Concert de mulțumire pentru Clubul Rotary al tinerilor artiști Daniela Popescu și Andrei Firoiu
•Soprana, acompaniată la pian de profesor Eugenia-Liliana Ștefănescu, de la Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu”
•Pianistul, îndrumat de profesor Mariana Mănescu, de la același liceu...
Start înscrieri la CNET Târgu-Jiu pentru viitorii studenți ai UVT
Universitatea de Vest Timișoara dă startul înscrierilor la centrele zonale de admitere din țară. Un astfel de centru pentru viitorii studenți, care își doresc...
Bătaie pe terasa unui bar din Dănești
Doi tineri de 22, respectiv 27 de ani, ambii din comuna Dăneşti, au fost reținuți, joi, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii...
Festivalul interjudețean de folclor «Mândrie strămoșească: Ie românească» – organizat la Seminarul Teologic Ortodox...
Cu ajutorul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Seminarul Teologic Ortodox «Sf. Grigorie Teologul», coordonat de către Arhid....
CNTV mai aşteaptă reparaţiile
Întârzie lucrările de reabilitare a unuia dintre cele mai mari colegii din judeţul Gorj. Niciun constructor nu s-a arătat interesat de investiţia de aproape...
Sfatul stiliştilor pentru vară – Rochii în culori puternice şi o abundenţă de volane
În materie de rochii, vara aceasta se poartă culorile puternice şi o abundenţă de volane. Nu lăsa să îţi scape ocazia şi îmbogăţeşte-ţi garderoba...
Strad’Art își deschide porțile la Târgu-Jiu!
La Târgu-Jiu, timp de o săptămână, mai precis în perioada 22-28 iulie va lua startul Strad'Art – Festival de artă urbană, eveniment care își...
A scăzut producţia de cărbune
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele patru luni ale anului în curs, 1,284 milioane de tone echivalent petrol, fiind cu...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu poartă de grijă pentru noi toţi, dar,...
În Duminica a 3-a după Rusalii, Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33 (Despre grijile vieţii), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie desluşim un...
Invitație la un stil de viață sănătos, la mall-ul din Târgu-Jiu
Un eveniment dedicat stilului de viață sănătos, nutriției echilibrate și exercițiilor fizice va fi organizat duminică, la orele prânzului, în incinta Shopping City Mall...
Reţeta săptămânii – Prăjitură cu vişine
Ingrediente:
-patru cutii mici de iaurt
-două ouă
-două ceşcuţe mici de ulei
-patru ceşcuţe mici de zahăr
-şase ceşcuţe mici de făină
-un praf de copt
-vişine (sau orice fel...
Cai loviţi de tren la Cărbuneşti
Trenul InterRegio 1922 Arad – Craiova – Bucureşti - Mangalia a ajuns, joi, dimineaţa la București cu o întârziere de peste două ore. Garnitura...
Pir (Agropyrum repens) – beneficii şi proprietăţi
Pirul este o plantă ierboasă cu tulpină înaltă de 1-1,5 m, de culoare verde-cenuşie. În partea superioară face un spic asemănător cu cel al...
Prostia omenească şi extratereştrii (III)
Soarele (helios) are rolul său în teoria aristotelică a schimbării (fiind genesis, hégemonikón al universului, pneuma – n.m.). Omul cu ţăpoiul pare să-l reprezinte...
Scriitori români sub mirajul Eutherpei(I)
Un colocviu sui generis între Zoe Dumitrescu Bușulenga și Iosif Sava pe tema generală Muzica și literatura. Scriitori români, vol. I, Cartea Românescă, 1986...
Dezinsecție aeriană, la Târgu-Jiu
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va executa un nou tratament contra căpușelor și populației larvare și adulte de țânțari, prin pulverizare aeriană, luni, 8 iulie 2019,...
Lista cu produsele montane atestate în Gorj. Urmează tocanul de oaie!
O firmă din Tismana a reuşit să înregistreze nu mai puţin de 11 tipuri de dulcețuri și siropuri în registrul național al produselor montane....
