A început depunerea dosarelor pentru gradaţiile de merit
Începând de luni, 23 martie, cadrele didactice din judeţ îşi pot depune, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, dosarele de candidatură pentru obţinerea gradaţiilor...
Cu o contestaţie pe rolul Tribunalului Gorj / Firma lui Făget va încasa 3,6...
Firma Signovince SRL, aparţinând lui Ion Făget, a reuşit să câştige contractul privind paza obiectivelor Complexului Energetic Oltenia. Contractul de atribuire al licitaţiei, publicat...
Gura târgului – Directorul Minprest n-are „grije” cu gramatica
„Minprest Serv are grije de natură!” Astfel este intitulată una dintre postările de zilele trecute ale directorului Minprest Serv, Gabriel Giorgi. Absolvent al Colegiului...
Angajatele din CEO aşteaptă să primească azi prima discriminatorie
Salariatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), discriminate pe 8 Martie de conducerea companiei, vor încasa o dată cu avansul pe luna în curs...
Viceprimăriţa Vînă caută guvernantă
Pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, a apărut, ieri, un loc de muncă declarat vacant chiar de către viceprimarul...
20 de lideri sindicali “Univers”, la Hotel Ibis din Sibiu
Liderii sindicali afiliaţi Federaţiei “Univers”, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, se află de luni la Sibiu, unde se organizează Consiliul Federal al acestei structuri....
Alba-neagra cu demisia lui Medinţu
Complexul Energetic Oltenia mai are, în prezent, doar trei directori din cinci, asta după ce fostul şef financiar, Daniel Pităroiu, a demisionat în decembrie,...
Aşezare medievală din secolele XII-XIV, descoperită pe varianta ocolitoare a municipiului
În punctul “Lunci”, în zona Iezureni, arheologii gorjeni alături de cei ai firmei de arheologie de la Hunedoara, au depistat, recent, aşezări de epoca...
Simulare de incendiu la Shopping City TârguJiu
În această dimineaţă, începând cu ora 09:00, pompierii gorjeni vor desfăşura un exerciţiu de antrenament pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă generate de un...
Sexagenar cercetat pentru comiterea a şase infracţiuni
La 64 de ani, un gorjean este cercetat pentru săvârşirea a nu mai puţin şase infracţiuni, asta după ce, beat fiind, a plecat la...
Cinci incendii de vegetaţie uscată, în doar trei zile
A început „sezonul” incendiilor de vegetaţie uscată. În doar trei zile, pompierii gorjeni au intervenit pentru stingerea a cinci astfel de incendii.
Potrivit Inspectoratului pentru...
Gorjean dat dispărut, găsit în Dolj
Un localnic din Logreşti care figura ca fiind dispărut de la domiciliu încă din luna noiembrie a anului trecut, a fost găsit, săptămâna trecută,...
Începe a doua etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare
Părinţii copiilor din Gorj care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare sau nu...
Cinci milioane de lei pentru proprietari! Peste 800 de locuinţe din Fărcăşeşti şi Mătăsari,...
Ministerul Energiei a publicat pe site-ul propriu proiectul de fundamentare a unei Hotărâri de Guvern privind declanşarea procedurilor de deposedare a tuturor imobilelor situate...
Gura târgului – Negrescu ţine de scaun şi contestă propunerea de suspendare
Directorul penal al Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Marian Negrescu, nu este de acord cu propunerea Comisiei de Evaluare a Primăriei Târgu-Jiu, luată joi, cu...
Bunurile unui afacerist din Târgu-Jiu, puse sub sechestru
Mai multe bunuri aparţinând afaceristului târgujian Ion Budilică, între care şi un hotel, au fost puse sub sechestru, săptămâna trecută, de poliţiştii gorjeni. Bărbatul...
Pace parţială: Greva foamei de la CEO, suspendată până la finalul acestei luni
Cei aproape 40 de angajaţi şi lideri sindicali ai subunităţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) care au intrat, lunea trecută, în greva foamei, au suspendat...
CEO a oprit discriminarea făcută pentru sindicaliştii “Univers”
Protocolul semnat, vineri dimineaţa, la Ministerul Energiei, de către liderii a trei federaţii sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO), a avut efecte imediate la...
Americancă îndrăgostită de doina românească
O tânără de 25 de ani, din Statele Unite ale Americii, a venit la sfârșitul săptămânii în Gorj, pentru a se întâlni cu lăutari...
Bejinaru nu scapă de cătușe
Fostul salariat al Complexului Energetic Oltenia, Aristică Benoni Bejinaru, și amicul său de dosar penal, Casian Muja Bejat, rămân în spatele gratiilor, după ce...
