Reţeta zilei – Macaroane cu carne

Ingrediente: 400 g macaroane, 200 ml smântână, 100 caşcaval ras, 40 g carne slabă, 1 ceapă, 1 lingură pastă de roşii, ulei, sare, piper. Mod...

Bebeluş născut prematur, decedat în ambulanţă

Sistemul sanitar dă greş încă o dată. Un bebeluş născut prematur în noaptea de vineri spre sâmbătă la maternitatea Spitalului Orăşenesc Sadu a decedat...

Tânăr, mort la volan datorită vitezei

Un bărbat în vârstă de 21 de ani din municipiul Târgu-Jiu a decedat în urma unui accident de circulaţie produs ieri dimineaţă pe raza...

Ruşeţ, reales preşedinte al USME Jilţ-Turceni

Preşedinţia Uniunii Sindicale Mine-Energie (USME) Jilţ- Turceni a fost obiectul unui scrutin organizat sâmbătă la Mătăsari la sediul USME. 136 de delegaţi au stabilit...

Etăgan: ,,Ruşeţ este unul dintre cei mai activi şi cei mai performanţi lideri care...

Secretarul general al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), totodată trezorier în cadrul Biroului Executiv ales al Federaţiei Naţionale Mine-Energie (FNME), Gheorghe Etăgan l-a...

Suspecţi ai mai multor furturi, lăsaţi liberi la Parchet

Luni de zile le-au trebuit poliţiştilor gorjeni să dea de urma unor persoane suspectate de implicarea în mai multe furturi produse pe raza judeţului...

Arome din bucătăria noastră

În bucătăria românească se foloseşte frecvent pătrunjelul, mărarul, leuşteanul, cimbrul şi frunze de ţelină. Sunt folosite la pregătirea anumitor mâncăruri pentru a da savoare...

Gelurile de igienă intimă, nocive?

Oricât de straniu ar părea, ginecologii nu recomandă folosirea produselor cosmetice pentru îngrijirea intimă, apa fiind cea indicată! Deoarece flora vaginală este sensibilă chiar...

Reţeta zilei – Salată de sfeclă cu porumb

Ingrediente: 200g sfeclă coaptă, 4-5 roii coapte, 1 conservă mică de porumb, salată verde creaţă, 150g maioneză (leight). Mod de preparare: Se toacă sfecla coaptă în cubuleţe...

Cincizeci de biciclişti au pedalat pentru mediu

Peste cincizeci de persoane au participat ieri la marşul bicicliştilor desfăşurat pe traseul SC Rostramo – Bulevardul Ecaterina Teodoroiu – Str. Vulcan - Parcul...

ATSE Hai-Hui, participantă la „Trofeul Marius Bendea”

Asociaţia de Turism Sport şi Ecologie (ATSE) Hai-Hui a participat la a XIV-a ediţie a concursului de turism montan şi alpinism „Trofeul Marius Bendea”. În...

Patrimoniul din Oltenia, în fotografii

Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru Ştefulescu” va fi astăzi gazda unei expoziţii de fotografie cu tema „Culele de ieri şi de azi din Oltenia”....

Prins cu un permis englezesc fals

Poliţiştii gorjeni au ajuns la concluzia că un tânăr de 24 de ani din municipiul Târgu-Jiu, prins în urmă cu două luni, cu un...

În straie de sărbătoare – Băieşii coboară oile de la munte

Criză sau nu, autorităţile locale din Baia de Fier au făcut tot posibilul pentru ca, şi în acest an, manifestarea tradiţională ,,Coborâtul oilor de...

Plăţile către asistenţii persoanelor cu handicap, întârziate

Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu nu a efectuat în această lună plăţile pe august, către însoţitorii şi asistenţii personali ai persoanelor cu...

Peste trei sute de sindicalişti gorjeni vor protesta la Bucureşti

Bugetarii reiau lanţul protestelor. Astfel, pe 22 septembrie vor protesta în Bucureşti 20.000 de oameni. Dintre aceştia, peste trei sute vor fi gorjeni, restul...

“Gorjul îl vrea pe Brâncuşi la el acasă”

Poetul Laurian Stănchescu, iniţiatorul Marşului Culturii, îşi propune o nouă acţiune de amploare, al cărei rezultat va fi o realizare inedită: aducerea lui Constantin...

Multe locuri neocupate, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”

În urma celei de-a doua sesiuni de înscriere la facultăţile din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, au rămas multe locuri neocupate. Motivul...