Noi distincții pentru Ansamblul ,,Cheile Oltețului”
Ansamblul folcloric ,,Cheile Oltețului” din Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului Cultural Polovragi, a câștigat marți,...
Expoziția de artă vizuală ,,Atlantis”, la dispoziția publicului gorjean
Marți, 2 iulie 2019, la Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” din municipiul Târgu-Jiu a avut loc vernisajul expoziției de artă vizuală ,,Atlantis”, semnată de...
Copii abandonați în aeroporturi. Amendă pentru dascălii din Gorj
Asociaţia profesorilor din Gorj, care a organizat o tabără pentru copii în Japonia și SUA, a fost sancţionată cu 50.000 de lei de către...
GORJUL, gazdă a seminarului național privind extinderea rețelelor de apă și canalizare prin fonduri...
La invitația ApaRegio și beneficiind de suportul Comitetului Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei, directorii generali și reprezentanți ai operatorilor de apă din...
S-au desemnat câștigătorii Festivalului ,,Sofia Drăghici”!
Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Căpreni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționle Gorj și Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu au organizat o nouă...
Eu sunt Sorina! (pamflet amar)
Mărturisesc cu toată sinceritatea că am fost întotdeauna indignat atunci când cutare sau cutare politruc pigmeu al contemporaneităţii mele băltite căuta să se amestece...
Acuzaţii: Noul Consiliu de Supraveghere va semna insolvenţa CE Oltenia
Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia are de la 1 iulie o nouă componență, în care se regăsesc membri ALDE, spre nemulţumirea celor...
Aviz elevilor – Bani pentru prezenţa la cursuri
Veste bună pentru elevii silitori! Aceştia vor primi câte zece lei sub formă de vouchere, condiţia fiind prezenţa integrală la şcoală. Asta se prevede...
Viitorul învăţământului: strategii, soluţii, legiferare pe TEMA EDUCAŢIEI, Târgu-Jiu, 22-27 iulie 2019. ...
Efectele globalizării, noile tendinţe demografice, educația cu metamorfozele şi cu sincopele ei, schimbările climatice, presiunile create de nevoia de noi surse de energie sunt...
Noi premii la ediția a XI-a a Festivalului ,,Ciuperceni – Plai de cântec și...
Festivalul-concurs al Cântecului, Jocului și Portului Oltenesc a avut loc în data de 29 iunie 2019, în pitoreasca localitate gorjeană Ciuperceni, la căminul cultural...
OBSERVATORUL ESTIVAL – „Juniorii” se antrenează
În primăvara acestui an relatam faptul că de-a lungul drumului, ce traversează perimetrul Teleşti – Şomăneşti de mai mulţi încoace după cum îmi povesteau...
Centru pentru bătrâni într-un fost cabinet stomatologic
Comuna Alimpeşti a obţinut o finanţare de circa 100.000 de euro, pentru reabilitarea şi dotarea unui centru de servicii sociale destinat persoanelor vârstnice. Acesta...
Opt copii instituționalizați au intrare gratis la ștrandul municipal din Motru
Copiii, care locuiesc în două apartamente ale DGASPC din Motru, cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, cel mai mare fiind student...
Lucrările de extindere și mansardare a Bibliotecii Județene, finalizate. Noi spații!
Consiliul Județean Gorj a anunțat că a finalizat proiectul de extindere și reabilitare a Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu-Jiu. Lucrările au început în...
La poale de Vâlcan
Perimetru Costeni - Izvarna - Sohodol - Pocruia ieşind în drumul 67D pe la Salca Pocruii, ca mai apoi din Tismana să pornim de...
Noi ambulanţe la Gorj
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj va fi dotat în acest an cu noi ambulanţe, asta după ce luna trecută a primit încă două autospeciale,...
26 de medalii pentru elevii gorjeni, la Campionatul Balkanic de Radioorientare (ARDF)
14 sportivi gorjeni, elevi ai Palatului Copiilor Târgu-Jiu, au obținut la finele lunii trecute nu mai puțin de 26 de distincții la două competiții...
Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep, astăzi, cu testarea cunoştinţelor la Limba şi literatura română. Examenul maturităţii a început din...
