Prezenţe gorjeneşti în Dicţionarul scriitorilor olteni de azi
Recent, sub egida Consiliului Judeţean Dolj şi a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, a văzut lumina tiparului o lucrare multaşteptată: Dicţionarul bibliografic al...
Lucian Blaga şi poezia populară – O antologie de ecou european
Legătura lui Lucian Blaga cu folclorul este, desigur, incontestabilă, atât în ceea ce priveşte unele consideraţii privind filosofia culturii (îndeosebi a culturii noastre „minore”),...
Indiscreţii despre un poet al existenţei ultra-discrete
Un bătrânel dintre aceia cu mare dar de carte şi cu mână tremurândă – Ion Ghiur, pre numele domniei sale – ne-a oferit o...
Luciana Ene, câştigătoarea Marelui Premiu al Festivalului „Maria Lătăreţu”
Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” s-a încheiat joi. După trei zile de concurs, juriul a desemnat câştigătorii acestei...
Artefacte prebrâncușiene în arealul Gorjului subcarpatic
Abia anunţată în urmă cu un deceniu, brâncușiologia și-a asumat nu numai un areal bine definit, dar și un instrumentar și metodologii variate, dimpreună...
Dumnezeu ne miluieşte pentru a fi şi noi milostivi cu alţii!
Din Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXV-a după Rusalii, unde se vorbeşte despre Pilda samarinenului milostiv, vom constata că perspectiva pe care o deschide...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (X)
Telepatic faptele din dragoste pentru plăcerea nimănui şi pentru toată lumea să nu faci rău: încă din dragoste către aproapele, care are trebuinţă de...
O reuşită cu aprecieri a Simpozionului de la Brădet Gorj
Timp de două zile, în judeţul Gorj, a fost prezentă o delegaţie formată din 34 de persoane din patru judeţe şi municipiul Bucureşti, care...
„Flacăra din adânc” luminând „Îngerul din cadru” al Zoiei Elena Deju
Pe masa mea de lucru au zăbovit o vreme aceste cărţi semnate de Anghel-Nicolae Păunescu şi Zoia Elena Deju, botezate Flacăra din adânc şi,...
„In memoriam” Nicolae Diaconu, la Ţicleni
Ceea ce se anunţa în urmă cu doi ani, de către primarul Ţicleniului, Ilie – Ion Ungureanu, referitor la întâlnirea de suflet ce se...
Autograf „OCTAVIAN GOGA – 1921” pentru un semnatar din „Gorjeanul” !
Recent s-au împlinit 90 de ani de la editarea, la Oradea, a revistelor „Cele Trei Crişuri” şi „Legea Românească”, întemeiate în toamna anului 1920,...
Iubirile lui Brâncuşi, ştiute ori neştiute
Destinul profesorului Ion I. Blendea, zis Nelă Neagu, din Peştişanii Gorjului, pare sau chiar este strâns legat de numele şi opera hobiţanului de geniu...
Soborul mai marilor Arhistrategi Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor, fără de trupuri....
Astăzi, Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în...
Anul de eternitate al lui Adrian Păunescu – UN GOL ISTORIC
Poetul Adrian Păunescu şi-a petrecut primul an în eternitate !
Nefiind niciodată sigur de locul ce i-l va rezerva naţia română - ah! - acolo,...
Colegiul Naţional „SPIRU HARET” şi Editura „SCRISUL ROMÂNESC” organizează lansări de carte în Amfiteatrul...
Măi să fie. Dacă ne-am lua după afişul din faţa mea aş putea intra la bănuieli. S-a refăcut regiunea, deocamdată culturală, Oltenia. În care...
Dorin Brozbă îşi lansează cartea la Palatul Copiilor
Scriitorul Dorin Brozbă a finalizat cartea „Maria Lătăreţu şi festivalul său de la Târgu-Jiu” şi o lansează astăzi. Evenimentul are loc la ora 11:00,...
Casa din Carte a lui Adrian Păunescu – Un eseu de Ion Popescu BRĂDICENI
Într-o „sistematică a poeziei” gândită de metacriticul şi metateoreticianul Eugen Negrici în termeni epistemologici şi taxinomici, am tresărit când l-a întâlnit pe Adrian Păunescu...
