Proba de Limba și literatura română de la simularea examenului de bacalaureat s-a desfășurat ieri în toate cele 33 de centre de examen constituite la nivelul județului. Testarea a avut loc între orele 9:00 și 12:00, însă prezența a fost mult mai scăzută decât se așteptau profesorii.
Din cei 2.896 de elevi înscriși, doar 2.113 s-au prezentat, iar 783 au lipsit, mulți dintre ei provenind din învățământul seral sau cu frecvență redusă. Inspectoratul Școlar Județean Gorj a mai anunțat că un singur elev a fost eliminat, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, după ce a fost prins cu telefonul în buzunar, încălcând regulile examenului.
Elevii au avut de trecut prin subiecte diverse, pornind de la analiza unui fragment din „Manuscrisul furat” de Mircea Micu, continuând cu identificarea și prezentarea a două modalități de caracterizare a unui personaj din „Moș Teacă” de Anton Bacalbașa, iar pentru subiectul III, cei de la profilul real au redactat un eseu despre particularitățile unui text poetic de Lucian Blaga, în timp ce elevii de la profilul uman au compus eseuri inspirate de o poezie de Ion Barbu.
Mulți dintre ei au spus că analiza textului poetic a fost cea mai dificilă provocare.
Simulările vor continua marți cu Matematica sau Istoria, miercuri cu proba la alegere a profilului și joi cu Limba și literatura maternă, iar rezultatele vor fi comunicate pe data de 3 aprilie 2026.
Aceste simulări au rolul de a-i pregăti pe elevi pentru examenul național de Bacalaureat și de a le evalua nivelul de pregătire înainte de probele oficiale, însă absenteismul ridicat ridică semne de întrebare privind implicarea tinerilor și seriozitatea cu care tratează aceste testări.
I.I.







