Este nevoie de măsuri pentru… – La poale de Vâlcan
Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aproximativ 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea, în opinia geologilor, pot fi împărţite...
La Polovragi – Sculptori din cinci judeţe vor reconstitui o casă dacică
În perioada 01-10 iulie 2019, la Polovragi, va avea loc a doua ediţie a Taberei de sculptură „Simboluri dacice în arta lemnului din România“....
Sesiune de referate și comunicări științifice ale elevilor din clasa a XI-a B de...
Doamna profesor dr. Elena Cornoiu de la Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu-Jiu a accesat, în primăvara acestui an, la un program de finanțare al...
Reţeta săptămânii – Plăcintă cu fructe
Ingrediente
Pentru aluat: un pachet unt sau margarină, trei-patru linguri zahăr, un ou, o ceşcuţă mică de lapte, un praf de sare, făină cât cuprinde...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne lasă ca să alegem de bunăvoie...
În Duminica a doua după Rusalii (a Sfinţilor Români); Ap. Romani 2, 10-16, 2 Corinteni 5, 17, 20; 6,1, 3-7, 10; 13,11; Ev. Matei...
Prostia omenească şi extratereştrii (II)
1.Terra stultorum
După cum se vede, realitatea întrece imaginaţia. Lumea se oferă ca virtualitate. Iar pustnicul lui Creangă este un om absurd(s.m.), un inocent uitat...
Festivalul ,,Sofia Drăghici”, la ediţia a IX-a
Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Căpreni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu organizează o nouă ediție...
Cum să atragi privirile pe plajă – Iată ce costume de baie se poartă...
Costumele de baie la modă în 2019 sunt atât sexy și îndrăznețe, cât și elegante și rafinate. Moda sezonului cald propune o mulțime de...
Tablou estival – Locurile de sub munte
Recent un cunoscut mă anunţă că dacă vreau să fac nişte fotografii de excepţie pe Defileul Jiului ar fi cel mai nimerit moment. Trebuie...
Salcâmul (Robinia pseudacacia) – beneficii şi proprietăţi
Salcâmul este un arbore care creşte până la 30 m înălţime. Ramurile sale sunt prevăzute cu spini, frunzele sunt imparipenat compuse, au foliolele ovale...
Sărbătoare la Ciuperceni – Debutează Festivalul Cântecului, Jocului și Portului Popular ,,Plai de Cântec...
Comuna Ciuperceni va îmbrăca, sâmbătă, straie de sărbătoare cu ocazia Festivalului - concurs al CÂNTECULUI, JOCULUI ŞI PORTULUI OLTENESC. Evenimentul a ajuns la ediţia...
180 de polițiști, delegați la mare
Peste 180 de poliţişti din întreaga țară vor asigura ordinea, începând de astăzi, în staţiunile de la Marea Neagră.,,Astfel, în perioada 27 iunie -...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Criza demografică şi spectrul depopulării mediului rural din...
Abordarea sociologică a unei asemenea teme constituie rezultatul observațiilor din vremea studiilor universitare, prin cercetări de teren desfăşurate sub directa îndrumare a unor profesori...
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu, extins cu fonduri europene
Consiliul Județean Gorj vrea să extindă și să doteze cu fonduri europene Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu, centru care asigură servicii educaționale de...
Firicel aduce „Comoara” la Peștișani
Actorul Toma Cuzin invită gorjenii să vizioneze un nou film în aer liber, la Peștișani. „Acum ca și cetățean de onoare al comunei Peștișani,...
Bicentenarul naşterii lui Nicolae Bălcescu – Figura lui Nicolae Bălcescu oglindită în literatura română
,,Să ne luminăm poporul dacă vrem să fim liberi!” - Nicolae Bălcescu
Nicolae Bălcescu (1819 – 1852) a fost om politic, istoric, economist şi gânditor...
Activităţi inedite pentru elevi, în cadrul Şcolii de vară Novaci
Casa de Cultură Novaci va fi, începând cu data de 1 iulie 2019, gazda celei de-a doua ediții a Școlii de vară, organizată în...