Anul fără ADRIAN PĂUNESCU
Ideea acestui mult prea mic grupaj de omagiere şi, din nefericire, comemorare a MARELUI GAZETAR şi a MARELUI POET – ADRIAN PĂUNESCU îmi aparţine....
Dumnezeu ne dăruieşte şi o viaţă despovărată de moarte!
Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXIV-a după Rusalii ne aduce înaintea ochilor minţii una dintre învierile minunate ale Mântuitorului, pe care o numim Învierea...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (IX)
Mergem mai departe cu reflexiile şi vedem cum e cu boalele, aşa e şi cu ispitele. Că la începutul ispitei vine în capul omului...
Anghel-Nicolae PĂUNESCU: „Flacăra din adânc”
I
Au existat în perioada interbelică, după cum scriam recent, o seamă de iniţiative din partea preoţilor gorjeni, care s-au dovedit adevăraţi lampadofori de morală...
Lucrare de control… la EDUCAŢIE – Vulgaritatea limbajului exprimă nivelul educaţiei tinerilor
În analizele sale, psihologul tinde să recurgă la analogii sugestive cu manifestările de limbaj, pentru a contura o anume disponibilitate a tinerilor pentru actul...
Preotul NICOLAE M. CÂRLUGEA, om cu pasiune şi vocaţie de cărturar (1912-1994)
Între preoţii gorjeni cu pasiune şi vocaţie cărturărească se numără şi Nicolae M. Cârlugea, colaborator, în perioada interbelică, la demersurile culturale iniţiate de Al....
O dată importantă în brâncuşiologie – Testamentul lui Brâncuşi: 12 aprilie 1956 (IV)
În situaţia somării repetate venite din partea societăţii de sistematizare Assistance Publique, care declară pe toţi locuitorii din Impasse Ronsin „ocupanţi ilegali” ce vor...
Cronică plastică – Mărcile distincte ale unei expoziţii (II)
De joia trecută, la Muzeul Judeţean „Al. Ştefulescu”, în sala mare, de expoziţii, s-a vernisat o splendoare de lucrări plastice ale studenţilor din Universitatea...
Cronică plastică – Mărcile distincte ale unei expoziţii
De joia trecută, la Muzeul Judeţean „Al. Ştefulescu”, în sala mare, de expoziţii, s-a vernisat o splendoare de lucrări plastice ale studenţilor din Universitatea...
Minunile Gorjului, pe scena din Româneştii Botoşanilor
La sfârşitul săptămânii trecute, o delegaţie de tinere talente folclorice din Gorj a pornit pe urmele Mariei Lătăreţu, la Româneştii Botoşanilor. Iniţiativa acestei expediţii...
Debut editorial la 16 ani
„EMOȚIA UNEI BULE DE ACID” de Andreea Denisa Vlădulescu
La Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Tg.-Jiu s-a creat, în ultimii 15 ani, deja o...
Mărturii – ALEXANDRU CALOTESCU-NEICU aşa cum a fost (II)
Între cele două conace exista şoseaua Nouă şi un pod peste Jiu, proprietatea lui Alexandru Calotescu-Neicu, pe care nu aveau voie să treacă străini....
Sub auspiciile Consiliului Judeţean Gorj – Omagiu gorjean, adus armatei române
Am în faţă o publicaţie de educaţie istorică şi patriotică – ONOARE ŞI JERTFĂ, nr. 27, octombrie 2011, un superb omagiu adus Armatei române,...
Alexandru Calotescu-Neicu aşa cum a fost
Am citit cu atenţie cele scrise în articolele despre Alexandru Calotescu-Neicu din Turcenii de jos, care, în anul 1919, era “cel mai mare proprietar...
Dumnezeu ascultă glasul oropsiţilor fără nume şi îi ajută!
Dincolo de întreaga conotaţie a semnificaţiei sale majore despre Bogatul nemilostiv, putem spune că Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXII-a după Rusalii ne propune...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (VIII)
În urmarea Domnului Isus Hristos, cu reflexii telepatice, ne este de folos că întâmpinăm uneori unele greutăţi şi împotriviri. Pentru că acestea întorc pe...
