11.7 C
Târgu Jiu
duminică, 22 martie 2026

Au fost aproape, dar Minaur face tripla împotriva gorjencelor

1

CSM Târgu Jiu nu a reușit să o învingă nici a treia oară în acest sezon pe CS Minaur Baia Mare. Paradoxal, gorjencele au ținut cel mai aproape sâmbătă, în ceea ce a fost, teoretic, cea mai grea confruntare, pentru că s-a jucat pe teren advers, în Sala ,,Lascăr Pană”. Gazdele s-au impus cu 25-23 (16-15), într-o partidă care a contat pentru etapa a 18-a din Liga Florilor. Fetele lui Liviu Andrieș au arătat că nu se tem de maramureșence și au evoluat dezinvolt, fiind, în ciuda scorului, echipa mai coerentă în prima repriză, atunci când au reușit o serie de acțiuni foarte bune și au condus în mai multe rânduri. În lupta pentru un loc european, Minaur a început să se desprindă abia pe final de meci. Mai exact, din minutul 46, băimărencele au avut constant două-trei goluri avans, o diferență pe care târgujiencele nu au mai reușit să o anuleze.
Gilda Simao a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 7 goluri. Paulina Buforn a avut 4 reușite, iar Raluca Nicolae – 3. În poartă, Anastasja Babovic a avut 7 intervenții, iar Jessica Ferreira -4.
11 parade a avut și poarta din Baia Mare, cu Dumanska (8) și Preda (3), în timp ce Chiara Spugnini a dat 6 goluri. Antrenorul Liviu Andrieș s-a declarat satisfăcut de prestația oaspetelor, chiar dacă rezultatul putea fi unul pozitiv.
,,A fost un meci bun și cred că dacă am fi crezut mai mult am fi putut obține puncte. Importantă este prestația pe care am avut-o și faptul că am am luptat 60 de minute. Rămâne să ne pregătim pentru meciurile pe care le mai avem de disputat”, a declarat Andrieș după confruntare.
,,Am avut un meci greu, în fața unei echipe foarte bune. Sigur că putea fi mai bine pentru noi dacă ne gândim la rezultatul final, chiar ne-am apărat foarte bine în repriza a doua, însă Baia Mare a avut un pic mai multă consistență pe faza de atac”, a spus Ira Zinatullina după meci.
,,Noi am știut că avem de luptat cu o echipă care este bună în duelurile unu la unu. În prima repriză nu ne-am apărat bine, dar în partea a doua am luat doar șapte goluri, ceea ce este o mare diferență. N-avem nimic de pierdut și trebuie să jucăm așa cum am făcut-o în partea a doua. Nu sunt satisfăcut, vreau aceeași atitudine tot meciul, nu doar 30 de minute. Însă, la urma urmei, este bine pentru că am obținut cele două puncta”, a spus Joao Alexandre Ferreira Florencio, antrenorul de la Minaur, pentru site-ul official al grupării din Maramureș.
CSM Târgu Jiu: Gilda Simao 7g, Maria Gavrilă Frățilescu 2g, Ancuța Minodora, Aitana Santos 2g, Jessica Ferreira (4i), Larisa Șerban 1g, Sarah Darie, Ira Zinatullina 2g, Paulina Buforn 4g, Laura Moldovan, Anastasjia Babovic (7i), Florența Dumbrăvean 1g, Vali Bardac 1g, Raluca Nicolae 3g. Antrenor principal: Liviu Andrieș. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.
În runda următoare, CSM Târgu Jiu va evolua, pe teren propriu, cu CSM Slatina.
Foto:csminaur.ro
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.