Ansamblul folcloric „Cheile Olteţului”, la Festivalul ,,MARŢIAN NEGREA”
Ansamblul folcloric „Cheile Olteţului”, din localitatea Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului cultural din Polovragi, a...
Sfântă Liturghie Arhierească, de Sânziene, la Hramul Mănăstirii «ICOANA», Comuna Crasna, Gorj
Luni, 24 iunie 2019, de Sărbătoarea Naşterea «Sfântului Ioan Botezătorul», numită în popor «Sânzienele» sau «Drăgaica», la Sfânta Mănăstire «Icoana», din Comuna Crasna, Protopopiatul...
RomânIA Autentică: Peste 10 mii de oameni în Poiana Mare din Hobiţa
Peste zece mii de persoane din ţară şi din străinătate au participat la cea de-a patra ediţie a Festivalului RomânIA Autentică, desfăşurată, în ajun...
Pe Motru în sus, În umbra pietrei Cloşanilor
Aproape de coada acumulării Valea Mare, urmând firul unui pârâiaş, ce se varsă în lac, porneşte un drum forestier ce cotind după curbura muntelui...
Un nou concert marca ,,Lyra Gorjului”, la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”
Orchestra de Cameră ,,Lyra Gorjului", din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, va susţine joi, 27 iunie 2019, la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, începând...
Povestea iei, la Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj
Ziua IEI a fost sărbătorită luni, 24 iunie 2019, începând cu ora 11.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Christian Tell” Gorj.
Peste 50...
Petiție pentru salvarea pădurii Drăgoieni. „Opriți defrișările!”
O petiție online a fost inițiată pentru salvarea pădurii Drăgoieni. „Solicităm Instituției Prefectului Județului Gorj să ia măsurile necesare protejării Pădurii Drăgoieni (întregii suprafețe...
Cununi de sânziene la RomânIA Autentică 2019
RomânIA Autentică a adunat la cea de-a patra ediţie de Sânziene, în 23 iunie 2019 peste 50.000 de participanţi. Aşa cum se întâmplă din...
Cel mai tânăr primar anunță cel mai tare festival din Gorj! La Stejari vine...
Pe data de 20 și 21 iulie, în comuna Stejari se vor sărbători zilele localității, în ultimii ani manifestarea culturală fiind organizată cu mare...
Tabără de pictură religioasă. Vor să facă o cruce de peste 2 metri
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează, în perioada 26-28 iunie, la Măceşu, la Muzeul Crucilor, a VIII-a ediţie a Taberei...
Centru de admitere UVT la Târgu-Jiu
Universitatea de Vest din Timișoara, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România, vine în ajutorul absolvenților de liceu și deschide,...
Primele rezultate de la examenul de Evaluare Naţională, afişate astăzi
Primele rezultate ale examenului de Evaluare Națională vor fi afișate, astăzi, la avizierele școlilor, până la ora 12.00. Absolvenţii clasei a VIII-a, nemulțumiți de...
Indivizi neconfiscaţi de istoria mare şi care şi-au impus micile istorii personale
Dintotdeauna am vrut să descos o realitate: cum poate timpul să stea în loc în ceea ce înseamnă paradigma tradiţională ,,categoria celuilalt’’, categorie originală,...
De la Transalpina pe „Drumul Voievozilor”
Recent am avut privilegiul să stau de vorbă cu un grup de pasionaţi ai motociclismului din străinătate (dintre care unul cunoştea bine româneşte), de...
Bilanț ANSVSA: Amenzi de 62.000 de lei, aplicate la Gorj
În cursul lunii mai 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 12.131 de controale în...
Cronica de carte – „Târgu-Jiu ’59” sau cum a reinventat Mircea Liviu Goga Amarul...
După „A doua Lună a Pământului” din 2017 despre care am scris deja un comentariu adecvat, Mircea Liviu Goga mi-a transmis printr-un amic comun...
Declarația Universală a Drepturilor Animalelor
Mărturisesc faptul că nu-mi aduc aminte de alte momente din viața mea când să mă fi simțit atât de încărcat de ură și dorință...
