UPDATE
Bărbatul a fost transportat la spital. „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani care, din fericire, în urma manevrelor de resuscitare a prezentat semne vitale. Bărbatul a fost transportat de către echipajul de ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență, în râul Jiu, în Târgu-Jiu. Acesta a fost scos din apă de polițiști. La fața locului se află și pompierii. „Avem în desfășurare o intervenție pentru salvarea unei persoane de sex masculin căzută în râul Jiu. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și Serviciului de Ambulanță Judetean Gorj”, potrivit reprezentanților ISU Gorj. Persoana a fost scoasă din râul Jiu de către un echipaj de Poliție, înainte să ajungă echipajele ISU.
„Din păcate, bărbatul este în stare de inconștiență, iar echipajele medicale efectuează manevrele de resuscitare”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
Revenim cu detalii!









































