6.6 C
Târgu Jiu
joi, 9 aprilie 2026

Arestat pentru tentativă de viol și violare de domiciliu

2

Bărbatul de 40 de ani, din județul Vâlcea, reținut luni seara, pentru tentativă de viol și violare de domiciliu, a fost arestat preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești. Acesta este acuzat că ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie de 82 de ani, din comuna Prigoria, însă țipetele bătrânei l-ar fi oprit.

,,Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneştim Dispune arestarea preventivă a inculpatului aflat în stare de reţinere la IPJ Gorj – Centrul de reținere și arestare preventivă, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la viol și violarea de domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2026 şi până la data de 06.05.2026, inclusiv. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare”, au decis magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești. Vecina femeii de 82 de ani a sesizat Poliția.
„La data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați în mod direct de o femeie din comuna Prigoria, sat Bucșana, cu privire la faptul că vecina sa, de 82 de ani, solicită intervenția organelor de poliție, întrucât ar fi fost victima unei agresiuni sexuale.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești și polițiști din cadrul Secției 6, care în urma primelor verificări au stabilit faptul că, în jurul orei 02.30, un bărbat de 40 de ani, din județul Vâlcea, ar fi pătruns fără drept în locuința femeii de 82 ani și ar fi încercat să întrețină prin constrângere un act sexual cu aceasta, ulterior renunțând datorită opoziției victimei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tentativă viol și violare de domiciliu”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.