Bărbatul care a aruncat un cățel într-un puț, la sfârșitul lui martie, a fost reținut pentru schingiuirea animalului. În acest sens, șeful serviciului Protecția Animalelor Gorj, Luis Popa, a transmis că polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj.
Amintim că, în data de 26 martie, polițiștii au fost sesizați de o femeie din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ 4-5 zile, vecinul său, ar fi aruncat un exemplar canin, femelă, de culoare albă, într-un puț dezafectat, situat la o distanță de aproximativ 2 km de localitatea Moi.
Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat, de urgență la locul indicat de apelantă, ocazie cu care a fost extras exemplarul canin din puțul dezafectat, care nu prezenta leziuni vizibile pe suprafața corporală, fapt constatat în urma examinării vizuale efectuată de medicul veterinar.
De asemenea, polițiștii au emis un ordin de plasare în adăpost a patrupedului, pe o perioadă de 45 de zile.
Cercetările continuă pentru luarea tuturor măsurilor legale, precizează poliția.












