Ziua Poliţiei Române, sărbătorită şi în Gorj
În fiecare an, la data de 25 martie, se sărbătoreşte Ziua Poliţiei Române. În acest context, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)...
Elevi, profesori şi artişti din SUA, în vizită la Târgu-Jiu
Între 1 – 14 aprilie 2015, o delegație americană de 12 persoane va sosi la Târgu Jiu, ca urmare a celui de-al doilea schimb...
12 lideri sindicali agreaţi, plătiţi de CEO să meargă la Sibiu
Conducerea Complexului Energetic Oltenia a aprobat, recent, deplasarea, pe banii CEO, a 12 lideri sindicali de la sindicatele agreate şi semnatare ale acordului care...
Negrescu a primit aviz favorabil pentru suspendarea din funcţie
Comisia Primăriei Târgu-Jiu care a evaluat activitatea managerială, pe anul trecut, a directorului Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” a hotărât, ieri, că Marian Negrescu trebuie...
Fostul ministru al Culturii, în recital la Novaci
Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, va susţine, sâmbătă, la Novaci, un recital de poezie. Acesta a fost invitat în localitatea gorjeană de organizatorii...
Ajutoare de la Guvern pentru cinci familii din Gorj
În şedinţa de Guvern de miercuri, 18 martie, s-au adoptat o serie de ajutoare guvernamentale de urgenţă pentru 253 de familii sau persoane singure....
Parepa nu face schimbări majore în structura IPJ Gorj
Din luna februarie de când a fost numit la şefia Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Gheorghe Parepa nu a adus cu sine schimbări...
Procurorul Ţuluş l-a lăsat pe Greblă doar fără funcţii
“Eu, în prezent, nu mai am nicio funcţie şi nici nu mai doresc să mai am vreo funcţie”, a declarat, joi, Toni Greblă, înainte...
Prefectul merge la Ponta şi la Gerea, săptămâna viitoare
Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, a stat de vorbă ieri, timp de două ore, cu delegaţia greviştilor foamei de la CEO, care i-au explicat...
O adolescentă de 14 ani şi un bărbat de 54 de ani, daţi dispăruţi
Poliţiştii gorjeni efectuează cercetări pentru identificarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, din Târgu-Jiu, şi a unui bărbat de 54 de ani, din...
Tânără gorjeancă, premiată la un festival din Neamţ
Tânăra interpretă de muzică populară din Gorj, Antonia Sorina Stoian, şi-a mărit palmaresul cu încă un premiu în urma participării la Festivalul „Florile Ceahlăului”...
A furat maşina din faţa restaurantului
Un tânăr de 26 de ani, suspectat că ar fi sustras o maşină parcată în faţa unui restaurant din Bumbeşti-Jiu, a fost reţinut, miercuri,...
Preselecţie pentru „Mamaia Copiilor”, la Târgu-Jiu
Zeci de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, din Gorj şi alte trei judeţe, au participat zilele trecute la etapa zonală...
Plante medicinale din Farmacia Domnului – Izma (menta)
Cum primăvara întârzie şi nu ne putem ocupa de plante medicinale de sezon, care să se poată şi culege în acest timp, propun să...
Prăjitură cu mere şi scorţişoară, de post
Ingrediente:
• 2 căni de mere rase
• 1 cană de zahăr (preferabil brun)
• ½ cană de ulei
• 2 + ½ căni de făină (albă sau...
Dispoziţia lui Ciurel anti-grevă: Interzis acum la concedii fără plată în CEO
Conducerea Complexului Energetic Oltenia(CEO) a reacţionat împotriva grevei de la sediul structurii din Târgu-Jiu, deşi, oficial, Laurenţiu Ciurel a lăsat să se înţeleagă că...
Profit de 500.000 euro, din cărbunele vândut în Serbia
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a înregistrat, în primele două luni ale anului, un profit de 500.000 euro din livrările de cărbune către o firmă...
Planul de restructurare a CEO impune reducerea producţiei cu 25%
Fondul Monetar Internaţional impune Complexului Energetic Oltenia (CEO) să-şi închidă 25% din capacităţile de producţie actuale. Conducerea companiei, la cererea FMI, a realizat un...
Federaţia Univers şi BNS, solidare cu protestatarii de la Gorj
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate “UNIVERS”, membră a Confederaţiei Blocul Naţional Sindical, şi-a exprimat solidaritatea faţă de sindicatele afiliate din zona Complexului Energetic...
Aviz pozitiv pentru ridicarea imunității lui Șova
Comisia Juridică din Senat a decis, ieri, cu o majoritate strânsă să voteze în favoarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție pentru încuviințarea reținerii și arestării...
