Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat începerea procesului de vizare a carnetelor de rentă viageră agricolă, procedură obligatorie pentru rentierii care doresc să încaseze renta aferentă anului 2025.
Potrivit instituției, vizarea carnetelor se va realiza în perioada 2 martie – 31 august 2026, în zilele lucrătoare. Rentierii pot solicita viza anuală prin prezentare la sediul Centrului Județean APIA, prin transmiterea documentelor prin e-mail, poștă sau curier. În cazul solicitării vizei prin mijloace electronice, rentierii trebuie să transmită documentele către centrul județean APIA unde au domiciliul și să contacteze telefonic funcționarii instituției pentru confirmarea acordării vizei.
Pentru vizarea carnetului, rentierii, personal sau prin reprezentant legal, trebuie să prezinte: carnetul de rentier agricol; actul de identitate; decizia comisiei de expertiză medicală pentru pensionarii de invaliditate gradul I sau II, precum și decizia de pensionare la limită de vârstă, dacă este cazul; documente care atestă reprezentarea legală (procură notarială, curatelă sau hotărâre judecătorească definitivă); contractele de arendare încheiate până la 30 septembrie 2011 conform Legii arendării nr. 16/1994 sau după 1 octombrie 2011 conform Codului civil; declarația pentru obținerea vizei anuale prevăzută de Normele metodologice de aplicare a titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005; extras de cont bancar pe numele rentierului, opțional.
APIA precizează că, în cazul decesului rentierului, renta datorată până la data decesului poate fi încasată de moștenitori. Termenul limită pentru depunerea cererii este 15 octombrie 2026. Cererea trebuie să fie însoțită de: carnetul de rentier al defunctului, obligatoriu în original; certificatul de deces; documente care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, certificat de calitate de moștenitor sau sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale – Anexa nr. 24 Model 2006 ITL 024); actul de identitate al moștenitorului; împuternicire sau declarație notarială din partea celorlalți moștenitori, în original; extras de cont pe numele moștenitorului.
Instituția subliniază că, deoarece carnetul de rentier trebuie depus în original, cererile moștenitorilor pot fi depuse doar la sediul centrelor APIA sau transmise prin poștă ori curier.
Conform prevederilor Legii nr. 247/2005, plata rentei viagere agricole se face într-o singură rată anuală, până la 30 noiembrie 2026, prin mandat poștal sau virament bancar. Reprezentanții APIA recomandă rentierilor și moștenitorilor să respecte termenele stabilite și să transmită documentele complete pentru a evita întârzieri în acordarea sumelor.
Izabella Molnar







































