Bărbat reținut după ce și-a agresat tatăl

352

La data de 16 decembrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Turcinești au fost sesizați prin plângere de un bărbat de 65 de ani, din comuna Turcinești, care a precizat că pe parcursul aceleiași zile, în timp ce se afla la domiciliu, a fost lovit cu pumnul în zona capului, după care a fost izbit în gardul care împrejmuiește imobilul, de către fiul său, de 37 de ani, pe fondul unui conflict spontan.

În cauză a fost administrat formularul de evaluare a riscului, rezultând un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, prin care s-a dispus ca acesta să nu se apropie la mai puțin de 50 m față de tatăl său, de locul unde aceasta domiciliază și să nu ia legătura telefonic și nici prin alt mijloc de comunicare cu acesta.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie.

În aceeași zi, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de bărbatul de 65 de ani, cu privire la faptul că a fost agresat din nou, de fiul său.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că bărbatul de 37 de ani ar fi pătruns în curtea locuinței tatălui său, împrejurare în care ar fi exercitat acte de violență asupra sa, acesta prezentând o leziune la membrul superior stâng.

În continuarea urmăririi penale, faţă de bărbat a fost măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu.

Cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.