2.4 C
Târgu Jiu
luni, 22 decembrie 2025

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Logosul e trupul...

Una dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii creştine din Împeriul Roman de Răsărit, cu o contribuţie deosebită la stabilirea doctrinei ortodoxe privitoare la...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Fenomenul depopulării continue în mediul rural din Gorj (Comuna...

Având în vedere că se află în vecinătatea localităţii mele natale, am ales cu prioritate, pentru astăzi, COMUNA DĂNEŞTI, care este situată în vecinătatea...

Mircea Tutunaru la o altă lectură

Se întâmplă multe în această nouă carte, Copacul omului, semnată de Mircea Tutunaru, autor aflat într-un vizibil progres creator. Poezia se concentrează, câştigă în...

CÂND CREZI CĂ AI CU CINE…!

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! De șase ani de zile, mă străduiesc să-i conving pe șefii județului - Președinte și Vicepreședinte – să fie...

Theodor Costescu, eminent profesor și pedagog, ingenios în arta de a conduce

Motto Învățătorul: ,,Un sfânt căzut dintr-o icoană” Octavian Goga Theodor Costescu s-a născut la 30 martie 1864 în comuna Rovinari, într-o familie cu șapte copii:...

Odată cu încălzirea vremii este bine să ştim – Viperele

Dacă ne-am lua după mărime, din cele câteva sute de specii de reptile cunoscute, vipera ar fi un biet şerpişor. Totuşi, o serie de...

Care sunt cele mai populare jocuri de cazino din România? Ai de unde alege

Jocurile de cazino sunt unele dintre cele mai populare jocuri din lume. Oamenii iubesc aventura și extazul pe care doar aceste jocuri le pot...

Ludicul în diferenţă… de vocală

Poetul Ion Popescu-Brădiceni nu se dezminte. Întruchipările sale ludice se prezintă acum în… diferenţă! În diferenţă de vocală de la „Florile răului” la Florile...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – ,,Trăinicia continuității unui neam, prin succesiunea generațiilor sale, ...

Poporul român s-a dezvoltat unitar, dar într-un context diferenţiat de la o regiune la alta, într-un proces continuu de consolidare a vieţii economice şi...

Cele mai populare și iubite jocuri de cazino online în momentul de față

Fără îndoială există printre noi gameri și pariori pasionați care nu lasă să treacă o zi fără a intra online și a simți acel...

9 Mai – Ziua Europei într-o primăvară sângerie a anului 2022

Într-o primăvară marcată de incertitudine, frică, deznădejde, război, criză economică, criză energetică, secetă, 9 Mai – Ziua Europei împlinește anul acesta 72 de ani....

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre relaţia complexă dintre Dumnezeu şi om –...

Din perspectiva curentului «New Age», omul este în centrul atenției preocupărilor cercetătorilor, iar, în acest fel, se abate puternic atenţia de la prioritatea cunoașterii...

Știinţa măsurărilor, la ceas aniversar

Mapamondul sărbătoreşte, pe 20 mai, Ziua Mondială a Metrologiei. Aceasta îşi are originea în anul 1815 atunci când a fost semnat, la Severs, (in...

Colonelul Zinca G. Pantelimon, înmormântat cu onoruri militare

Joi, 5 mai 2022, o zi cu cer senin și soare strălucitor, colonelul de finanțe (rtr.) Zinca G. Pantelimon, decedat luni, 2 mai 2022,...

Cu calu’, la plimbare, prin centrul municipiului

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au depistat, în această dimineață, în jurul orei 07:00, un cal aflat în libertate pe str. Calea...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT – Dumnezeu...

În Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată...

Adevăr sau fals – (II)

Vlad Țepeș, un alt erou național, a ajuns să fie socotit vampir fiind create tot felul de legende și chiar filme pe această temă....

Reflecţii duhovniceşti ale Preotului de altar – „Până acum mi se părea că ...

