Premierul Ilie Bolojan le-a transmis miniștrilor și secretarilor de stat că, în cazul în care România pierde bani din PNRR, cei responsabili vor fi revocați din funcții, iar directorii și personalul din administrație nu vor mai primi sporurile. Ilie Bolojan amenință cu demiteri miniștrii și secretarii de stat dacă România pierde bani din PNRR. „Răspunderea pentru neîndeplinirea angajamentelor va fi de două categorii. Va fi răspundere politică pentru miniștrii și secretarii de stat. Mă refer inclusiv la revocări din funcție în cazul în care România va pierde bani din PNRR. În cazul directorilor și personalului din administrație, nu este cazul să mai vedem că încasează spor de fonduri europene dacă țara noastră pierde bani”, a subliniat prim-ministrul Bolojan.
De asemenea, șeful Executivului a menționat că trebuie monitorizat periodic stadiul reformelor și investițiilor din PNRR.
Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență a analizat luni, sub coordonarea prim-ministrului Ilie Bolojan și a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, stadiul realizării reformelor și investițiilor incluse în cererile de plată, problemele întâmpinate și soluții pentru remedierea acestora. Este vorba despre aspectele restante aferente cererilor de plată 3 și 4, transmise de Guvern Comisiei Europene, precum și despre cele referitoare la cererile de plată 5 și 6, care urmează să fie transmise în perioada următoare.
Premierul Ilie Bolojan a cerut ministerelor care coordonează reforme și investiții să accelereze ritmul de lucru și să ia măsuri pentru depășirea eventualelor blocaje, astfel încât să fie puse în aplicare până la 31 august 2026 angajamentele asumate de România. De asemenea, a cerut să nu mai existe întârzieri în ceea ce privește plata facturilor pentru lucrările efectuate în cadrul proiectelor.
M.P.







































