Bărbat bătut de fosta soție! Victima a ajuns la spital

317

Un bărbat de 31 de ani, din Motru, a ajuns la spital, ieri, după ce a fost agresat de fosta soție. Scandul ar fi început de la nerespectarea programului de vizită al copilului lor. Oamenii au emis un ordin de protecție împotriva femeii de 34 de ani.

„La data de 4 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați, prin apel 112, de un bărbat de 31 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat și agresat de către fosta soție, în vârstă de 34 de ani. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan produs pe fondul nerespectării programului de vizită al copilului minor, femeia l-ar fi amenințat cu acte de violență și agresat pe fostul său soț, acesta din urmă fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.