Despre Sfânta Maria, cea numită Magdalena, care a fost ucenița și mironosița lui Hristos, cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și...

Ce sunt entorsele și cum se tratează

Entorsele sunt leziuni traumatice ale articulațiilor care afectează ligamentele, fără pierderea contactului permanent dintre suprafețele articulare (prin aceasta se deosebesc de luxații). Ligamentele au...

Liceul Tehnologic Țicleni, în prag de semicentenar – Foști elevi ai Liceului Tehnologic Țicleni...

Peste un an, se vor împlini 50 de ani de la înființarea Grupului Școlar Industrial de Petrol Țicleni, începând cu toamna anului 1973, după...

Mănăstirea Lainici l-a sărbătorit pe Sfântul Cuvios Irodion, cel care împreună cu Maica Domnului...

În prezenţa celor patru mari ierarhi ai Olteniei, ÎPS Părinte, acad. dr. IRINEU Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Părinte VARSANUFIE Valentin Gogescu,...

Adevăr sau fals – (I)

Ca instrument de dezinformare pentru inducerea în eroare a maselor, manipularea nu este folosită doar în timpurile în care trăim. E drept că ea...

Obiective turistice de interes, vizitate de copiii din sistemul de protecție al DGASPC Gorj

Vacanța de primăvară a însemnat nu doar o perioadă de relaxare, ci și prilejul pentru ca zeci de copii din sistemul de protecție specială...

Examen de absolvire pentru a doua grupă de muzeografi, în Mitropolia Olteniei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Fundaţia Pastoral-Misionară „Sfântul Nicodim” a organizat în ziua de marţi, 12 aprilie, la Facultatea...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Fenomenul depopulării în mediul rural din Gorj- Frumuseţea costumului...

În ziua de marţi, 3 mai 2022, în cadrul slujbei desfăşurate în prezenţa Înaltului Ierarh al Olteniei, Părintele nostru Mitropoplit, acad. Dr. Irineu, am...

,,Am ajuns pe vârf aproape împreună“

Nu peste mult timp se vor împlini 69 de ani de la cucerirea celui mai înalt vârf al Terrei, respectiv Everest sau Chogmo Lugma...

„Curățăm România!”, până la finalul lunii mai. Urmează amenzi!

Ministerul Mediului a decis prelungirea campaniei naționale „Curățăm, România!”, până pe 31 mai. „Cu toții vrem o țară fără deșeuri abandonate, iar cifrele de...

Repere – Transhumanţa

O îndeletnicire veche de milenii ce este un prilej de bucurie pentru cei ce o practică dar şi pentru cei veniţi să ia parte...

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (Gorj) – un mărturisitor al credinţei neo-isihaste! –...

Irodion Ionescu sau Ioan Ionescu, după numele de botez, apropiat sufletului meu pentru aleasa lui aplecare spre sfinţenie, se ştie că a devenit cel...

Colonul iritabil, patologie funcțională cu mare răspândire în populație

Colonul iritabil este o patologie funcțională cu mare răspândire în populație. O mare parte din pacienții consultați ambulator în gastroenterologie prezintă un tablou de...

Lumea subterană – (2)

În lucrările de specialitate se vorbeşte despre două feluri de pericole ce pot apărea în timpul practicării speologiei. Este vorba despre pericolele obiective şi...

Bibliopolis – Mihaela Mirea în „Ţara Ochilor Frumoşi” – o cronică literară de Ion...

Mihaela Mirea e o columnistă veche, promovată, cândva, în „Tribuna” în Gorj, de Nicolae Diaconu. „Lecţia de nisip” mi se pare o carte care,...

La Sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii», Mănăstirea Lainici a prăznuit-o cu cinstire aleasă pe Maica Domnului!...

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte, dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, vineri, 29 aprilie 2022, în ziua Hramului «Izvorul Tămăduirii» a fost prăznuită cu...

