1.Regimurile autografic și alografic
Gérard Genette inaugurează o nouă era de receptare a operei artei: aceea a lucidității într-o inseparabilitate cu ludicitatea; desigur dinspre obiectivitatea estetică și artistică în imanența și în transcendența sa, a unei opere de artă.
Discuțiile sunt și în prezent discontinue în cazul operei lui Constantin Brâncuși. E vorba de circumscrierea acesteia celor două regimuri: autografic și alografic.
În regim autografic, sculptura cunoaște anumite etape: punctarea, superioară oarecum cioplirii directe. Certamente, hobițeanul parizian Constantin Brâncuși a fost adeptul punctării cu statut de amprentă – idiom plastic-intemplare.
În regim alografic, Constantin Brâncuși a performat la fel de strălucit, bizuindu-se pe o competență de inițiat alografic în context cultural palpabil dar și în cel virtual; ceea ce definește starea alografică nu este iterația (selecția) ci interabilitatea; de fapt, posibilitatea de a distinge între cele două-trei-patru etc. serii de variante, proprietăți particularizante, simbolistici, jocuri de lumină, hic et nunc. Operația cea mai des executată de Brâncuși a fost abstractizarea lăsată să transgreseze idealitatea, instituantă a reducției alografice. Proprietățile constitutive sunt cele ale obiectului (ideal) de imanență, iar proprietățile contingente (acestui obiect) sunt evident constitutive ale acestor manifestări diverse.
2.Designul și ideea
Până și în domeniul fotografiei, Constantin Brâncuși a fost un explorator novator, căutând cu o încăpățânare esteticoartistică „produsul unic”. Fotografia e o artă paradigmatică a regimului autografic dar și a celui alografic lucrată și în diacronie și în sincronie.
Am vizat în această introducere câteva aspecte esențiale printre care eu înscriu ca predominant frumosul dincolo de artă. În virtutea acestuia, trilogia de excepție lansată pe 10 februarie 2026, cu prilejul celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, de către Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a vizat cele trei forme ale frumosului: din natură, din artizanat și din artă.
Ca atare, cei trei autori ai proiectului și realizatori efectivi ai lui într-o aplicație autografică-alografică de excepție, Ionuț Viorel Bordeiași, Dan Adrian Popescu și Daniela Petruța Gapșea au vizat mai multe componente: coordonarea, documentarea, realizarea grafică (designul), fotografiile executate în teren.
Astfel cele trei volume-album au atras imediat atenția celor care s-au bucurat de-a fi intrat în posesia lor prin acuratețe stilistică, prin eliminarea oricăror dificultăți de înțelegere. Designul celor treei „compartimente” ale trilogiei probrâncușiene este unul impecabil, impetuos, un efect de culoare care punctează nuanțele axiologice.
Cei doi autori, cultivând un respect cu totul specific unei asemenea glorioase aniversări (un veac și jumătate de brâncușianism – n.n., I.P.B.) au ținut cont în materializarea proiectului de specificul unui asemenea demers astfel încât produsul bibliofil să încânte privirea la nivelul inerentei sale compoziții vizuale.
Să explic mai întâi terminologia de rigoare. Italianul disegnare, descendent din latinescul designatio înseamnă, deopotrivă, a trasa, a ordona, a indica. De la el a derivat disegno, care se traduce atât prin desen cât și prin ideea creatoare, proiect. Franceza are doi termeni: dessin – desen și dessein – plan, scop.
În prezent, noțiunea design are drept accepțiuni: plan mental, schemă de abordare a unui lucru, crochiu, intenție, scop final avut în vedere atunci când se concepe o anumită acțiune, folosirea de mijloace adecvate pentru atingerea unui scop, idee generală, construcție, compoziție, intrigă, invenție, proiectare, investigație teoretică, aplicație practică, concepție tematică prin care se pun în valoare calitățile proprii materialului care trebuie prelucrat (ca, de exemplu, numeroase fotografii din fiecare album: Calea spre Lumină – între pământ și absolut, Meșteri și creatori din Gorjul lui Brâncuși, Gorj/Acasă la Brâncuși.