Cronica plastică – Matricea stilistică şi arhaicitatea în pictura lui Petru BIRĂU
În această nouă expoziţie, Petru Birău arhaizează, dar cu mijloacele de exprimare ale artisticităţii contemporane, preponderent, pe anumite secţiuni, nonfigurativă şi/sau metafigurativă.
Înţeleg prin...
Contracronică – Deloc anonimul Birău faţă cu (re)acţiunea din Gorj
Recunosc, nu sunt un avocat plătit şi nici din oficiu. Am fost la vernisaj. Doar fusesem invitat de pictorul imens care este şi va...
Ziua Coloanei, cu Sorana Georgescu-Gorjan şi actorul Ion Caramitru
În organizarea Centrului Municipal de Cultură „C. Brâncuşi”, director Ovidiu Popescu, astăzi putem fi martorii a două evenimente culturale de excepţie în urbea de...
O dată importantă în brâncuşiologie – Testamentul lui Brâncuşi: 12 aprilie 1956 (III)
Iar Krikor Zambaccian, armean din Cezareea Capadociei, se afirmase ca istoric de artă, eseist şi colecţionar pasionat, care va dona statului în 1947 ...
Eveniment cultural – MATRICE ARHAICĂ
Astăzi, la ora 17, Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu sunt gazda unui vernisaj de excepţie. Filiala UAP România, Asociaţia Gorj a Artiştilor Profesionişti...
Sfântul mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de...
Cartea „Maria Lătăreţu şi festivalul său de la Târgu-Jiu”, lansată pe 7 noiembrie
Scriitorul Dorin Brozbă a finalizat cartea „Maria Lătăreţu şi festivalul său de la Târgu-Jiu” şi a găsit fondurile necesare pentru tipărirea acesteia. Astfel, lansarea...
O dată importantă în brâncuşiologie – Testamentul lui Brâncuşi: 12 aprilie 1956 (II)
Neluându-se, însă, „măsurile” cuvenite, impenitentele autorităţi locale revin asupra chestiunii. Astfel, printr-o adresă din 7 martie 1951, trimisă Ministerului Afacerilor Interne de Sfatul Popular...
O dată importantă în brâncuşiologie – Testamentul lui Brâncuşi: 12 aprilie 1956
I
La 12 aprilie 1956, la Muzeul de Artă din Bucureşti se deschide, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, prima expoziţie retrospectivă în...
Festivalul “Ion Cănăvoiu”, la final
Timp de trei zile invitaţii au parcurs un program încărcat din care nu au lipsit lansările de cărţi şi reviste cu tematică umoristică, vernisajul...
Gorjul bisericesc – GRIGORE PREJBEANU
I. Între vrednicii slujitori ai bisericii, numele preotului iconom stavrofor GRIGORE PREJBEANU rămâne unul de referinţă, având în vedere misionarismul apostolic şi acţiunile cultural-umanitariste...
Moartea capitalismului şi „noua umanitate” românească
Preşedintela SUA în exerciţiu a invitat la Casa Albă pe cei mai mari economişti ai lumii. A făcut-o, în disperare de cauză, dar şi...
Eseu – EXISTĂ UN SPIRIT OLTENESC?(III)
E de aşteptat că lectorul care a avut răbdarea de a urma până aici această confesiune – pledoarie (evident, pro-oltenească), va fi intuit deja...
Eseu – EXISTĂ UN SPIRIT OLTENESC?(II)
În gravurile timpului, în desene de epocă şi, mai apoi, în fotografii împălidate de trecerea anilor, o imagine se arată a fi omniprezentă, conferind...
Invitaţi la „Cafeneaua hermeneutică” – MIRCEA BÂRSILĂ – Nevoia de o carte de poezie...
N-am uitat că Mircea Bârsilă e un eminent profesor universitar. La o invitaţie a lui - şi a Filialei Argeş a Uniunii Scriitorilor din...
