Burse de merit pentru liceenii din Gorj

398

Fundația Tinmar acordă burse de merit în valoare de 500 de euro pentru 1.530 de elevi de liceu din județul Gorj, care au demonstrat performanțe academice remarcabile. Aceste burse fac parte din programul „Educație pentru viitor – Bursele Fundaţiei Tinmar”, o inițiativă care reflectă angajamentul fundației de a sprijini educația în regiunile cu provocări economice și sociale.
Ceremonia de premiere a avut loc la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, reunind elevi, profesori și lideri ai comunității pentru a celebra realizările liceenilor. La eveniment a fost prezent și vloggerul Selly, care le-a transmis adolescenților un mesaj important. „Fără școală și fără educație nu am putea face nimic în viață. Țineți-vă de școală, de învățătură, pentru că este cel mai important lucru, și încercați întotdeauna să vă identificați pasiunile și, în paralel cu școala și cu sistemul de învățământ, să încercați să munciți un pic și pentru propriile voastre pasiuni, și în fiecare zi să încercați să fiți mai buni decât ați fost ieri, mai inteligenți, mai bine pregătiți”, a declarat Andrei Șelaru.
„Prin aceste burse, nu doar recunoaștem eforturile și determinarea acestor elevi, dar le oferim și sprijinul necesar pentru a-și transforma visurile în realitate și pentru a contribui la dezvoltarea României”, a precizat Filip Ovidiu, vicepreşedintele Fundaţiei Tinmar.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.