Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 9 martie 2026, inclusiv, primește cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență destinat sectorului pomicol afectat de înghețul târziu din perioada aprilie–mai 2025.
Pot beneficia de acest sprijin fermierii care dețin documente ce certifică afectarea suprafețelor cu plantații pomicole pe rod, înregistrează un grad de afectare cuprins între 30% și 100% și au depus cerere de plată la APIA pentru anul 2025.
Sprijinul financiar se acordă sub formă de grant, în cuantum de maximum 2.000 euro/ha (echivalentul a 10.180,6 lei/ha), pentru următoarele specii pomicole: măr, păr, prun, cais/zarzăr, piersic, cireș, vișin, nectarin, nuc, alun și migdal.
Bugetul total alocat schemei de sprijin este de 11,5 milioane euro, suma fiind finanțată din Fondul european de garantare agricolă (FEGA).
Cererile se depun la Centrele APIA unde a fost înregistrată cererea de plată pentru anul 2025 și trebuie să fie însoțite, după caz, de documentul privind coordonatele bancare, în situația în care acestea au suferit modificări față de cele declarate anterior.
Documentele depuse în copie trebuie să poarte mențiunea „conform cu originalul”, să fie datate și certificate prin semnătura beneficiarului. Verificările se realizează administrativ, prin sistemul IACS, iar plata sprijinului se efectuează în funcție de suprafețele eligibile determinate de APIA și de gradul de afectare constatat.
Sprijinul se acordă în baza Hotărârea Guvernului nr. 66/2026 privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.









































