Arestat la domiciliu, după ce și-a vizitat soția la locul de muncă

152

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Crușeț, a fost reținut și apoi arestat la domiciliu, sâmbătă, pentru încălcarea ordinului de protecție. Acesta și-a vizitat soția la locul de muncă, vineri, iar femeia a sesizat imediat Poliția. .”La data de 15 august 2025, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie de 37 de ani, din comuna Crușeț, sat Văluța, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 46 de ani, a încălcat ordinul de protecție. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina, care au constatat faptul că, în jurul orei 20.30, în timp ce apelanta se afla la locul de muncă, soțul său a venit la ea, încălcând astfel ordinul de protecție emis împotriva sa. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție. La data de 16 august 2025, față de bărbatul de 46 de ani a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Sâmbătă, acesta a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Târgu-Cărbunești, care au respins propunerea de arestare preventivă, formulată de procurori și au dispus una mai blândă. „Dispune măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.08.2025 şi până la data de 14.09.2025, inclusiv. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuiește în comuna Crușeț, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată și cu martorul. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligațiilor care îi revin ori de existență a suspiciunii rezonabile că a săvârşit cu intenţie o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, au decis judecătorii.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.