Închiderea anului școlar 2018 – 2019 la C.N. „S.H.” Tărgu-Jiu
Vineri, 14 iunie 2019, la ora 13.00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Spiru Haret” a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din clasele a...
Un nou premiu pentru Lorena Ene
Lorena Ene, cursantă a Școlii Populare de Artă (ȘPA) Târgu Jiu, coordonată de profesoara Maria Loga, a obținut în cadrul Festivalului național de interpretare...
Din viața și activitatea savantului gorjean, Ion Popescu-Voitești
Gorjul, acest colț de rai natural și înțelepciune umană, a dat de-a-lungul timpului personalități de prim rang științei și culturii românești. Au scris pagini...
Reţeta săptămânii – Prăjitură răcoritoare cu cremă de lămâie
Ingrediente pentru blat: 4 ouă, 3 linguri de zahăr, 6 linguri de făină, 6 linguri de ulei, o jumătate linguriță de praf de copt,...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne adresează îndemnul-chemare: ,,Fiţi sfinţi, căci Eu,...
În Duminica dintâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor; Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33 şi 37-38; 19, 27-30 (Urmarea lui...
Cum să menţii un bronz de durată
Unul dintre motivele pentru care iubim vara atât de mult este bronzul natural pe care îl obţinem în urma expunerii controlate la soare. O...
DSP Gorj a început verificările la piscinele și ștrandurile din județ
Odată cu debutul sezonului estival, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au dat startul monitorizării bazinelor de înot din județ.
Din fericire, până în...
Gorjenii ajung zilnic la UPU Târgu-Jiu pentru înlăturarea căpușelor
De la începutul lunii iunie până în prezent, zeci de persoane din județul nostru au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului...
Licitație pentru Calea Eroilor
Primăria Municipiului Târgu-Jiu a scos la licitație lucrările de reabilitare și modernizare a axei Calea Eroilor - etapa I. Investiția se ridică la peste...
Cireşul (Cerasus vulgaris) – beneficii şi proprietăţi
Cireşul este un pom fructifer întâlnit de la câmpie până în etajul montan şi prezintă o rădăcină ancorată puternic în sol, tulpină dreaptă, înaltă...
Evenimentul Atelierele Brâncuși ia startul vineri, la Muzeul din Curtișoara
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” organizează vineri, 21 iunie 2019, cu începere de la ora 14.00, la Muzeul Arhitecturii Populare de...
Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, la 500 de ani de existenţă
În anul acesta jubiliar, prilejuit de împlinirea celor 500 de ani de existenţă, în Lunea Rusaliilor, la 17 iunie 2019, Mănăstirea «Sfânta Treime» de...
Prezidate de Sabin Cornoiu, Lucrările Conferinței Jubiliare Salvamont România au fost deschise la Sinaia
Începând de ieri și până sâmbătă, Sinaia este capitala Salvamontului românesc, ca gazdă a manifestărilor prilejuite cu ocazia Anului Jubiliar Salvamont.
Peste 300 de salvatori...
Dascălii vechi și noi ai Școlii Strâmba Jiu și-au dat întâlnire la Casa Parohială
La chemarea Bisericii, dascălii de odinioară și de astăzi ai Școlii Strâmba Jiu s-au reîntâlnit sâmbătă, 15 iunie, în ajun de Rusalii, la Casa...
Reprezentanții McDonald’s, la discuții cu municipalitatea târgujiană
Reprezentanți din România ai McDonald's au venit, ieri, la Târgu-Jiu, unde au purtat discuții cu primarul Marcel Romanescu, deschizând astfel drumul inaugurării unui restaurant...
În bătătura bunicilor
În perioada 17 - 21 iunie 2019, Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj în colaborare cu Muzeul Județean ,,Al. Ștefulescu” Gorj (Muzeul Arhitecturii Populare Curtișoara)...
Ecologiștii, cu ochii pe energia pe bază de cărbune
Organizațiile de mediu au reacționat după ce Comisia Europeană a publicat recomandările sale cu privire la Proiectul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și...
