Au scăpat fără nicio zgârietură după un accident spectaculos

658

Doi șoferi au fost implicați, ieri dimineață, într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale serioase. Pe raza comunei Drăguțești, conducătorul unui autoturism Hyundai, care circula de la Rovinari spre Târgu-Jiu, a intrat în depăşirea unui tractor, moment în care bărbatul care conducea autovehiculul folosit în agricultură a virat la stânga. În urma impactului, utilajul agricol s-a oprit într-un cap de pod. ”Soțul meu a vrut să intre în depășire și omul acesta cu tractorul ne-a tăiat calea. Ne-a intrat efectiv în față. A încercat să îl evite, dar nu a reușit. Soțul meu nu avea viteză. Acesta a fost norocul”, a spus soția bărbatului de 42 de ani, din Negomir. De partea cealaltă, bărbatul de 52 de ani a susținut contrariul. ”El a intrat în mine. Eu veneam de la Cârbești, unde locuiesc și nu am avut cum să îl văd pentru că în spatele meu era un alt tractor, pe care probabil a încercat să îl depășească”, a declarat acesta. Din fericire însă, nimeni nu a fost rănit, iar polițiștii au precizat că șoferii au decis să se înțeleagă pe cale amiabilă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.