În cazul de față, prin design, trebuie reconsiderat lucrul însuși, care odată realizat presupune o anumită idee ce a stat la baza realizării trilogiei, ca și procesul obținerii lui ca obiect.
3.Cele trei oglinzi
Cele trei oglinzi la care s-au raportat cei trei autori par să fie cele clasice: cea a lui Zeuxis (bazată pe împletirea dintre topos și kairos și pe coexistența dintre realism și figurativ); cea a lui Pygmalion (a artistului care-și pune toate sentimentele, dorințele, pasiunile, temerile sale în opera ce devine astfel vie și de care se îndrăgostește), adică a expresionismului în care se manifestă un reflux al picturii de peisaj, de plein air; cea a lui Narcis (aici este vorba de o oglindă care se reflectă pe sine, într-o pură desfătare ludică a picturalului, a graficului și a plasticului); de data aceasta, eu, din postura-mi ingrată de cronicar în avanpost, țin să subliniez subordonarea utilitarismului de către estetism, fie el doctrinar ori doar jocular. Desigur este acea ambiguizare a discursului din design care reliefează virtuozitatea angrenajului perspectivic.
Ca să rezum această triadă tipologică, Natura este aici, în Gorj, acasă la Brâncuși; ne îmbie, ne iubește și ca atare ea trebuie apărată și reprezentată de o autoritate instituțională (în acest context este vorba de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj). Opera de artă este oglinda sufletului, psychologia vera, care totuși cedează pathosului sentimentelor și acordă întâietate acelui ceva nedefinit al iubirii, înaintea oricăror canoane (ale Adevărului, Frumuseții, Sacrificiului) cu ardoare sublimă. Există și acel terț inclus, tipic transmodernist, care speculează filosofia voluntaristă a scrisului, dar și desfătarea deplină a succesului.
Dar cum am fost solicitat să-i fiu referent științific alături de Gheorghe Nichifor, eu doctor în filologie, el doctor în istorie, eu: scriitor profesionist, el istoric al Gorjului, pot a-mi permite să apreciez că latura literară propriu zisă impregnată textului de cei doi autori ai primului tom: „Brâncuși. calea spre Lumină – între pământ și absolut”, dr. Ionuț Viorel Bordeiași, Dan Adrian Popescu.
4.Un ghid academic
Tomul este un ghid care conține o monografie exemplară, echilibrată, ductilă, deschisă orizontului de receptare de către marele public consumator de asemenea produse de largă circulație și necesare în turism, contemplație, admirație, transvaluare exigentă.
După cum se precizează în prefață, demersul editorial a fost construit respectând cele mai stricte condiții academice, căci fiecare afirmație este fundamentată bibliografic (am numărat, la o a doua lectură, 186 de note bibliografice).
Prin această publicație, C.J.C.P.C.T. Gorj își reafirmă misiunea de a conserva, cerceta și promova patrimoniul cultural, asumându-și rolul de mediator între opera universală a lui Brâncuși și publicul contemporan.
Un loc aparte îl ocupă ansamblul monumental de la Târgu Jiu, abordat aici ca o sinteză a gândirii brâncușiene: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana fără Sfârșit, reconsiderate ca etape ale unui parcurs simbolic.
Limbajul la care au recurs cei doi autori, dr. Ionuț Viorel Brodeiași și Dan Adrian Popescu este pe înțelesul tuturor. Discursul păstrează o notă de reflecție și o alta de interogație, fără, repet, a abandona exigența academică. Îndeobște, cartea se adresează oricărui iubitor de cultură care dorește să înțeleagă cine este Brâncuși și de ce este Brâncuși atât de important.
În anul comemorativ al celor 150 de ani de la nașterea sculptorului, acest volum își asumă un rol clar: acela de ghid. Un ghid prin viață, prin operă și prin sens, un ghid care nu promite revelații spectaculoase ci oferă un cadru sigur pentru înțelegere.
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, scriitor