Week-end cultural – “Satul românesc – Sat european” a ajuns la ediţia a XXI-a

Astăzi începe cea de-a XXI-a ediţie a simpozionului naţional „Satul românesc – Sat european”. Manifestările culturale se vor desfăşura pe parcursul a trei zile...

Îngrijirea pielii, de dimineaţa şi până seara

Ce sfaturi trebuie să urmezi pentru a te bucura de o pielea hidratată şi îngrijită? Pentru aceasta v-am pus la dispoziţie anumite trucuri pentru...

Riduri mai puţine

Aveţi doar 20 de ani şi aţi sesizat câteva riduri pe obraz? Este perfect normal. La această vârstă apar primele riduri, în jurul gurii,...

Grup infracţional, ajuns pe mâinile poliţiştilor

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au destructurat un grup infracţional specializat în furturi din autoturisme. Cei patru membri...

Vârstnic, accidentat la traversarea străzii

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din comuna Băleşti a fost accidentat uşor în după-amiaza zilei de ieri în timp ce traversa...

Zece tone de plante furajere au ars la Dăneşti

Un incendiu izbucnit în satul Văcarea din comuna Dăneşti a avut ca efect distrugerea prin ardere a zece tone de plante furajere aflate pe...

Marşul bicicliştilor deschide Săptămâna Mobilităţii

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj va marca şi în acest an Săptămâna Mobilităţii Europene, eveniment desfăşurat în perioada 16 - 22 septembrie. Sloganul...

Zece copii săraci au primit rechizite de la Primărie

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin intermediului Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS), a oferit ieri unui număr de zece minori nevoiaşi rechizite pentru începerea noului...

Alimentele europene, în posesia a 2.500 de târgujieni

Alimentele distribuite de Primăria Târgu-Jiu prin intermediul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS), au ajuns deja în bucătăriile a 2.500 de beneficiari din municipiu. La...

Casa Verde, un succes pentru 150 de gorjeni

De la 1 iulie de când a devenit eligibil şi pentru persoane fizice programul „Casa Verde”, de înlocuire a sistemelor de încălzire clasice cu...

Musli, o viaţă plină de energie

Musli, o denumire cam ciudată, defineşte produse diferit condiţionate, dar care se bazează pe aceleaşi componente. Dar să vedem istoricul. Deşi muesli a devenit...

Maioneza este gustoasă. Dar e sănătoasă?

Ce fel de gust ar avea anumite mâncăruri dacă nu ar exista sos tartar, sos de usturoi şi altele? Majoritatea sosurilor pe care le...

Reţeta zilei – Mâncărică de ardei copţi

Ingrediente: piept de pui, ardei gras, ardei capia roşu, ceapă roşie, roşii, 1 lingură ulei, sare, piper, pătrunjel, ghimbir ras. Mod de preparare: Tăiaţi pieptul de pui cubuleţe, presăraţi-l cu sare şi piper şi lăsaţi-l la...

Garda Financiară, mână largă la sancţiuni

Inspectorii fiscali gorjeni au efectuat în ultima săptămână 73 de controale la agenţi economici, din care 56 s-au soldat cu sancţiuni în valoare de...

Sute de gorjeni, datori la asigurările de sănătate

Debitorii cu restanţe la fondul asigurărilor de sănătate, la nivelul judeţului nostru, sunt în număr de 445. Aceştia au de achitat către Casa Judeţeană...

Comercianţii, instruiţi în tehnica soldării

În fiecare primăvară şi toamnă când încep marile reduceri în magazine, operatorii economici gorjeni se aleg cu amenzi şi asta deoarece nu deţin suficiente...

„Bestia din Polovragi”, violatorul fetiţei de 5 ani, vrea pedeapsă mai mică

Liviu-Gheorghe Greuruşi din Polovragi, condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare, extrădat din Grecia în urmă cu doi ani de autorităţi, a...

Stejarul din Băleşti concurează cu Teiul lui Eminescu

“Stejarul lui Bădej” are o istorie în zona în care acesta se înalţă falnic, în satul Tălpăşeşti din comuna Băleşti. Acum, acesta o “va...

Service-urile auto, luate la control de Protecţia Consumatorilor

În urma primirii şi înregistrării în ultimele luni a unui număr de şase reclamaţii cu privire la calitatea operaţiunilor oferite de service-urile auto din...

Patru noi centre de permanenţă, în Gorj

Gorjul s-ar putea mândri cu noi centre de permanenţă, fie prin înfiinţare, fie prin redeschiderea celor închise din diverse motive, în urmă cu câţiva...

Inspectorii DSV au aplicat amenzi în trei cafe-baruri

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au amendat la sfârşitul săptămânii trecute un număr de trei cafe-baruri din municipiul Târgu-Jiu şi...

