Un fenomen tot mai grav pune presiune pe rețelele de canalizare din Gorj, iar reprezentanții Aparegio trag un semnal de alarmă fără precedent.
În urma intervențiilor repetate din ultimele luni, generate de blocaje majore, operatorul de apă și canalizare acuză un comportament iresponsabil din partea unor cetățeni: transformarea sistemului de canalizare într-un loc de depozitare a deșeurilor.
Echipele de intervenție au descoperit în conducte cantități alarmante de materiale textile, șervețele umede, resturi menajere, uleiuri și alte deșeuri care nu au ce căuta în rețea.
Imaginile rezultate în urma acestor intervenții arată clar amploarea fenomenului și confirmă un abuz constant, care afectează întreaga comunitate.
Deși încă de acum câțiva ani a fost lansată campania „Canalizarea nu este tomberonul tău”, mesajul nu pare să fi fost înțeles de toți utilizatorii.
Consecințele sunt din ce în ce mai grave: blocaje frecvente ale rețelei, refulări de ape uzate în gospodării și pe domeniul public, costuri suplimentare suportate de comunitate și intervenții de urgență care ar fi putut fi evitate.
Reprezentanții Aparegio avertizează că aruncarea deșeurilor în canalizare poate atrage sancțiuni, iar acolo unde vor fi identificate persoanele sau firmele responsabile, vor fi aplicate măsuri ferme, conform legislației în vigoare.
În acest context, cetățenii sunt îndemnați să nu arunce în toaletă șervețele umede, textile sau materiale plastice, să nu deverseze uleiuri ori grăsimi în chiuvetă și să utilizeze canalizarea strict pentru evacuarea apelor uzate menajere.
Mesajul transmis este unul cât se poate de clar: fiecare gest iresponsabil se întoarce împotriva comunității.
Canalizarea nu este nici invizibilă, nici infinită, iar ceea ce ajunge în conducte se poate întoarce, mai devreme sau mai târziu, chiar în casele celor care ignoră regulile.










