Mircea Bârsilă – O poietică a redundanţei şi a prudenţei
Dialogul în doi a debuta, normal, cu întrebarea despre ce mai scrie, în perspectiva unor noi tipărituri. Mi-a răspuns că s-a decis să edi(c)teze...
Eseu – EXISTĂ UN SPIRIT OLTENESC?
Profesorul şi cercetătorul cu vocaţia sintezelor critice, Zenovie Cârlugea, îmi spune că, lucrând la o nouă carte, ce se anunţă de larg interes, consacrată...
PUBLICAŢIILE PREOŢIMII GORJENE în Gorjul interbelic
1. Alături de „învăţătorime”, în presa gorjeană interbelică, cei mai activi erau reprezentanţii clerului gorjan. Prima publicaţie oficială a preoţimii gorjene apare la 1...
O identitate auctorială inconfundabilă
O discuţie cu scriitorul (poet şi critic) şi universitarul piteştean MIRCEA BÂRSILĂ, originar de fapt din Văgiuleştii Gorjului şi reprezentant de marcă al fenomenului...
Ion MOCIOI: Monografia “EMIL PRAGER”
Cunoscut îndeobşte prin cărţile dedicate vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, Ion Mocioi este şi autorul unor monografii dedicate unor scriitori gorjeni, pe care...
Protejarea patrimoniului cultural, dezbătută la Muzeul Judeţean
Muzeul de Arheologie şi Istorie a găzduit ieri o dezbatere pe tema „Protejarea patrimoniului cultural – Un viitor pentru trecut”. În atenţia participanţilor...
Ion CEPOI: ELVIRA GODEANU – O poveste de pe Jiul de Sus
Se împlinesc, în această toamnă, 20 de ani de la trecerea între stele a Elvirei Godeanu (13 mai 1904 Bucureşti - 3 septembrie...
De la grădiniţă, la clasa pregătitoare
Începând cu anul şcolar 2012-2013, grădiniţa va fi mai scurtă pentru cei mici. Înainte de a intra la şcoală, micuţii vor trebui...
Identităţi genealogice – Lucian Blaga şi Gorjul (III)
Sau această metaforă a morii solitare de lângă râu, de un lirism grav şi referenţial aparte, sporită de ecoul vârstelor imemoriale, care ar putea...
GorjFest 2011 a ajuns la final
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale „GorjFest” a ajuns la final. La acest eveniment au participat peste 30 de artişti...
Identităţi genealogice – Lucian Blaga şi Gorjul (II)
În Lucian Blaga. Corespondenţă de familie, fiica ilustrului poet aduce într-o ADDENDA precizări privind originea familiilor din care provin părinţii Cornelia şi Lucian Blaga.
Dacă...
Gorjfest, la final
Ediţia 2011 a Festivalului Internaţional de arte vizuale Gorjfest a ajuns la final. Lucrările celor 34 de artişti care au participat la tabăra organizată...
Expoziţie inedită a pictorului Eric Perjovschi: „De la Chişinău, prin Gorjul de odinioară”
Vinerea trecută, la o oră când îmi beam cafeaua în Simigeria din Târgu Jiu, pe Strada Victoria, bag de seamă că managerul şi fondatorul...
Identităţi genealogice – Lucian Blaga şi Gorjul (I)
În vara anului 1932, stareţul Mănăstirii Tismana, părintele Glicherie Lovin (el însuşi autor al unor lucrări de mărturisire ortodoxă) aducea, în presa vremii,...
PRIMA VERBA – O carte scrisă printre fapte poetice de Anca Elena Cojocaru
Anca Elena Cojocaru reprezintă încă o nesperată, dar aşteptată, promisiune a Şcolii de Literatură de la Târgu Jiu. Se afirmă încă de la început...
Elevi, pe urmele lui Brâncuşi în Târgu-Jiu
Elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu au participat la pelerinajul „pe urmele lui Brâncuşi în Târgu-Jiu”. Evenimentul face parte din regalul de manifestări...
Seminar pe tema turismului gorjean, la UCB
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a găzduit vineri seminarul „Turismul gorjean – resurse şi alternative de dezvoltare”, din cadrul proiectului “Redescoperă Gorjul”.