Ionuț Dolănescu cântă într-o comună din Gorj
Comuna Roșia de Amaradia se pregătește de sărbătoare. Primăria și Consiliul Local Roșia de Amaradia invită cetățenii, în perioada 28-30 iunie, să petreacă pe...
Elisabeta, prima Regină a României (II)
Elena se mută la Paris, unde desfăşoară o intensă activitate politică şi literară. Deşi, la început, regina îi trimitea în secret telegrame zilnic, n-a...
Un nou spectacol pentru copii, la mall-ul din Târgu-Jiu
Surprizele pentru cei mici continuă la mall-ul din Târgu-Jiu şi în vacanța mare! ,,Este odată, ca niciodată, o zi de duminică, când cele mai...
Poet din Gorj, premiat de Uniunea Scriitorilor din România
Uniunea Scriitorilor din România și-a decernat premiile pentru anul 2018. Printre laureați se numără și poetul gorjean Andrei Novac, răsplătit cu Premiul „Mircea Ciobanu”....
Prostia omenească şi extratereştrii (I) – un studiu de Ion Popescu-Brădiceni –
1.Relativitatea lucrurilor
Povestea „Prostia omenească” a lui Ion Creangă e tare ciudată şi extrem de ezoterică, deşi tonul ironic-jucăuş, jovialitatea povestitorului, parodierea formală a clişeelor...
Caută administratori pentru Parcul Industrial Bumbești-Jiu. 600 locuri de muncă și profit de 1.000...
Consiliul Județean Gorj organizează o selecție pentru completarea Consiliului de Administrație al SC Parc Industrial Gorj din Bumbești-Jiu. Sunt două posturi vacante de administratori,...
Elisabeta, prima Regină a României (I)
„Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României”, traducere din limba franceză de Irina – Margareta Nistor, ediţia a II-a, Humanitas, Bucureşti, 2012, autor Gabriel...
Readuc la lumină ultimele cule olteneşti. Şi tu poţi ajuta!
Ultimele 27 de cule oltenești vor fi aduse în atenția publicului larg printr-un parteneriat între Grupul CEZ în România și Institutul Național al Patrimoniului....
Concursul Național ,,Ich liebe Deutsch!” – Eu iubesc germana!
Acest concurs național este înființat din anul 2014, fiind tot mai îndră git, iar persoanele care au avut inițiativa sunt Protesoiu- Burtea Elena Gabriela...
Elevii de clasa a VIII-a din patru județe, invitați de Distribuție Oltenia să își...
Aflat în cel de-al treilea an de implementare, programul Ucenic Electrician, înființat de operatorul Distribuție Oltenia în județele Argeș, Dolj, Gorj și Teleorman se...
Sărbătoarea «Sfânta Treime» a fost prăznuită în Lunea Rusaliilor
Şi anul acesta, Sărbătoarea «Sfânta Treime» a fost prăznuită a doua zi după Duminica «Pogorârii Sfântului Duh», adică, în Lunea Rusaliilor, şi la Mănăstirea...
În atelierul marelui Constantin Zărnescu sau Arghezi, Brâncuși, Popescu-Voitești, categoria alterității și piatra Gorjului
Dintotdeauna am vrut să descos o realitate: cum poate timpul să stea în loc în ceea ce înseamnă paradigma tradițională „categoria celuilalt”, categorie originală,...
Noi premii la Loteria fiscală. Bonul câștigător!
Bonurile fiscale în valoare de 639 de lei, emise în data de 2 mai, au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică,...
Patrula de Reciclare își continuă traseul! Două unități din Gorj, premiate
Școala Gimnazială ,,Nicolae Tomovici” Plopșoru, precum și Grădinița ,,Lumea copiilor” Târgu-Jiu sunt echipele câștigătoare din Gorj la Gala Premiilor Locale - ediția 2018-2019 ale...






































































































