O nouă recrutare pentru firma nemţească de cablaje
Persoanele din judeţul Gorj, care vor să lucreze la fabrica de cablaje ce va fi deschisă în acest an la Târgu-Jiu, au posibilitatea să...
Suspectată că și-a omorât bărbatul în somn
Suspiciuni grave planează asupra unei femei din Negomir, în vârstă de 48 de ani, după ce a stat alături de soțul său mort în...
Proiectul “Opening Opportunities”, la a doua ediţie
“Opening Opportunities” este un proiect educaţional de mentorat şi orientare în carieră pentru elevi de liceu, organizat de Asociaţia TechSoup, în care mentori voluntari...
Peste 2.600 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, completate în prima etapă
Prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare s-a încheiat, iar cea de-a doua va debuta săptămâna viitoare. La nivelul judeţului Gorj, numai...
Concurs de eseuri şi artă grafică pentru liceeni
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice și cu Fundația Konrad Adenauer,...
Două eleve din Târgu-Jiu, la etapa naţională a concursului “Cultură şi spiritualitate românească”
Două eleve din Târgu-Jiu vor reprezenta judeţul Gorj la etapa naţională a concursului interdisciplinar “Cultură şi spiritualitate românească”. Este vorba de Căluţoiu Clarisa Eliana,...
Protest, într-o galerie a Minei Tehomir! 25 de mineri, în greva foamei la CEO
Peste o sută de salariaţi ai Minei Tehomir, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), s-au blocat în subteran în cursul zilei de marţi, ei...
Nanu Mic a solicitat îngrijiri medicale după pumnii lui Mitrescu
Reînceperea negocierilor, ieri, la Complexul Energetic Oltenia, a debutat cu un incident neplăcut, care a avut loc între doi lideri sindicali. Aurel Nanu Mic,...
Gura târgului – Rubedenia a doi consilieri din Bengeşti-Ciocadia, angajat electrician la primărie
Marcel Năstase, disponibilizat cu salarii compensatorii de la o societate de stat, este de scurt timp noul salariat al Primăriei Bengeşti-Ciocadia. Acesta este rudă...
Dr. Dragoş Şorop: „Angajatorii trebuie să conştientizeze importanţa Medicinii Muncii”
În timp ce mulţi medici buni părăsesc sistemul sanitar autohton fără regrete, căutându-şi locul în alte colţuri ale lumii, unde sunt apreciaţi şi răsplătiţi...
Işfan “general” ISJ şi după concurs, Ciolocoi a picat cu 4,35 la scris
Ion Işfan a promovat, ieri, concursul pentru postul de inspector şcolar general al ISJ Gorj desfăşurat la Ministerul Educaţiei, obţinând nota 8,80 la proba...
Concedierile de la CEO, anunţate la AJOFM
Începând cu data de 1 iunie, nu mai puţin de 2.133 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor fi trimişi acasă în urma disponibilizărilor...
Medserv Min fără director, Milosteanu a demisionat
Gheorghe Milosteanu, secretar general al PSD Gorj, a demisionat, recent, de la şefia Medserv Min, invocând membrilor Consiliului de Administraţie, motive personale. Plecarea lui...
Cercetaţi pentru evaziune fiscală
La data de 16 martie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-au sesizat cu privire la faptul că trei persoane, cu...
Zece candidaţi, declaraţi admişi pentru posturile de măturător
Posturile de măturător scoase la concurs de SC Edilitara Public SA s-au ocupat ieri în totalitate. Cei 22 de concurenţi au avut de susţinut...
Transferul titlurilor de valoare, declarat la Fisc
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează că persoanele fizice care în anul 2014 au obţinut venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile...
Primăvara Oraşului ia startul la Târgu-Jiu
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va organiza de mâine, 19 martie, şi până pe 22 martie, evenimentul „Primăvara Oraşului”. Acţiunile cuprinse în eveniment se vor derula...
Hoţi de biciclete, prinşi de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi în urmă cu trei zile de o femeie, de 48 de ani, din...
Blaga îi pune pe Vâlceanu şi pe Dian să cânte împreună “Jumătate tu, jumătate...
Maneaua lui Adrian Minune “Jumătate tu, jumătate eu” va deveni, cu siguranţă, din această lună, “imnul” PNL Gorj, după ce Biroul Politic Naţional al...
Zile numărate în funcţii pentru membrii Consiliului de Supraveghere
Gabriel Dumitraşcu, Alin Chiţu, Răzvan Purdilă, Dorin Spătaru, Ana Georgiana Porumbel şi Daniel Naftali şi-ar petrece ultimele zile în scaunele confortabile din cadrul Consiliului...
