Apel al Patriarhiei Române pentru sprijinirea persoanelor afectate de caniculă

157

În această perioadă se înregistrează temperaturi ridicate de peste 38 de grade Celsius, Gorjul nefiind nici el ocolit de avertizarea de Cod Roșu de caniculă, alături de celelelalte județe ale Olteniei.
În această situație, Patriarhia Română face un apel către toate eparhiile din țara noastră să ofere sprijin în vreme de caniculă; astfel, parohiile și mânăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă și să permită tuturor persoanelor afectate de căldură să petreacă o clipă de liniște la umbră. În același context, unitățile bisericești care dispun și de servicii medicale sunt îndemnate să le pună la dispoziția celor afectați de caniculă.
În regiunile afectate de secetă și de temperaturi ridicate, se vor săvârși și ,,rugăciunile la vreme de secetă” care vor fi citite în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu ,,Care ne dă la vreme ploaie” (Ieremia V, 24), să ne trimită cele de folos spre ajutor, sănătate și mântuire, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.