Artă și muzică din Turcia, la Târgu Jiu

223

Într-un demers care unește arta vizuală și muzica într-un spațiu emblematic al culturii românești, Muzeul Naţional ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Fundația InterArt Aiud, propune publicului un eveniment de excepție. Joi, 8 mai, începând cu ora 17:00, vizitatorii sunt invitați să pătrundă într-un univers artistic complex, care poartă semnătura unor artiști internaționali din Turcia și aduce în prim-plan forța expresivă a artei contemporane.

Muzeul Naţional ”Constantin Brâncuşi” și Fundația InterArt Aiud au pregătit pentru joi după amiază un dublu eveniment artistic: o expoziție de artă plastică și un recital de muzică – performance – susținute de artiști din Turcia.
”Artista Özlem Kalkan Erenus, din Istanbul, este cunoscută la nivel internațional, având expoziții pe toate continentele lumii şi în locuri deosebit de importante cum ar fi Sediul ONU din New York, Palatul Naţiunilor din Geneva, Parlamentul European din Bruxelles, Woodrow Wilson Center din Washington DC, Palatul Parlamentului din Bucureşti, în cadrul unor evenimente organizate în lunga colaborare pe care artista o are cu Fundația InterArt. La Muzeul Național ”Constantin Brâncuși”, Özlem Kalkan Erenus expune lucrări în cadrul expoziției personale intitulată ”Papery Fragments of Time”, curatoriată de Anca Sas. Vernisajul va fi urmat de un recital muzical susţinut de Ali şi Buse Erenus”, a anunțat conducerea Muzeului ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Despre această expoziție, curatorul Anca Sas a comentat: ”Özlem Kalkan Erenus suprapune hârtia, memoria și emoția pentru a explora natura efemeră a timpului și identității. Artista construiește peisaje unde fragmente de chipuri, peisaje și mecanisme ale timpului se întrepătrund. Lucrările ei au o calitate atât intimă, cât și cinematografică, suspendate între personal și universal. Expoziția Papery Fragments of Time invită privitorul într-o lume delicată, în care trecutul și prezentul coexistă, iar timpul, asemenea hârtiei, poate fi pliat, rupt și reimaginat”.
Evenimentul reprezintă nu doar un prilej de întâlnire cu o creație artistică profundă și sensibilă, ci și o oportunitate de dialog intercultural. Prin colaborarea constantă cu artiști de renume internațional, Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” și Fundația InterArt reafirmă angajamentul față de promovarea valorilor universale ale artei, oferind publicului din România acces la forme de expresie unice și memorabile.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.