Bătaie pe postul de șofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru

331

Un post de șofer, scos la concurs la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, a atras numeroși candidați. Șapte persoane se luptă să ocupe acest loc de muncă. Concursul este organizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. În urma verificării dosarelor, toate cele șapte persoane au fost admise. Proba practică va avea loc pe 7 mai, la ora 10.00, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Reprezentanții instituției din Motru au declarat, pentru Gorjeanul, că deocamdată nu au șofer, iar situația în care se află procurorii este dificilă. ,,Ne trebuie un astfel de șofer, este necesar instituției, mai ales pentru deplasări la Parchetul Județean, la alte instituții. În prezent, nu avem șofer. Ne descurcăm, pentru că avem doi procurori care domiciliază în Târgu-Jiu și trimitem corespondența prin intermediul lor. Este greu. Ne descurcăm cu mijloacele proprii. Altfel nu avem cum”, a precizat procurorul Constantin Stică Costescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. În prezent, instituția are trei procurori, schema fiind de patru. În instituție își desfășoară activitatea alte trei persoane: un grefier-șef și doi grefieri.

Candidații trebuie să nu aibă antecedente penale
Pentru a putea participa la concursul pentru postul de șofer, persoanele interesate trebuie să aibă permis de conducere, cel puțin categoriile B, BE și C, CE, să aibă o vechime de minim trei ani și studii medii cu diplomă de absolvire, însoțită de foaia matricola sau, după caz, diploma de bacalaureat. De asemenea, candidații trebuie să nu aibă antecedente penale, să se bucure de o bună reputație, să cunoască limba română și să fie apți din punct de vedere medical. ,,Concursul va avea loc la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, din strada Înfrățirii, numărul 5. Concursul constă în susținerea unei probe practice-traseu”, se precizează într-un comunicat al PCA Craiova.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.