Cum tratăm anemia în mod natural

Anemia este întâlnită atât la copii, cât şi la persoanele în vârstă. Pentru tratarea acesteia se folosesc diverse medicamente şi tratamente naturiste, însă, acestea...

Muşeţelul şi gălbenelele vindecă diverse afecţiuni

Plantele medicinale au fost şi sunt tratamente naturiste foarte bune şi ieftine. Printre plantele cele mai utilizate şi mai eficiente amintim: muşeţelul, gălbenelele, coada-şoricelului....

Reţeta zilei – Salată de conopidă

Ingrediente: 1 conopidă potrivită ca mărime, 1 cană iaurt, 1 castravete mic, curăţat de coajă şi tăiat felii, 1 căţel de usturoi zdrobit, 1/2 linguriţă...

Jandarmii gorjeni, alături de elevi

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura şi în noul an şcolar siguranţa elevilor şi a profesorilor care vor interveni...

Agenţi sârbi de turism, interesaţi de promovarea Gorjului

Marcel Romanescu, subprefectul de Gorj, a primit ieri vizita unei delegaţii din Serbia. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ)...

Amânare pentru „Marea Debarasare”

Cea de-a treia campanie de colectare a deşeurilor şi echipamente electrice şi electronice (DEEE-uri) în noul format, adică trimestrial, are loc în intervalul 2-3...

Debut de an şcolar, cu proteste la Şcoala Nr. 7

Noul an şcolar a început din păcate cu tristeţe pentru cei aproape două sute de elevi ai Şcolii Generale Nr. 7 din cartierul Vădeni...

Primul clopoţel, emoţii pentru părinţi şi bunici

Deschiderea de ieri a noului an şcolar a produs mai multă emoţie la Târgu-Jiu pentru părinţi şi bunici decât pentru ,,bobocii” din clasa I....

La Şcoala ,,Constantin Săvoiu” – Clopoţelul a sunat a grevă japoneză

Cadrele didactice de la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” (Şcoala numărul 8) din Târgu-Jiu au deschis noul an şcolar într-un mod aparte. Pe tot parcursul...

De la ruşi vine încă un premiu pentru inventatorii din Hidroelectrica

Directorul adjunct tehnic al Hidroelectrica, Sucursala Hidrocentrale Târgu-Jiu, Ion Tiriplică, şi inginerul principal al unităţii, Simona Nemţoiu, s-au întors recent de la Moscova. Cei...

Alimentaţia modernă: bună sau rea?

De foarte multe ori te-ai gândit că în magazine sunt diferite produse alimentare sau prea mulţi producători pentru acelaşi sortiment. Aceasta nu înseamnă însă...

Dovleceii previn cancerul

Cunoscuţi popular şi sub denumirea de bostănei, dovleceii au proprietăţi terapeutice extraordinare, aceştia fiind cea mai la îndemână legumă a sezonului. Nu sunt scumpi,...

Reţeta zilei – Chifteluţe de dovlecei cu brânză

Ingrediente: 2 dovlecei de mărime medie 1 ou 2 căţei de usturoi 50 g brânză telemea 4 linguri pesmet 4 linguri făină sare, piper ulei pentru prăjit Mod de preparare: Dovleceii se spală,...

Jandarmii gorjeni, pregătiţi pentru meciul Pandurii – U. Craiova

Astăzi, de la orele 20:00, peste două sute de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” (IJJ) Gorj şi din Gruparea...

Paralescu a decis: Festivităţi scurte, pentru deschiderea anului şcolar

Pentru deschiderea noului an şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a stabilit un program, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, pe care l-a transmis...

AJOFM Gorj a închis patru puncte de lucru

Disponibilizările de personal “au muşcat” şi din Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. În urma trimiterii propriilor angajaţi în şomaj, instituţia...

După patru ani în modul – Preşcolarii din Cocorova încep anul şcolar într-o grădiniţă...

Cei douăzeci şi unu de preşcolari din Cocorova înscrişi pentru anul şcolar 2010-2011 vor învăţa de astăzi într-o nouă locaţie. Vechea locaţie, compusă din...

Clopoţelul sună pentru gorjenii din Centrul Buziaş

Centrul de Reeducare Buziaş, organizează astăzi, începând cu orele 10:00, festivitatea de deschidere a cursurilor anului şcolar 2010- 2011. Pentru a marca evenimentul,...

Posturi cu dedicaţie?! – Prefectura Gorj disponibilizează şi apoi angajează

Muncă grea pentru comisia de evaluare din cadrul Prefecturii Gorj. În cadrul instituţiei se organizează astăzi un examen scris pentru ocuparea a două posturi...

