Târgul Apicol, ediţia a IV-a, la Târgu-Jiu
La finele acestei săptămâni, municipiul Târgu-Jiu va fi gazda celei de-a patra ediţii a Târgului Apicol. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două...
Prelungire de contract pentru „Cuminţenia Pământului”
Potrivit declaraţiilor făcute în urmă cu două zile de avocatul proprietarilor operei lui Constantin Brâncuşi, Bogdan Grabowski, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR)...
Nevoia de resuscitare și schimbare lucidă a conceptului de Europă Unită
Formată ca o comunitate economică și politică, UE are istoria sa, derulată și extinsă ulterior (1948-2017) printr-o succesiune de tratate unionale, care prevăd, printr-o...
Eveniment editorial/Nicu Covaci şi Phoenix în CEAŞCA DE CAFEA
Neobositul poet, actor şi Fondator generos al minilunarului cultural, literar artistic CEAŞCA DE CAFEA – George Drăghescu a dedicat nr. 158, apărut pe luna...
Eveniment academic – O nouă şedinţă la S.A.L.F.A.„T.A.”
A avut loc, miercuri seara, 1 februarie 2017, la orele 18.00 trecute fix, cea de-a doua şedinţă de lucru a Societăţii Academice de Literatură,...
Cursuri pentru cântăreţii bisericeşti la Mănăstirea Tismana
Mitropolia Olteniei organizează cursuri de asimilare pentru cântăreţii bisericeşti în perioada 15 mai – 02 iunie 2017, la Tabăra de la Mănăstirea Tismana.
Înscrierile se...
Programe internaționale de educație pentru viață și carieră
Junior Achievement (JA) România a lansat înscrierile pentru anul şcolar 2017-2018 la programele internaţionale de educaţie pentru viaţă şi carieră, prin Curriculum la Decizia...
Primii participanți la Arte Mici 2017 sunt din Gorj, Australia și Republica Moldova
Ca și în anii trecuți, Salonul de Pictură „ARTE MICI” (eveniment clandestin de formă, pată şi culoare) este organizat de Florin Preda-Dochinoiu, Primăria Municipiului...
Sfântă Liturghie Arhierească la Mănăstirea «Sfânta Treime» din localitatea Strâmba-Jiu, județul Gorj
În Duminica 33-a după Rusalii (5 februarie 2017), pe o vreme mohorâtă și umedă, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună...
Legăturile lui Dincă Schileru cu Turburea
În timpul documentării pentru monografia comunei Turburea, am găsit la consăteanul Mihai Mirea, cartea poştală a cărei ilustraţie este reprodusă alăturat. Mi-a atras atenţia...
Cursuri postuniversitare, la Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din municipiul Târgu-Jiu organizează următoarele cursuri postuniversitare: “Managementul relaţiilor de muncă”, “Managementul financiar al fondurilor...
Noi sume oprite din veniturile pensionarilor, instituite de CJP Gorj
Februarie a demarat cum nu se poate mai prost pentru mii de gorjeni care şi-au încasat pensiile ciuntite luna trecută, astfel că au în...
Dan Chiriac a primit certificatul pentru recordul național la salt cu parașuta
Instructorul de paraşutism Gabriel Dan Chiriac, preşedintele Clubului Montan „White Wolf”, a stabilit un nou record la paraşutism, lansându-se de la 10.435 de metri,...
Mieii de Paști au deja câteva kilograme!
Vești bune dinspre ciobanii care vor vinde în primăvară miei pentru sărbătoarea Paștelui. Mulți dintre aceștia spun că oile au fătat încă de la...
Mariana Ionescu Căpitănescu, o gorjeancă cu voce de aur
“Muzica dă naştere unui tip de plăcere fără de care nu poate exista natura umană“ Confucius
Reprezentantă de seamă a folclorului oltenesc din Gorjul său...
Stănchescu se ocupă de manifestările dedicate lui Brâncuși!
Manifestările, ce vor avea loc peste circa două săptămâni la Târgu Jiu în cinstea nașterii lui Constantin Brâncuși, vor fi coordonate, anul acesta, de...
Post vacant la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj
Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de...
Amintiri despre oameni şi neoameni, Sabin Velican
Dascăl de prestigiu, redutabil gazetar, scriitor complex şi complet, patriot adevărat, trecând prin momente nefaste ale vieţii din perioada interbelică şi după Al Doilea...
Trei noi angajaţi pentru directorul Mănescu de la Cadastru
Trei noi posturi vacante au fost scoase recent la concurs de către conducerea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Gorj, instituţie condusă de...
Lucrările de la “Brâncuşiana 2013” au administrator tardiv!
