3.3 C
Târgu Jiu
miercuri, 11 februarie 2026

Banii pentru persoanele cu dizabilități, virați în avans

21

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin intermediul agențiilor teritoriale, anunță plata în avans a drepturilor destinate persoanelor cu dizabilități care încasează beneficiile prin card bancar.

Astfel, vineri, 13 februarie 2026, va fi virată suma de peste 251 de milioane de lei în conturile beneficiarilor, reprezentând plata acestui beneficiu de asistență socială.

Pentru persoanele care au optat pentru plata prin mandat poștal, sumele aferente vor fi achitate începând cu data de 18 februarie 2026.

Totodată, ANPIS a precizat că, la începutul acestei luni, mai exact în 6 februarie 2026, au fost virate în avans și fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026.

Este vorba despre peste 1,8 miliarde de lei, destinate unui număr de peste 3,7 milioane de beneficiari, după cum urmează: peste 1,2 miliarde de lei pentru 3.564.308 beneficiari de alocații de stat pentru copii; aproximativ 599 de milioane de lei pentru 147.138 de beneficiari de indemnizații pentru creșterea copilului; peste 58 de milioane de lei pentru 73.196 de beneficiari de stimulent de inserție.

Reprezentanții ANPIS subliniază că plata în avans a acestor sume are ca scop asigurarea unui sprijin financiar în timp util pentru beneficiari și familiile acestora, facilitând acoperirea cheltuielilor curente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.