Pescar, mort în Jiu

Un bărbat în vârstă de 58 de ani din municipiu a fost găsit mort vineri în albia râului Jiu. Victima era pasionată de pescuit,...

Ce variantă alegem pentru păstrarea alimentelor

A venit toamna şi în acelaşi timp a sosit şi perioada în care recoltăm roadele pământului pentru a avea iarna alimente pentru consum, din...

Brocoli, legumă plină de vitamine

Brocoli se mai numeşte şi conopida verde, fiind diferită de conopidă, are partea comestibilă mai răsfirată, sub formă de ciorchine şi cu un gust...

Reţeta zilei – Ardei graşi muraţi umpluţi cu varză

Ingrediente: 1 kg ardei gras o varză de mărime medie, tocată fin 2 morcovi de mărime medie, tocaţi 5 căţei de usturoi 1 cană chimen 1 ceaşcă pătrunjel tocat 1 lingură...

Dispariţie în glumă, căutări serioase pentru un puşti de 14 ani

O banală discuţie mai tensionată într-o familie din Schela s-a terminat cu „dispariţia” unui minor de 14 ani, singurul copil din casă, care, de...

Absolvenţii gorjeni, faţă în faţă cu angajatorii

Sute de absolvenţi gorjeni ai promoţiei 2010 au o şansă de angajare peste câteva săptămâni, mai exact pe 24 septembrie, când, de la orele...

Subvenţia de la APIA pentru motorină, nesolicitată de nimeni

Ultima zi când fermierii gorjeni beneficiari de acciză la motorină îşi pot depune cererile pentru a obţine subvenţia este astăzi. Campania este una trimestrială,...

În plin sezon al soldărilor, Gorjenii nu au bani nici de produse la...

Potrivit legii, vânzările de soldare pot fi realizate numai în decursul a două perioade pe an, stabilite de comerciant, în intervalele 15 ianuarie –...

Colectarea selectivă în instituţiile statului, obligatorie

La nivelul judeţului Gorj şi a întregii ţări a fost demarată miercuri campania de implementare a colectării selective în instituţiile statului. Cele care până...

Apel către angajatori, pentru plata drepturilor de autor

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat ieri, faptul că, potrivit noutăţilor aduse de OUG nr. 58/2010, plătitorul de...

Păcăliţi de “oamenii” Primăriei

În urma demarării campaniei de dezinsecţie din zonele verzi ale municipiului şi a recomandării asociaţiilor de proprietari să facă acest lucru şi în subsolurile...

Merele în şcoli, cerute doar de Primăria Târgu-Jiu

Primarii din judeţ au fost înştiinţaţi în scris la începutul acestei săptămâni de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj să...

Cum poţi să pari mai tânără

Indiferent ce vom face, anii trec şi după o anumită vârstă acest lucru începe să se vadă din ce în ce mai bine. Toţi...

Reguli pentru un bărbierit fără probleme

Pentru majoritatea bărbaţilor, bărbieritul nu este o experienţă plăcută. Tăieturile, firele de păr de sub piele cam aşa arată bărbieritul de dimineaţă. Care dintre...

Metode de frumuseţe la îndemâna oricui

Foloseşti tot felul de produse cosmetice scumpe şi de cele mai multe ori nu eşti mulţumită de rezultate. Foarte utile şi la îndemână sunt...

Metode de a calma pielea iritată

Pielea poate să se irite din diverse motive. Cauzele care stau la baza acestei probleme sunt produsele de îngrijire a pielii, anumiţi detergenţi, chiar...

Îngrijorare privind factura socială a motrenilor

În dimineaţa zilei de Sfântă Mărie, primarul municipiului Motru, a primit factura privind regularizarea consumului de curent al reţelei de iluminat public din municipiul...

15 zile în arest, pentru contrabandă cu ţigări şi alcool

S-a ales cu dosar penal pentru contrabandă cu ţigări şi alcool şi cu 15 zile după gratii. Este vorba despre târgujianul, în vârstă de...

Şcolile din Târgu-Jiu aşteaptă să-şi deschidă porţile

Primăria Municipiului Târgu-Jiu asigură toţi elevii şi părinţii acestora că toate unităţile de învăţământ din municipiu sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, la...

Primarii gorjeni, instruiţi pentru finanţarea nerambursabilă

Prefectura Gorj a invitat ieri reprezentanţii primăriilor din judeţ la un seminar organizat de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane...