Sculpturile realizate în cadrul Simpozionului din anul 2013 “Brâncuşiana” vor avea abia de acum un administrator!
În şedinţa ordinară de Consiliu Local din 30 ianuarie,...
Întâlnire ”oarbă” cu o carte la bibliotecă
Biblioteca Județeană ”Christian Tell” din Târgu-Jiu a găzduit, ieri, între orele 10.00-18.00, un eveniment special pentru pasionații de lectură, intitulat "Blind date with a...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu înalță sufletul care urcă prin credință smerită!
În Duminica a 33-a după Rusalii, în care se face intrarea într-o nouă perioadă a anului bisericesc, numită a Triodului, se citește la Sfânta...
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, marcată la Târgu-Jiu
Asociația Română de Oncologie “Sfânta Ana” în parteneriat cu Primăria Municipiului Tg-Jiu găzduiește evenimentul organizat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România sub...
120 de locuri, disponibile la colegiile militare
Centrul Militar Judeţean Gorj prin Biroul Informare - Recrutare a început activitatea de recrutare a tinerilor în vederea participării la examenele de admitere în...
Pericolul Alb (I)
Odată cu zăpada căzuta în țară și implicit în zona montană a Gorjului (nu ne referim doar la Rânca, ci și la perimetrele folosite...
Farmaciștii gorjeni, așteptați la cursul „Medicația durerii”
Farmaciștii din județul nostru sunt așteptați la un curs creditat EFC, organizat de Colegiul Farmaciștilor Gorj. Cei care doresc să participe la cursul „Medicația...
Festivalul ”Filofteia Lăcătușu”, la a IV-a ediție
În luna martie, la Horezu, se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Festivalului Naţional de Folclor al Copiilor ,,Filofteia Lăcătuşu”. Înscrierile au început,...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Vremurile frământate și «Blestemele nației române»
«De la Nistru pân la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate…» Mihai Eminescu
O aplecare atentă asupra acestei cărți reflectă...
Apar noi reguli privind inspecţia tehnică periodică a maşinilor
Atenție, șoferi! Apar noi reguli privind inspecţia tehnică periodică a maşinilor. Va fi introdusă noţiunea de defecţiuni minore care nu vor mai cântări atât...
Reuniune de lucru în Bulgaria pentru cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit...
Grădinița cu Program Prelungit Baia de Fier implementează Parteneriatul Strategic KA219 cu titlul ”Apprentissage et differenciation par le jeu ” (Învățarea diferențiată prin joc)....
Reflecţii
- Falsa pudoare are o vulgaritate primitivă.
- Zâmbetul fals îndepărtează îngerii.
- Un sentiment, care nu se poate exprima, este un sentiment profund dureros.
- A...
Expoziţie aniversară Tina Popa
Vineri seara, pe 27 ianuarie 2017, a avut loc vernisajul expoziţiei aniversare Tina Ecaterina Popa la Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea,...
Aproape 80.000 de lei din bugetul local, pentru Nunta de Aur
Consiliul Local Târgu-Jiu a aprobat la începutul acestei săptămâni sumele destinate organizării tradiţionalului eveniment Nunta de Aur, destinat cuplurilor din municipiu care au împlinit...
Un președinte – purtător de zâzanie și cu “rânjet” de stăpân, subminează spiritul...
Am spus-o adeseori, din modestele mele constatări, vizavi de mersul istoric al țării după dec ’89, că cel mai mare blestem pus pe capul...
Biblioteca Județeană “Christian Tell” găzduiește “Blind date with a book”
Clubul INTERACT Târgu Jiu organizează joi, 2 februarie 2017, începând cu orele 10.00, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, evenimentul “Blind date with a book”.
Acesta...
Studenții organizează Gala de 10
Uniunea Națională a Studenților din România organizează, în luna februarie, prima ediție a galei studențești, Gala de 10. Astfel, pe data de 24 februarie...
Nu trebuie uitată istoria unei taxe auto…
Automobil Clubul Român, asociația automobiliștilor din România a salutat eliminarea taxei denumită “Timbrul de mediu” prin anularea celor 102 taxe.
Încă din anul 2007, pe...
Mai multe cazuri de viroză și pneumonie
În ultimele zile s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului persoanelor diagnosticate cu viroze și pneumonie, comparativ cu săptămâna anterioară. Din fericire, numărul bolnavilor...
Anuala de Arhitectură Oltenia 2016 la Galeriile de Artă Târgu-Jiu
Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Ordinul Arhitecților din România...
Centrul Europe Direct Gorj caută voluntari
Începând de astăzi, cei care doresc să se implice în diverse activități alături de echipa Centrului Europe Direct Gorj sunt așteptați la sediul instituției...