Acesta s-a...
Resfinţirea Bisericii din Parohia Drăgoieni
În sâmbăta de dinaintea Duminicii a XX-a după Rusalii, pe o vreme înnorată care vesteşte apropierea toamnei, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu...
Cineclubul „Constantin Brâncuşi”, la 38 de ani de la înfiinţare
Cineclubul „Constantin Brâncuşi” va sărbători marţi cea de-a 38-a aniversare. Înfiinţat la începutul anilor ‘70, cineclubul s-a numit iniţial „Jiul”, abia câţiva ani mai...
PROIECTE ŞI SPERANŢE ale Filialei Timişoara a “FIIILOR GORJULUI” de pretutindeni
După mai multe încercări de consolidare a programului pentru Evenimentul ce este înscris a se desfăşura în satul Brădet din judeţul Gorj, iată că...
Dumnezeu ne înviază sufletele noastre omorâte de păcat
Pericopa Evanghelică a Duminicii a XX-a după Rusalii, pare că ni se destăinuie dincolo de revelaţiile firii omeneşti, atunci când ne relatează o minune...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (V)
În nemărginita faptelor cele fără orânduială, ori când omul pofteşte ceva, afară de orânduială şi îndată se tulbură întru sine. Săracul şi cel smerit...
Începe stagiunea 2011-2012
Doar câteva zile au mai rămas până la deschiderea noii stagiuni a Teatrului Dramatic Elvira Godeanu. Începând de sâmbătă, iubitorii de artă dramatică sunt...
Puţini vizitatori, la târgul meşterilor populari
Organizat în cadrul „Săptămânii turismului gorjean”, târgul meşterilor populari nu s-a bucurat de prea mulţi vizitatori. Cei care au trecut totuşi pe la căsuţele...
A început sesiunea de toamnă a Şcolii de Literatură COLUMNA de la Târgu-Jiu
În această toamnă frumoasă a anului 2011, la Sala ”Titu Rădoi” a Palatului Culturii, s-a deschis oficial sesiunea de toamnă a Cenaclului ”Columna”. A...
Spectacol extraordinar al Şcolii Populare de Artă, pentru gorjeni
Ansamblul folcloric „Maria Lătăreţu” şi alte formaţii ale Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu au susţinut un spectacol extraordinar pentru gorjeni. Evenimentul a avut loc...
Şcolile din Gorj, evaluate de ARACIP
16 unităţi de învăţământ din judeţul nostru vor trece în această perioadă printr-un proces de evaluare externă a calităţii pentru a obţine atestatul...
Seniorii gorjeni, din nou la şcoală
Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” va da în curând startul unei noi sesiuni de cursuri pentru seniori. Astfel, începând de săptămâna viitoare, vârstnicii gorjeni vor...
Târgu-Jiu, oraş european al artei moderne – Chipuri şi compoziţii la “Brâncuşiana 2011”
“Înainte de a pune în valoare roadele ediţiei 2011 ale taberei de sculptură Brâncuşiana, cred că merită să subliniez efectele vizuale şi estetice obţinute...
Taraful Gorjului, reprezentant naţional la Forumul România
Taraful Gorjului este singura formaţie de muzică tradiţională din ţara noastră care participă la cea de-a IX-a ediţie a Forumului România. Evenimentul are loc...
Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu şi-a redeschis porţile
Începutul lunii octombrie înseamnă şi debutul unui nou an de studiu pentru elevii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Conducerea instituţiei vine cu o...
Sute de gorjeni, la Noaptea Bibliotecilor
Sute de gorjeni au trecut sâmbătă seara pragul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Aflat la prima ediţie, acest eveniment a fascinat cititorii de toate vârstele...
Deschiderea anului, la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu
Evenimentul a avut loc în amfiteatrul din centrul oraşului, în prezenţa unui public numeros, format din elevi, părinţi, cadre didactice. Au participat la deschidere...
Sfinţire de biserică la Motru Sec
La Motru Sec, comuna Padeş, şi la Turburea s-au organizat sâmbătă două sfinţiri ale unor biserici ortodoxe. La ceremonia de la Motru Sec a...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Iisus Hristos(XIII)
Vorbind despre smerenie, nu lua aminte cine e cu tine sau împotriva ta, ci aibi grije mare ca Dumnezeu să fie cu tine în...