Firme în ilegalitate, puse la zid de Garda Financiară

Inspectorii fiscali gorjeni au efectuat în ultima săptămână 50 de controale la agenţi economici, din care 39 s-au soldat cu sancţiuni în valoare de...

Zonele verzi din Rovinari, dezinsectate pentru prevenirea West Nile

Şi Primăria Oraşului Rovinari a preluat exemplul autorităţilor de la Târgu-Jiu şi a trecut la dezisecţia parcurilor şi a zonelor verzi pentru a preveni...

Hoţii bănuiţi de comiterea a şase furturi, prinşi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, în colaborare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari şi cei ai Postului de Poliţie Bîlteni,...

Minora din Rovinari, găsită în judeţul Olt

La finele săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari erau sesizaţi despre faptul că o minoră în vârstă de 14 ani, din localitate,...

Beneficiile sucului de legume

Sucurile de legume sunt o sursă de sănătate deoarece constituie o hrană crudă. O dietă formată din crudităţi e necesară în fiecare zi, iar...

E bine a se consuma carne în fiecare zi?

Dacă te consideri o persoană dependentă de consumul de carne, se pare că o friptură bună, când şi când, este importantă pentru sănătate! Nu trebuie...

Reţeta zilei – Sos de roşii pentru paste şi pizza

Ingrediente: 2.5 kg roşii foarte coapte 2 cepe 6 căţei usturoi 1 linguriţă rasă piper negru 1 linguriţă oregano uscat 1 1/2 linguriţe sare 10 frunze busuioc 8 linguri ulei de măsline 1-2...

Americanul Dolson, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Cetăţeanul american de origine română Alex Dolson, implicat luna trecută într-un accident rutier soldat cu doi morţi, a fost trimis în judecată în stare...

Şaizeci de deţinuţi îşi continuă studiile în Penitenciar

Conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu se ocupă în această perioadă de finalizarea pregătirilor pentru deschiderea noului an şcolar 2010-2011, în baza Legii 83/2010 privind executarea pedepselor...

August, luna cu sute de acţiuni pentru jardarmii gorjeni

Angajaţii din structurile MAI ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj au desfăşurat luna trecută nici mai mult, nici mai puţin de...

ISU Gorj, sărbătorit pe 13 septembrie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va sărbători săptămâna viitoare, pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, motiv...

Constructor nou pentru Piaţa Centrală Motru

Firma care a reuşit să prelungească vreme de doi ani de zile contractul de licitaţie pentru construcţia Pieţei centrale din Motru a dat faliment....

Criză de personal! – Angajaţii sistemului medical, chemaţi din concediu

Angajaţii din sistemul medical fac eforturi majore pentru a asigura servicii de calitate. În condiţiile în care aceştia şi-au mai pierdut şi o bună...

Aparegio lasă târgujienii fără apă

Societatea care asigură distribuţia serviciilor de apă potabilă şi canalizare în municipiul Târgu-Jiu, Aparegio Gorj SA, lasă în aceste zile sute de târgujieni fără...

Un miliard de lei, amenzi, de la Garda de Mediu

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat pe parcursul săptămânii trecute un număr de trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 95.000 de lei, în...

Reţinut pentru contrabandă cu ţigări şi alcool

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj, au găsit cartuşe întregi de ţigări şi peste o sută de litri de alcool ce...

Alimente, pentru o dantură sănătoasă

Atunci când vrem o dantură sănătoasă, o igienă orală cât şi controalele periodice la medicul stomatolog, nu sunt suficiente, şi este nevoie de consumarea...

Ceaiuri despre care se spune că sunt cele mai bune

Dacă eşti obosită sau te confrunţi cu diverse probleme de sănătate, apelează şi la alte remedii pe lângă medicamente! Anumite plante sunt binefăcătoare. 1. Coada...

Reţeta zilei – Cornuleţe cu mere

Ingrediente: Aluatul: 70 g unt, 100 g brânză de vaci, 120 g făină, coaja de lămâie. Umplutură: 1 măr, câţiva stropi zeamă lămâie, 3 linguri stafide, scorţişoară, 3...

Primăria Târgu-Jiu a început dezinsecţia în parcuri

Autorităţile locale târgujiene au demarat ieri dimineaţă prima acţiune de dezinsecţie în urma apariţiei la noi în ţară a cazurilor de virus West Nile...

Încătuşaţi, pentru scandal în discotecă

Cei trei scandalagii de sâmbătă seară de la discoteca din comuna Schela care au ajunşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului...

Jandarmii, în stradă la aplicarea amenzilor

Organele de ordine din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj au acţionat în week-end-ul trecut pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă...