Curtea Constituțională a României se află într-un moment-cheie, iar modul în care gestionează dosarul Legii pensiilor magistraților ridică semne serioase de întrebare. Nu despre dificultatea juridică a speței este vorba, ci despre asumarea unei decizii. Amânările succesive, ședințele fără cvorum și lipsa unui verdict clar au transformat CCR din arbitru suprem al Constituției într-o instituție care pare că fuge de propria responsabilitate.
Cu atât mai mult cu cât opinia publică nu poate ignora un contrast evident: aceeași Curte Constituțională a fost extrem de promptă în alte cazuri sensibile politic, precum cel al lui Călin Georgescu. Atunci, decizia a venit rapid, fără ezitări, fără amânări, fără explicații despre complexitatea dezbaterilor. Astăzi însă, când miza atinge direct pensiile speciale ale magistraților, timpul pare să curgă altfel, iar hotărârea este împinsă de la o săptămână la alta.
Legea aflată pe masa CCR nu este doar un text tehnic. Este o lege cu impact major asupra bugetului public, asupra percepției de echitate socială și asupra încrederii românilor în stat. De luni de zile, cetățenii așteaptă un răspuns simplu: este sau nu constituțională reforma pensiilor magistraților? În loc de claritate, primesc tăcere. În loc de decizie, primesc amânare.
Reacțiile politice nu au întârziat. Vicepremierul Radu Miruță a criticat deschis blocajul de la Curtea Constituțională, arătând cu degetul spre responsabilitatea politică a PSD și spre judecătorii numiți cu sprijinul acestui partid, care lipsesc din ședințe sau evită deliberarea finală. Declarațiile sale nu sunt doar un atac politic, ci reflectă o nemulțumire reală: statul pare incapabil să decidă atunci când este vorba despre propriile privilegii.
La rândul său, George Simion a vorbit despre un „stat capturat, putred și corupt”. Dincolo de limbajul dur, mesajul prinde contur într-o realitate greu de negat: o Curte Constituțională care amână la nesfârșit o decizie esențială riscă să fie percepută nu ca garant al Constituției, ci ca scut al intereselor de sistem.
Judecătorii CCR nu sunt acolo pentru a câștiga timp sau pentru a evita controverse. Sunt acolo pentru a decide. Pentru asta au fost numiți, pentru asta sunt plătiți și pentru asta li se cere independență. Constituția nu poate fi apărată prin tăcere, iar justiția nu poate funcționa prin amânări strategice.
Dacă legea este neconstituțională, Curtea trebuie să o spună clar și argumentat. Dacă este constituțională, la fel. Indecizia este, în acest caz, cea mai nocivă formă de decizie. Fiecare zi de tergiversare erodează încrederea publică într-o instituție care ar trebui să fie ultimul bastion al statului de drept.
România nu are nevoie de o Curte paralizată de calcule sau de frică. Are nevoie de o Curte fermă, coerentă și curajoasă, capabilă să spună adevărul juridic indiferent de presiuni. Pentru că atunci când CCR nu se grăbește să decidă, mesajul transmis românilor este unul periculos: că legea nu este aceeași pentru toți, iar responsabilitatea poate fi oricând amânată… din nou și din nou!
Dragoș Ionică