Zece turiști au avut nevoie de ajutor din partea salvamontiștilor
În ultima săptămână, salvamontiștii gorjeni au intervenit la zece cazuri, cinci dintre accidente petrecându-se în weekend. Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, spune că doi...
Festival de muzică populară pentru copii și tineri
Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” anunță organizarea celei de a XXIX-a ediții a Festivalului-concurs de muzică populară pentru...
Popasuri hibernale – Borzii din şuşiţa – fascinaţia lumii lui Hades
Cheile Şuşiţei Verzi o veritabilă bijuterie a carstului gorjean la prima vedere nu prezintă aspectul fenomenelor carstice similare, deoarece în mare parte ele sunt...
Post vacant la Primăria Tismana
Primăria Tismana organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă, de inspector, clasa I, grad profesional superior...
Limba noastră – Corectitudine şi greşeală
Deunăzi, o candidată la deputăţie, apărută pe sticla televizorului, a spus, printre ele, că este ,,patrioată”. Greşeală! Corect: ,,patriotă”.
Erori de asemenea natură persistă în...
Se recrutează asistente medicale pentru Marea Britanie
O companie de recrutare de personal în domeniul asistenţei medicale şi îngrijirea pacienţilor din Marea Britanie caută să angajeze 10 asistenţi care să lucreze...
Concurs pentru viitorii studenți la Filosofie
Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează și anul acesta Concursul de eseuri filosofice...
Peste 22.000 de pensionari gorjeni, scutiţi de plata impozitului
Începând de mâine, 1 februarie 2017, pensionarii din Gorj nu vor mai plăti contribuţiile la fondul de asigurări de sănătate, iar pensiile sub 2.000...
Florin Preda – Dochinoiu revine la Târgu-Jiu cu o expoziție personală de grafică
Iubitorii de artă sunt așteptați la o expoziție personală de grafică semnată de artistul Florin Preda - Dochinoiu. Vernisajul are loc joi, 1 februarie,...
Sărbătoare academică la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu
În cadrul unui program plin de conotații prilejuite de împlinirea celor 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Universitatea «Constantin Brâncuși» din Tg....
Sute de copii din Gorj cresc departe de părinţi
581 de băieţi şi 484 de fetiţe din judeţul nostru cresc departe de mamă sau de tată, ori de ambii părinţi, aceştia fiind plecaţi...
Programele școlare pentru gimnaziu, în consultare publică
Ministerul Educației Naționale și Institutul de Științe ale Educației (ISE) au lansat în consultare, săptămâna trecută, proiectele de programe școlare pentru clasele V-VIII.
Conform Metodologiei...
Au început înscrierile la Festivalul “Ana Blandiana”
Elevii și profesorii se pot de acum înscrie la cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Creație și Interpretare “Ana Blandiana”. Tematica festivalului este...
Primăria Rovinari face angajări pe două posturi vacante
Primăria oraşului Rovinari este în febra concursurilor în această perioadă! Luna viitoare vor fi susţinute procedurile pentru ocuparea posturilor vacante de consilier asistent şi...
Posturi vacante de preot în Gorj
Arhiepiscopia Craiovei a scos la concurs două posturi de preot paroh în județul Gorj. Este vorba de postul de preot paroh de la Parohia...
Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – (Mica Unire) de la...
La 24 ianuarie 1859 a avut loc „Mica Unire” – Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românească) sub conducerea unui singur domn, colonelul Alexandru...
Bugetarii primesc tichete de vacanţă
Veşti bune pentru angajaţii din sistemul de stat: Fiecare bugetar va primi în jurul datei de 1 iulie un tichet electronic de vacanță de...
Noi preţuri pentru roviniete
Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă s-au ieftinit, începând cu data de 20 ianuarie, cu excepţia celor cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu este credinţa cea mare şi statornică a...
În Duminica a 17-a după Rusalii, a Cananeencei (Sf. Evanghelist Matei 15, 21-28), vom avea la Sfânta Liturghie o pericopă Evanghelică în care se...
Peste 200 de pacienți cu pneumonie, internați în spitalele din Gorj
În ultimele zile s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului persoanelor diagnosticate cu viroze și pneumonie, comparativ cu săptămâna anterioară. Chiar și așa, numărul...
Ion Popescu-Brădiceni – iniţiator de curent literar-artistic nou: transmodernismul
Domnul prof.univ.dr. Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, are preocupări literare foarte complexe şi aceasta nu este o noutate dat fiind multiplele apariţii editoriale cu...
Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin
Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în colaborare cu ISJ Gorj, CRR Gorj, CPECA Gorj, organizează în perioada 22-28 ianuarie 2017, Săptămâna Europeană de Prevenire...