Borcan, despre fuziunea PLR-PC: “Nu am avut niciun fel de discuţii la nivel local”
Biroul Executiv Central al PC a aprobat, recent, prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni. Conservatorii vor decide însă, abia, pe...
Talabă are concurenţă la şefia Spitalului Rovinari
Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari scoate la concurs postul de manager – persoană fizică. Constantin Talabă, managerul interimar spune că îşi doreşte să continue...
Casiera primăriei Turburea, cercetată pentru delapidare: A sustras 11.400 de lei, bani publici, pentru...
Poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi, la finalul săptămânii trecute, de către primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, că Ioana Berbece, casiera instituţiei publice, ar...
Cinci în greva foamei la CEO, împotriva discriminării
Trei angajaţi ai subunităţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) au intrat, ieri dimineaţă, în greva foamei, în faţa sediului Companiei, în semn de protest faţă...
Proxenetul Bejinaru, aproape scos din spatele gratiilor
Tribunalul Gorj a dispus ieri ca fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia, Aristică Benoni Bejinaru să nu mai stea în spatele gratiilor până la...
Cercetaţi pentru tăiere ilegală de arbori şi furt lemons
La data de 14 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de...
Seminar antidrog la Târgu-Jiu
Timp de două zile, la Târgu-Jiu se vor desfăşura seminarii antidrog organizate de Asociaţia Alianţa Internaţională Antidrog - Secţiunea Regională Sud Vest Oltenia. Evenimentele...
Cardul de sănătate devine obligatoriu de la 1 mai
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a organizat, luni, 16 martie 2015, o conferinţă de presă pe tema cardului de sănătate....
Reluarea negocierilor la CEO, condimentată cu greva foamei
Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a luat hotărârea, la finalul săptămânii trecute, să respecte legea şi să reia negocierile pe marginea Contractului Colectiv de...
Gura târgului – Caragea a revenit bolnav în Gorj
Viorel Caragea, fostul şef al IPJ Gorj, ar fi intrat, recent, în concediu medical motiv pentru care a revenit acasă la Târgu-Jiu, asta după...
“Jena financiară” a fostului judecător CCR, demontată de banii din cont
Toni Greblă deţine într-un cont la CEC, 70.000 de lei, dar cu toate acestea denunţătorul său din dosar le-a spus procurorilor DNA că, gorjeanul...
Percheziții la Vadim Tudor: “Nu am capre ca Toni Greblă”
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost “vizitat” de polițiști, la sfârşitul săptămânii trecute. Aceştia au cerut să verifice dacă Vadim deţine armă de...
Transalpina intră în şantier şi se redeschide circulaţiei publice
Transalpina a fost preluată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), urmând a fi modernizată şi redată circulaţiei publice. Reprezentanţii...
Mort după ce a căzut autobuzul pe el
Angajatul unei firme de transport persoane din Baia de Fier a murit vineri dimineața, după ce un autobuz pe care îl repara a căzut...
DNA îl vrea și pe Șova după gratii
Fostul ministru al transporturilor, senatorul Dan Șova, ar putea ajunge după gratii dacă, la Senat, colegii săi vor aproba săptămâna aceasta o solicitare venită...
Sute de mii de absenţe în primul semestru al anului şcolar
Peste 790.000 de absenţe au adunat elevii gorjeni în primul semestru al acestui an şcolar. Aproape jumătate sunt nemotivate. Cele mai multe s-au înregistrat...
Trei gorjeni, prinşi în flagrant la furat
Trei bărbaţi din judeţul Gorj sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Doi dintre aceştia au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau cablu...
Alţi cinci târgujieni, cercetaţi pentru fals în declaraţii şi tentativă de înşelăciune
Alte cinci dosare penale pentru fals în declaraţii şi tentativă de înşelăciune au fost întocmite de poliţişti pe numele a tot atâţia târgujieni, care...
Notificarea CEO legată de concedieri, contestată de sindicate
Liderii FNME şi Univers nu văd corect demersul CEO de a transmite notificarea legată de concedierile colective din iunie, atâta timp cât administraţia refuză...
Greblă a dormit liber la el acasă
Fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, și-a petrecut noaptea de miercuri spre joi la el acasă, la Târgu-Jiu, dar nu în arest la...
Gura târgului – Furturi repetate la H&M, în mall-ul din Târgu-Jiu
Magazinul H&M care funcţionează în mall-ul târgujian a fost, în ultimul timp, ţinta hoţilor. Sau mai bine spus a hoţilor care au sustras de...