Eveniment editorial – NOVĂCEANUL de Aprilie

Publicația lunară independentă NOVĂCEANUL pe aprilie merită consemnată. Apariția ei, fiind una valoroasă și dragă, ca un copil de suflet, publicistului și inimosului scriitor...

Tendințe în amenajare cu canapele și fotolii moderne si funcționale

Amenajarea unui living îți poate da mai multe bătăi de cap decât ți-ai putea imagina. Ceea ce ți-ar putea ușura, însă, munca este varietatea...

Cum să ai succes la ruleta europeană?

Ruleta este unul dintre cele mai apreciate tipuri de jocuri de noroc la nivel mondial și a apărut cu foarte mult timp în urmă....

Cum pariezi eficient pe câini?

Orice parior a auzit despre pariurile pe cursele de câini. Pariurile pe câini sunt atât de populare datorită simplității lor. Cele mai îndrăgite curse...

Primăria acoperă cheltuielile de transport ale trupei de teatru a CNTV

"Continuăm să sprijinim învățământul târgujian acoperind cheltuielile necesare copiilor în drumul lor către performanță. Urmează să alocăm fondurile necesare pentru deplasarea trupei de teatru...

Lumea subterană – (1)

Cea mai veche mențiune a unei peșteri din Carpații Românești datează din antichitate și se datorează lui Strabon care, descriind viața și obiceiurile dacilor...

Scurt Eseu – Despre Sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii» – ,,Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit”!

Astăzi, avem Sărbătoarea «Izvorului Tămăduirii» şi nefiind o dată fixă în calendar este prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată, adică, vinerea care urmează după...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT – Dumnezeu...

În Duminica a 2-a după Paşti (a Sf. Apostol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată...

Cateheză cu tema ,,Despre pătimirile Domnului Iisus Hristos“, la Biserica ,,Sf. Apostoli Petru ...

Biserica cu hramul ,,Sfinţii apostoli Petru şi Pavel“, situată pe Axa Calea Eroilor din municipiul Târgu-Jiu a fost gazda unei activităţi catehetice cu tema...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – «Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine...

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Vom vorbi, acum, despre Mântuitorul Iisus Hristos, înainte şi după Înviere, şi vom spune că în timp ce săptămâna...

Închinarea la leși – (II)

- E bine până acum, domniile voastre? Ce alte cereri ar mai avea Înălțimea Sa? Cu ce împuterniciri v-a trimis la mine? - Craiul a...

Vremea și spiritul muntelui – (II)

Pentru cei ce doresc să se inițieze în observarea fenomenelor naturale și aflarea timpului probabil pe munte, o serie de constatări rezultate din experiența...

COMUNICAT DE PRESĂ – Cursul de formare din cadrul proiectului ,,O societate fără rasism...

Asociația Scout Society din Târgu-Jiu a desfășurat în perioada 31 martie – 6 aprilie training cursul din cadrul proiectului ,,O societate fără rasism II”,...

Închinarea la leși – (I)

- Trimișii Înălțimii Sale Craiul Cazimir, Măria Ta! se aude vocea străjerului din Curtea Cetății de Scaun a Moldovei aflat la intrarea în Sala...

Vremea și spiritul muntelui – (I)

Prin poziția sa geografică Gorjul este o zona preponderent turistică cu locuri de un pitoresc aparte, munți înalți, o diversitate a formelor și fenomenelor...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – ,,Învierea, ne-a adus mai aproape de cer şi de...

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Luni, 25 aprilie 2022, în cea de-a doua zi de Paşti, dar şi cu prilejul sărbătoririi Hramului Sf. M....

22 Aprilie 2022 – Ziua Mondială a Pământului – Prilej de bucurie, dar și...

Lumea față-n față cu realitatea dură a războiului din bazinul Mării Negre După doi ani de pandemie, aproape că am uitat ce înseamnă evenimente, în...