Aproape 6700 de persoane au fost ajutate de salvamontişti, în 2016
Asociaţia Naţională a salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea a celor 38 de structuri judeţene sau locale salvamont...
Lumini din veșnicia întunericului – Dascăli care au fost – Profesoara Iuliana Ungureanu
”Dar dintre toate câte pun cununa
Durerilor ce inima sfâșie,
Au fost mereu și fi-vor totdeauna
Plecările ce duc în veșnicie.”
Vasile Militaru.
Se apropie un an de...
Politica internă, plină de încrâncenări inutile, afectează grav și politica externă a României
Suntem în fiecare zi martori la tot felul de încrâncenări în politică și în viața publică românească, acestea atingând paroxismul în ultima vreme, din...
O parodie ca atâtea altele
Vremea de mâine – fără a avea pretenţia de a afirma o noutate – va fi vremea tineretului, în special a celui imaculat, dar...
Relantoare şi semafor la buton în zona Păltiniş
După tragicul accident de circulaţie de săptămâna trecută produs în zona complexului comercial Păltiniş din municipiul Târgu-Jiu, când doi soţi şi-au pierdut viaţa, fiind...
Investiţii în spaţiile de joacă şi cele de fitness
Pentru anul 2017, Primăria Târgu-Jiu şi-a propus modernizarea a încă 15 locuri de joacă din municipiu. Astfel, vor fi achiziţionate noi echipamente ce vor...
Carlos Taşcău şi Recco de la Salvamont Gorj, între cele mai bune echipaje din...
Salvamontistul Carlos Taşcău de la Salvamont Gorj, împreună cu patrupedul Recco, au fost selecţionaţi pentru a participa la Stagiul Naţional de Formare al Unităţilor...
Expoziție cu fotografii despre activitatea bibliotecilor
Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România a lansat un apel de contribuţie pentru expoziţia anuală colectivă de fotografii despre activitatea bibliotecilor...
Momente istorice în pregătirea Unirii la Iași
Unirea Moldovei cu Ţara Românească este un eveniment de mare însemnătate istorică în viaţa poporului nostru, în dezvoltarea social-economică a Țării, în procesul de...
Bonurile de 706 lei, câştigătoare la prima extragere din acest an
Ministerul Finanţelor a organizat duminică, 22 ianuarie, prima extragere lunară a loteriei bonurilor fiscale din anul 2017, la care au participat toate bonurile fiscale...
Consideraţie
În anul 2016, la Editura Măiastra din Târgu-Jiu, a apărut lucrarea: Putere şi Libertate, sub semnătura domnului Florian Văideianu, având ca subiect de prezentare...
Ambasadorul Republicii Polone în România, în vizită la Târgu-Jiu
În data de 26 ianuarie 2017, Județul Gorj va primi vizita oficială a Excelenței Sale, dl. Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România. Acesta...
S-a tras linie la Penitenciarul Târgu-Jiu
Săptămâna trecută, directorul Penitenciarului Târgu-Jiu, comisarul şef Ion Popescu, a prezentat raportul de activitate al unităţii pentru anul 2016. la eveniment, alături de personalul...
Laptele, cornul şi fructele elevilor devin “Programul pentru şcoli”
În cel mai recent buletin informativ emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj se arată că, începând cu anul şcolar...
24 Ianuarie
Tot ca o preţioasă restituire, propunem cititorilor „Gorjeanului”, care conform îndelungii sale tradiţii, găzduieşte şi studii culturale, încă un articol descoperit în mapele auctoriale...
Peste 3.800 de prezentări, la centrele de permanenţă din Gorj
Începând din toamna anului trecut, la nivelul judeţului Gorj sunt funcţionale 20 de centre de permanenţă. În luna decembrie, 3877 de persoane au trecut...
Răpuși de rujeolă
Potrivit datelor actualizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), până vineri, 20 ianuarie, 14 persoane şi-au pierdut viaţa din...
“Cazat” în gara Târgu-Jiu, hrănit la Petroșani
Viață grea pentru cei rămași fără un adăpost deasupra capului în plină iarnă și asta nu pentru că le-ar fi ars casa, ci pentru...
Mai știm să iubim?!
MOTTO: “Astăzi știu că iubirea este făcută pentru cei umili, căci cei mândri nu pot iubi niciodată” – Liviu Rebreanu
Când am citit acest citat...
În minivacanță, Mai mulți salvamontiști vor fi prezenți la Rânca
Minivacanța de care se vor bucura bugetarii, în această perioadă, determină creșterea numărului salvatorilor montani, care vor fi prezenți în stațiunea montană Rânca. Sabin...