Fabrică de pungi de plastic, în Târgu-Jiu
O fabrică de pungi de plastic ar urma să se realizeze în muncipiu, a anunţat edilul de Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Noua fabrică ar urma...
Şeful de şantier de la Albeni: “Mai avem de realizat doar 5% din pod”
Podul de la Albeni, distrus de viiturile din vara trecută, este aproape de inaugurare, investiţia fiind realizată, conform şefului de şantier, Ovidiu Alexandrescu, în...
Elena Vintilescu, trimisă în judecată și nu prea…
Fosta directoare de la Minprest SA, Elena Vintilescu, dar și directorul economic din perioada sa, Dumitru Corcoveanu, au fost trimiși în judecată de procurorii...
Bojincă are prioritate! Angajaţii de la Util Bonus nu au primit niciun ban din...
SC Util Bonus Peştişişani, firma Consiliului Local, aflată în procedură de faliment, are opt salariaţi în preaviz, dar care anul acesta, deşi ne aflăm...
Colţunaşi de post
Ingrediente
Aluat: - 100 ml apă
- 120 gr. făină
- esenţă de vanilie
- un praf de sare
- o linguriţă de zahăr
- Umplutură - gem acrişor
- Glazură...
Promovabilitate de aproximativ 30% la simularea Bacalaureatului
Elevii din anii terminali de liceu au aflat, joi, ce note au obţinut la simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat. În Gorj,...
Sute de amenzi şi pentru vitezomani
Dacă marţi aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru neportul centurii de siguranţă, miercuri a fost rândul vitezomanilor să se aleagă cu...
Plante medicinale din Farmacia Domnului – Urzica şi urzica moartă albă (II)
Fie ca mâncare de urzici, recomandată de cel puţin şapte ori în Postul cel mare al Paştelui, care-i de şapte săptămâni, fie ca suc...
Tânără de 24 de ani, dată dispărută
Poliţiştii efectuează cercetări pentru depistarea unei tinere în vârstă de 24 de ani, care a dispărut de la domiciliu în luna septembrie a anului...
Stâlpii de la mai multe indicatoare rutiere, furaţi de hoţii de fier vechi
Trei târgujieni, între care şi un minor în vârstă de 17 ani, sunt cercetaţi penal de poliţişti, după ce au furat stâlpii de la...
Părţi din acordul CEO, băgate sub nasul minerilor printr-un regulament de ordine interioară
Minerii din cadrul carierelor Diviziei Miniere a CEO au fost anunţaţi, ieri dimineaţă, la intrarea şi ieşirea din schimb, că trebuie să semneze un...
Elev acuzat de furt la liceul Turburea: “Nu am sărit gardul, ci am intrat...
Un minor de la Turburea este cercetat, de anul trecut, pentru furt din incinta atelierului liceului din localitate, însă în anchetă a scăpat de...
Fostul dispensar din Prigoria, în haine noi
Centrul de Permanenţă din Prigoria este aproape gata, 80% din lucrarea de amploare, fiind deja finalizată. Vechiul dispensar al comunei arată astfel total diferit,...
Morega prezintă scenariile lui Ciurel, pe marginea planului de reorganizare a CEO
Preşedintele Institutului de Analize, Investigaţii Publice şi Politice, Dan Ilie Morega, a continuat seria dezvăluirilor publice legate de reorganizarea drastică pe care managerul CEO,...
Gura târgului – Administraţia a transmis deciziile de schimbare ale inspectorilor sociali
Inspectorii sociali care au ocupat aceste poziţii până la semnarea acordului cu CEO au primit, ieri, pe faxul carierelor unde prestează deciziile de demitere...
Greblă, liber după reținerea de 24 de ore
Fostul judecător constituțional Toni Greblă a câștigat o primă bătălie în fața procurorilor anticorupție, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție respingând,...
22 de candidaţi, la scris pentru posturile de măturător
Nu mai puţin de 485 de candidaţi şi-au dorit unul din cele 10 posturi de măturător scoase la concurs de către societatea Edilitara Public....
Vernisaj la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu
În această după-amiază, de la ora 17:00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, va avea loc vernisajul expoziţiei de grafică „Al doilea drum...
Liderii elevilor se întâlnesc la Bucureşti
În perioada 13-15 martie 2015, liderii elevilor din România se vor reuni la Bucureşti, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Consiliului Naţional al Elevilor.
În...







































































































