Cum să-ți proiectezi propriul home office. Creează-ți cel mai productiv loc pentru munca de...

Fie că îți petreci doar câteva ore pe zi, fie că lucrezi full-time de acasă, este important să ai un loc doar al tău...

Semnal editorial – Lansarea unei cărţi valoroase: ,,Tradiţia creştină la Urdari”!

Luni, 25.04.2022, în cea de-a doua zi de Paşti şi cu prilejul sărbătoririi Sf. Mare Muc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, la Biserica din satul...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Duminică, 24 aprilie (+) Învierea Domnului (Sfintele Paşti) Toate ale praznicului: Ap. Fapte 1, 1-17 Luni: (+) Sfintele Paşti; Sf. Mare Muc. Gheorghe, purtătorul...

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS 2022

† Dr. Irineu,  PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ȘI MITROPOLITUL OLTENIEI PREACUCERNICULUI CLER, PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI, HAR, MILĂ ȘI PACE DE LA MÂNTUITORUL...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult....

-Rep. Domnule ministru, suntem în Săptămâna Patimilor, în Miercurea Mare, când Maria Magdalena, care l-a uns cu mir pe Iisus Hristos, atunci când acesta...

Reflecţii teologice – Deniile în Săptămâna Patimilor

Deniile reprezintă patimile Mântuitorului Hristos și au loc în Săptămâna Mare, constituind slujbe religioase săvârșite, de obicei, după orele 18-19 ale zilei, și care...

Lacrima

Știa înainte de a privi calendarul din perete! Urma ziua în care...Lacrima apăru de nicăieri, și odata cu ea, țopăind, amintirea ... Era micuță. Un...

Vreme rece de Paște, mai cald după 25 aprilie

Temperaturile vor fi mai coborâte decât normalul acestei perioade, până în 25 aprilie, iar apoi se va încălzi și temperaturile vor ajunge la valori...

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus

Miercurea Mare este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Miercuri, în cea...

PROTECŢIA COMPLEXULUI CARSTIC SOHODOL – O ATITUDINE SAU O NECESITATE ?

Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aprox. 12 km, între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare:...

Târgu-Jiu: Expoziția Națională de Arte Vizuale ,,Cherchez la femme”

Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuşi” și Primăria Municipiului Târgu Jiu, organizează în...

Care este diferența dintre pantaloni de jogging pentru bărbați și pantalonii de trening?

La schimbarea sezonului, este important să arunci o privire atentă asupra garderobei tale. Oamenii se gândesc de obicei la selecțiile de îmbrăcăminte superioară și...

Sfintele Paşti

Să recunoaştem, cinstiţi, că într-o concepţie sobră şi întemeiată ştiinţific locul divinităţii e ca şi inexistent. Dar să nu ne minţim pe noi înşine...

Reflecţii duhovniceşti în SĂPTĂMÂNA PATIMILOR – «Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei...

Aşadar, iată-ne ajunşi pe ultima treaptă a unui urcuş duhovnicesc în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, ultima săptămână dinaintea Învierii Domnului Iisus Hristos, cu...

Află totul despre dereglările hormonale la femei

Hormonii sunt mesagerii chimici ai organismului, produși în glandele endocrine. Aceste substanțe chimice călătoresc prin fluxul sanguin, determinând astfel țesuturile și organele să funcționeze...

Tipuri de afectare nervoasă în patologia neuropatiei diabetice

Neuropatia diabetică apare la persoanele diagnosticate cu diabet și are ca și consecință deteriorarea nervilor periferici. Pe parcursul a 20 de ani de la...

Obiceiuri, ritualuri, de Paşti, la Brădiceni

1. Strigările de lăsarea secului La lăsarea secului, de Paşti, se aprind focurile cu bojii adunaţi în cursul zilei de pe sloguri. Apoi încep strigările satirico-umoristice:...