Pereţi ignifugi la Casa Iris! Năpăstuiţii adăpostiţi aici, neafectaţi de lucrările de renovare a...
La începutul acestei săptămâni, administraţia de la Târgu-Jiu a dat startul unor lucrări de renovare la Centrul Social de urgenţă Casa Iris. Totuşi, autorităţile...
Reprezentanții SANITAS, față în față cu noul ministru al Sănătății
Biroul Executiv al Federației SANITAS s-a întâlnit, miercuri – 18 ianuarie, cu ministrul Sănătății, Florian Bodog. La discuții a participat și liderul SANITAS Gorj...
Pițian, DSP: „Pentru maternități avem vaccinuri”
Bebelușii, care se nasc în maternitățile din județul nostru, vor fi imunizați corespunzător. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj confirmă faptul că, la...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu răsplătește înmiit osteneala credinței omului!
În Duminica a 32-a după Rusalii, a lui Zaheu (Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul XIX, 1-19), la Sfânta Evanghelie, ca într-o rostire povățuitoare, se...
Aviz părinţilor! Creşte stimulentul de inserţie
Guvernul a majorat la mijlocul acestei săptămâni cuantumul stimulentului de inserţie, la 650 de lei. Este vorba despre dreptul acordat părinţilor care se întorc...
Accente polikratice – O Direcţie publică pentru Cultură, Literatură şi Artă
„Dacă mi s-ar oferi prilejul şi încrederea, aş încerca să aduc Târgu-Jiul lângă centrele culturale puternice precum Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Târgu-Mureş...” Ion Popescu-Brădiceni
Cultura,...
SJA Gorj a suplimentat numărul echipajelor
Pentru ca ambulanțele să ajungă la timp la solicitări, pe parcursul iernii, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj au suplimentat numărul echipajelor. Potrivit...
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Colegiul Național ,,Spiru Haret” – 15 ianuarie 2017...
În săptămâna 9-15 ianuarie 2017, declarată Săptămâna MIHAI EMINESCU la Colegiul Național ,,Spiru Haret” din Tg.-Jiu, s-au desfășurat mai multe activități și manifestări culturale...
Poșta are program normal pe 23 ianuarie
Executivul a stabilit miercuri, printr-o Hotărâre, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătura...
Gheorghe M. Sinescu, romancier şi poet contemporan, creator de monumente morale
Doctorul Gheorghe M. Sinescu a văzut lumina zilei la 19 februarie 1969 în municipiul Craiova, judeţul Dolj, din părinţii Miron (născut în satul Păpeşti,...
”Experimentul Robinson Crusoe”, în premieră la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”
Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va găzdui, în acest weekend, prima premieră pe anul 2017 – cea a spectacolului ”Experimentul Robinson Crusoe”, în...
În căutarea clipei pierdute – Discurs ținut în amfiteatrul CNSH, joi, 12 ianuarie 2017,...
Am vrut să vă spun ceva, dar toate ideile bune erau deja luate. Tot ce era important fusese deja rostit și parcă nu au...
Noi angajări la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu au mai scos la concurs două posturi vacante. Este vorba despre un post de kinetoterapeut debutant și...
Ne lăudăm cu o pondere mică a datoriei publice și a deficitului în P.I.B.,...
Ne-am obișnuit ca la cumpăna dintre ani să se facă bilanțuri, cu plusuri sau minusuri, în special în domeniul economico- financiar, de unde se...
Concert de rang înalt pentru interpretul Valentin Sanfira
Un spectacol excepţional de muzică populară, ce va aduce laolaltă o bună parte din crema muzicii populare româneşti, se va desfăşura la sfârşitul acestei...
200 de candidaţi pe 12 posturi vacante la Penitenciarul Târgu-Jiu
Circa 200 de tineri din judeţul Gorj şi-au depus dosare în vederea participării la concursul organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru ocuparea a...
1300 de cititori, anual la Biblioteca Orășenească Novaci
Biblioteca Orășenească Novaci a rămas încă un punct de atracție pentru cetățenii localității, care îi trec pragul, în număr mare, pentru a împrumuta o...
La aniversară – ION CĂPRUCIU – 77
În fiecare an, pe 18 ianuarie, la numai trei zile după Ziua Poetului Național Mihai Eminescu, zi care, de vreo cinci ani încoace este...





































































































































