Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, vineri după-masă, pe liderul liberalilor Ilie Bolojan în funcția de premier. „E în interesul României ca Guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă și partidele au înțeles”, a spus Nicușor Dan. Acesta are acum la dispoziție 10 zile să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a echipei de miniștri. Nominalizarea lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru vine după ce acesta a avut un conflict major cu Nicușor Dan pe fondul creșterii TVA-ului cu două procente.










