Postul în Islam

Postul Ramadan 2022 a început pentru toti musulmanii din lume si din Romania pe 1 aprilie și se termină pe 30 aprilie, însă aceste...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată că în Duminica Floriilor, Împăratul...

Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor). Toate al praznicului: Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie), la...

Bicentenarul nașterii lui Ion C. Brătianu

Sub impresia unei recente lecturi a cărții ,,Din viața familiei Ion C. Brătianu”, ediția a III-a., revăzută și apărută la Editura Humanitas, 2013, București,...

Scurt Eseu – «Metodologia conservării şi restaurării operei de artă» (II)

Aşa cum am menţionat anterior, tema aleasă pentru redactarea acestui eseu este legată de «Pictura pe suportul de lemn cu caracteristicile sale», iar, de...

Te văd în noapte

Pentru părintele iubirii, Luceafărul României Te văd în noapte și în gând stăpân al nopții înstelate, Luceafăr blând te văd lucind tot mai departe. Te faci din ce...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre păcatul morţii şi nădejdea de suflet a învierii...

Înaintea Săptămânii Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în ajunul învierii lui Lazăr, a vorbi despre păcatul morţii şi despre nădejdea de suflet a...

ION I. C. BRĂTIANU (IONEL), CONSTANTIN I.C. BRĂTIANU (DINU) ŞI VINTILĂ I.C. BRĂTIANU, CONTINUATORI...

Cei trei fii a lui Ion C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu (Ionel), Constantin I.C. Brătianu (Dinu) și Vintilă I.C. Brătianu, cu studii de inginerie...

La 15 aprilie 2022 se împlinesc 1989 de ani de la moartea și învierea...

Vineri, 15 aprilie 2022, se împlinesc 1989 de ani de la moartea și învierea lui Isus Cristos. Data de 15 aprilie corespunde celei de...

Pentru ziua parastasului de pomenire a Domnului profesor Petrică Popescu de la Strâmba-Jiu, Gorj...

În anul 2005, la împlinirea a 52 de ani, prilejuită de întâlnirea absolvenţilor promoţiei 1953 ai Şcolii Normale din Târgu-Jiu, Domnul Director, Prof. PETRICĂ...

Despre timpurile în care trăim pentru a fi veşnici

În situaţii grele pentru România, nefiind jurnalist de meserie, nu am simţit niciodată că ar trebui să am puncte de vedere, nu am dorit...

HAI SĂ ȘI GLUMIM

Subalternul la masă cu șeful Când se uită-n farfurie Rău l-apucă o furie: Șeful lui, un cârpănos N-a scăpat un os pe jos… Primărița e bunică Gorjul tot fu anunțat La...

Pe Vârful cu Dor

Motto: ,,Din culmea Vârfului cu Dor Mă uit în zări senine Și iar m-apucă aprig dor, Odorul meu, de tine” Șt. O. Iosif ,,Icoane din Carpați” ,,Am urcat, dar mai...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi despre...

Într-o lume care se dovedeşte relativă şi efemeră, a vorbi despre viaţa veşnică înseamnă a face o trimitere directă la viaţa pământească a Mântuitorului...

Un poet minimalist

Scurte în marea lor majoritate, poeziile lui George Drăghescu sunt deloc lipsite de graţie, ba chiar dimpotrivă. Actor de profesie, asemenea lui Emil Botta,...

În ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Irineu de Sirmium, Mitropolitul Olteniei îşi sărbătoreşte ocrotitorul...

La data de 6 aprilie, în ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Irineu de Sirmium, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi-a serbat ocrotitorul...

Câștigătorii Festivalului-Concurs de teatru ,,Sabin Popescu”

Casa de Cultură din orașul Novaci a fost timp de două zile gazda celei de a XXII-a ediții a Festivalului – Concurs de Teatru...

Cel mai vârstnic localnic din comuna Polovragi a fost sărbătorit!

Cel mai vârstnic localnic din comuna Polovragi, veteranul de război Ion C. Manasia, a împlinit, luni, 11 aprilie 2022, vârsta de 101 ani. După ce...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult....