Lostriţa albastră, o carte document
Cartea de poezie a unui jurnalist seamănă cu sufletul lui pentru că indiferent ce ar încerca, jurnalistul nu poate fi rupt de adevăr, de...
EVENIMENT EDITORIAL – „Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj”
Cartea noastră „Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj”, apărută recent la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, este rezultatul a...
Dumnezeu ne pregăteşte să-i iubim şi pe vrăjmaşii noştri
Dacă vom deschide Cartea înţelepciunii sufletului nostru cu Pericopa Evanghelică a Duminicii a 19-a după Rusalii, trebuie să desluşim învăţătura neasemuită a iertării “greşiţilor...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (IV)
Citirea Sfintelor Scripturi şi înţelepciunea în lucrări nu crede toată vorba, nu te lua după toată vocea şi şoapta. Ci fii cu luare...
Debutează „GORJFEST 2011”
Organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, din necesitatea realizării, în timp, a băncii de date şi valori culturale...
Au început înscrierile la Festivalul de Umor „Ion Cănăvoiu”
În perioada 21-23 octombrie se va desfăşura cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, manifestare deschisă umoriştilor, profesionişti sau nu,...
Muzeul Civilizaţiei Montane din Gorj, amenajat la Rânca
Începând cu anul 2012, judeţul Gorj se va putea mândri cu un nou muzeu. Este vorba de Muzeul Civilizaţiei Montane, amenajat în incinta Casei...
Însemnări de lectură – Comorile lui Dumitru Dănău, în „Comoara din legendă”
Neobositul cărturar Dumitru Dănău ne uimeşte tot timpul. Cea mai nouă carte a domniei sale se numeşte „Comoara din legendă” şi a apărut la...
Însemnări de lectură – “Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord”(III)
Partea a doua a lucrării vizează "o interpretare ştiinţifică a fenomenului". Autorul părăseşte ordinea faptelor, impusă de câmpul de observaţie directă, mergând spre lămurirea...
Consiliul Local a alocat 2.000 de lei pentru „GORJFEST 2011”
Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu a aprobat ieri alocarea sumei de 2.000 de lei pentru desfăşurarea ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de...
Brozbă, la un pas de lansarea cărţii dedicate “privighetoarei cântecului românesc”
Scriitorul Dorin Brozbă a finalizat cartea „Maria Lătăreţu şi festivalul său de la Târgu-Jiu”. După mai mulţi ani de muncă asiduă de documentare, lucrarea...
Fiii Gorjului şi-au dat întâlnire la Bucureşti
La fel ca și în alți ani, în ultima zi de sâmbătă a lunii septembrie, Liga Culturală FIII GORJULUI din București – președinte Alexandru...
Însemnări de lectură – “Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord”(II)
"Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord" (Ed. "Cartea Românească" şi restituită de Ed. „Vremea”, 2007) este una din cele mai solide lucrări de...
Gorjenii, premiaţi la Festivalul “Strugurele de Aur”
Judeţul nostru are destule motive să se mândrească atunci când vine vorba de tineri talentaţi, fapt confirmat şi de numeroasele premii obţinute de aceştia...
Recuperări etnografice
În urmă cu o jumătate de secol, deceda, la Geneva, etnomuzicologul Constantin Brăiloiu (20 decembrie 1958). Prin strădania neobosită a nepoatei sale, poeta Magdalena...
Dumnezeu ne cheamă să-L urmăm în corabia Apostolilor
Pericopa Evanghelică a Duminicii a 18-a după Rusalii, ca într-o frescă bizantină de la Porţile Orientului, relatează despre întâmplarea Pescuirii minunate prin care Dumnezeu...
Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (III)
În paşii spre învăţătura adevărului, fericit este acela căruia adevărul i se descoperă aşa cum este, iar nu prin chipuri şi ziceri. Mintea noastră...



































