Un bărbat din județul Gorj, trimis în judecată în luna februarie a anului trecut, pentru act sexual cu un minor în formă continuată, a aflat prima sentință, miercuri, la Judecătoria Târgu-Jiu.
Acesta a fost condamnat, fără acord de recunoaștere, la doi ani de închisoare cu suspendare, instanța stabilind un termen de supraveghere de trei ani, perioadă în care inculpatul este obligat să presteze 70 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Bâlteni sau la Liceul Tehnologic Bâlteni. ,,Condamnă inculpatul B.I.-I., la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (trei acte materiale din perioada decembrie 2021 – iunie 2022).
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.
Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe durata termenului de supraveghere de trei ani, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bâlteni, județul Gorj sau în cadrul Liceului Tehnologic Bâlteni, pe o perioadă de 70 zile lucrătoare”, au decis magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu.
Decizia nu este definitivă. Persoana vătămată a renunțat la pretențiile civile, reprezentând daune morale în sumă de 5.000 lei.
L.F.







