-Rep. Domnule ministru, mă tot gândesc la temele pe care să le putem dezbate şi care pot să fie de mare actualitate, iar, pentru...

Despre scălâmbăială și despre demnitate, fie ea și mioritică

După o experiență de viață, impresia mea este că paginile memorabile despre morală, demnitate și despre virtuțile, în general, ale omului, pagini care se...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Sfântului Chiril al Alexandriei şi minunea întrupării Logosului Lui...

În prima zi a penultimei săptămâni a Postului Mare al Învierii Domnului, vom căuta să aprofundăm esenţa «DUMNEZEULUI-LOGOS» în viziunea Sfântului Chiril al Alexandriei,...

Ocrotitorul Olteniei, Sf.ierarh Calinic de la Cernica, este cinstit astăzi, în zi de mare...

Între sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu şi care ocrotesc ţinutul binecuvântat al Olteniei se află şi Sfântul ierah Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni,...

5 sfaturi pentru a alege parfumuri damă potrivite pentru tine

Alegerea unui parfum depinde de mulți factori, iar dacă ești genul de persoană care își schimbă parfumul în funcție de ținută sau de zi,...

Despre forța de a scrie și despre metehnele din lumea literară

Deseori m-am întrebat, în cazul scriitorilor, care este cel mai important motiv care îi face să-și dorească să comunice, cauza care le procură această...

Scurt Eseu – Despre «Metodologia conservării şi restaurării operei de artă»

Tema aleasă pentru redactarea acestui eseu este legată de «Pictura pe suportul de lemn cu caracteristicile sale», cu precizarea că am să mă refer...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne învaţă cu multă iubire, modul cum...

În Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45...

Despre superstițiile din gambling! Voi credeți în ele?

superstitii si ritualuri in gambling Superstițiile din gambling au existat și există de când au apărut jocurile de noroc. Oamenii sunt predispuși să creadă în...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Fenomenul depopulării în mediul rural din Gorj – Factorii...

La o caracterizare de ansamblu a reperelor vieţii locuitorilor din satele româneşti se poate face mai mult decât o previziune de mare cuprindere şi...

Închinarea la turci

Petru Aron era mai îngândurat ca de obicei. Trebuia să ia o hotărâre importantă de care atârna soarta Moldovei. Pe de o parte amenințarea...

,,Călătorie în lumea sentimentelor”

Elevii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani se află într-o etapă de profunde transformări fiziologice şi emoţionale. Este un moment în care...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Logica puterii de argumentare a Sfântului Chiril al Alexandriei...

În cea de-a cincea săptămână a Postului Mare al Învierii Domnului, vom continua cu atenţie sporită să facem unele consideraţii raţional-teologice asupra modului în...

Reflecţii teologice – Viața liturgică în condiţii de pandemie şi de post-pandemie!

Poate cel mai mult în vremea Postului, dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru că în pofida tuturor încercărilor și ispitelor prin...

CULTURA ROMÂNEASCĂ ȘI TRADIȚIILE NAȚIONALE PROMOVATE INTERNAȚIONAL DE ELEVI ȘI PROFESORI AI COLEGIULUI NAȚIONAL...

În perioada 28 martie-01 aprilie 2022 în cadrul parteneriatului școlar Erasmus+ “Our culture, our future-Cultura noastră, viitorul nostru„- nr.ref. 2020-1-RO01-KA229-079850_1, coordonat în cadrul Colegiului...

Învățăm să trăim împreună pentru o societate mai rezilientă, competitivă și unită

Nr. candidatură: 2020-1-RO01-KA104-079670 Asociația Luckovid derulează în prezent proiectul Erasmus+: 2020-1-RO01-KA104-079670 Învățăm să trăim împreună pentru o societate mai rezilienta, competitivă și unită. Acest proiect a...