Un bărbat de 51 de ani, sudor din comuna gorjeană Mătăsari, a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident în care a fost rănit chiar fratele său.
Totul s-a petrecut în dimineața zilei de 29 aprilie 2024, în jurul orei 07:30. Deși băuse cu o seară înainte aproximativ o jumătate de litru de țuică fiartă, după propriile declarații, bărbatul s-a urcat liniștit la volanul unui VW Golf Plus și a pornit la drum cu fratele său în dreapta.
Pe DJ 674 Vlăduleni, într-o curbă, șoferul a pierdut controlul direcției, a lovit o bornă kilometrică și a ieșit de pe carosabil, prăbușindu-se într-un canal de colectare a apelor pluviale adânc de 5 metri. Fratele său, pasager în mașină, a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat pe loc cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În fața instanței, acesta a susținut că băuse doar cu o seară înainte, dar judecătorii au subliniat clar că nivelul uriaș al alcoolemiei și decizia de a conduce în acea stare arată o „ignoranță totală față de pericolul social” al faptei.
Pentru că nu are antecedente penale, șoferul a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Va fi supravegheat timp de trei ani și va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Mătăsari sau la Colegiul Tehnic din localitate.
Instanța a explicat că o pedeapsă mai ușoară, cum ar fi amenda sau amânarea aplicării pedepsei, nu ar fi reflectat pericolul real al faptei, în condițiile în care alcoolemia era uriașă, iar accidentul s-ar fi putut solda cu urmări tragice.
„Amânarea aplicarii pedepsei sau condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii, ar fi soluţii prea blânde în raport de pericolul social concret al faptei, evaluat în special prin prisma nivelului ridicat al alcoolemiei, circumstanţelor concrete de săvârşire a faptei şi prin consecinţele care s-ar fi putut produce într-o astfel de situaţie”, a motivat instanța.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
I.I.







































