A dat foc acoperișului unui bloc din Târgu Jiu, în timp ce încerca să-l...
Acoperișul unui bloc din cartierul 9 Mai a luat foc, astăzi, în jurul orei 12.35. Din fericire, nu au existat victime.
ISU Gorj transmite că...
Aproape 500 de amenzi și 80 de permise reținute, pe șoselele din Gorj!
În perioada 2-4 iulie a.c., polițiștii rutieri poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi ai subunităţilor de poliţie au acţionat pentru combaterea nerespectării regimului legal...
A luat 10 la Bac, fără meditații. Elevii, felicitați de prefect
Cei cinci elevi din Gorj care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat au fost felicitați de către prefect. Este vorba de Cristina...
APIA: Peste 2.700 de cereri primite pentru ajutorul crescătorilor din sectorul bovin
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă campania de primire a cererilor prinvind acordarea ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul...
Bărbat de 60 de ani, depistat în trafic, cu permisul de conducere suspendat
Un bărbat din Ploștina, în vârstă de 60 de ani, a fost surprins în trafic, având permisul de conducere suspendat.
Bărbatul a fost testat cu...
Alte dosare penale pentru doi șoferi băuți, găsiți în trafic
Ieri, polițiști din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu Jiu au depistat un bărbat de 69 de ani, din localitate, în timp ce...
Conducea un tractor neînmatriculat pe drumurile județene
Polițilștii de la Târgu Cărbunești au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Săulești, în timp ce conducea un tractor,...
175 de lei, indemnizație pentru urmașii victimelor Holocaustului
Potrivit unei legi intrare în vigoare recent, urmașii persoanelor decedate sau dispărute în timpul Holocaustului vor primi, începând cu anul viitor, o indemnizație lunară...
Salvați Copiii: Aproape jumătate dintre profesori spun că e nevoie de ore remediale și...
Aproape jumătate dintre profesori spun că e nevoie de educaţie remedială post-pandemie şi pe perioada verii, potrivit unui studiu publicat de Organizația Salvați Copiii....
Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius revin la Târgu Jiu
Clubul Rotary din Târgu Jiu împreună cu Asociația pentru Democrație Educație Respect organizează luna viitoare, în data de 11 august 2021, ora 19:30, în...
Un om a fost rănit în explozia de azi-noapte de la Azomureș!
O explozie puternică a avut loc azi-noapte la cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară, Azomureș. A urmat un incendiu de proporții.
Puțin...
Termen pentru instituțiile publice de constituire a comisiilor de disciplină
Până la data de 11 iulie 2021, instituţiile publice au obligaţia de a constitui comisiile de disciplină.
Legea nr. 153/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență...
Masă și cazare gratuite pentru elevii de la o școală profesională din Târgu-Jiu
Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” din Tg-Jiu oferă cazare și masă gratuite elevilor din clasa a IX-a, învățământ profesional, începând cu anul școlar următor. Se...
Parfumuri confiscate de agenții Poliției Locale Târgu Jiu
Polițiștii locali din Târgu Jiu au dispus confiscarea mai multor produse comercializate ilegal în zona centrală a municipiului. Acțiunea s-a desfășurat ca urmare a...
Măsuri de combatere a caniculei, la Rovinari
"Având în vedere temperaturile caniculare ce se înregistrează afară, am luat decizia ca în fiecare zi, majoritatea arterelor din orașul Rovinari să fie stropite...
CNE solicită evaluarea corespunzătoare a lucrărilor de la examenele naţionale
Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei evaluarea corespunzătoare a lucrărilor de la examenele naţionale! ”În urmă cu câteva zile, au fost publicate rezultatele...
Drum de legătură Rm. Vâlcea – A1 Pitești – Sibiu. Licitație!
A fost lansată licitația pentru proiectarea conexiunii orașului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Sibiu-Pitești, via DN 73C , a anunțat ministrul Transporturilor. Legătura presupune modernizarea...
Bolnavii de cancer, lăsați fără medicamente!
Elena Parasca are leucemie din 2019 şi spune că din luna mai nu mai găseşte în România singurul medicament pentru boala sa: Vesanoid.
A făcut petiţii la...
SJU Târgu Jiu angajează un șef serviciu
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de conducere, vacante de șef serviciu...
Românii își pot evalua online consumul de alcool, între 5 și 11 iulie
Toți românii cu vârsta peste 18 ani pot participa la cel mai amplu proiect național de evaluare anuală a consumului personal de alcool și...
Alertă de caniculă
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări pe parcursul acestei zile, respectiv o...
Dosar penal pentru un mehedințean! Nu avea permis pentru mopedul cu care a venit...
Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce...
Ați doi gorjeni, beți la volan!
Un bărbat de 57 de ani, din comuna Stoina, a fost găsit în trafic de către polițiști, ieri, cu o concentrație de 1,31 mg/l...
Femeie din Târgu Jiu, lovită în cap cu o țeavă metalică! Dosar penal și...
O femeie de 33 de ani, din Târgu Jiu a sunat, ieri, la 112 din localitate,anunțând că a fost bătută de soțul ei, cu...
Roubini: Vine mama tuturor crizelor!
Unul dintre cei mai renumiți economiști ai planetei anunță Apocalipsa financiar: vine mama tuturor crizelor, zice Nouriel Roubini. Faimosul profesor este convins că economia...
Barna a preluat USR/PLUS! Cioloș ar mai avea organizații în București și Diaspora
USR-ul lui Dan Barna a desființat, practic, PLUS-ul lui Cioloș la alegerile interne. USR-ul va avea majoritate în 29 de organizații județene, în urma...
Angajatori târgujieni, amendați de ITM
În perioada 22 iunie-02 iulie 2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au depistat două persoane prestând activitate în afara...
Peste o mie de contestații la BAC
Peste o mie de contestații au fost depuse în Gorj după afișarea primelor rezultate ale examenului de Bacalaureat. "Au fost depuse 330 de contestații...
Vezi anunțul AJOFM Gorj!
AJOFM Gorj anunţă că noua adresă de poştă electronică pusă la dispoziția beneficiarilor de către instituţia județeană este ajofm.gj@anofm.gov.ro, vechea adresă de email nemaifiind...
Useristul Huidu de la Motru și-a primit felia din tortul PNL! Promovare politică la...
Vasile Huidu, consilier local USR la Motru(deocamdată), a fost promovat, recent, inginer-șef producție la noul EMC al CE Oltenia din municipiu, doar pe criterii...
Vaccinare pe Transalpina
În cel mai înalt punct al celei mai înalte şosele din România – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 de metri, se va deschide,...
Impardonabil! Peste 18.000 de note greșite la Evaluarea Națională!
S-au înregistrat peste 18.000 de note greșite la Evaluarea Națională. Un elev din Galați a obținuse nota 3 la matematică, iar după contestație a...
Amendă pentru Engie România
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat luni că a amendat E.ON Energie României cu 310.000 lei şi Engie România cu...
Școală într-un fost sediu de primărie
Elevii din satul Bobu, comuna Scoarța, vor învăța într-o școală modernă. Primăria reabilitează fostul sediu al primăriei Bobu, clădire care se află în vecinătatea...
Accident la Iezureni, TIR în șanț
Un eveniment rutier a avut loc la Iezureni. Un TIR și un autoturism au intrat în coliziune iar TIR-ul a ajuns în șanț. Poliție...
ANCPI: Numărul de imobile vândute, în creștere
Comunicat de presă ANCPI
În luna iunie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 54.781 de imobile, cu 7.008 mai multe față de luna...
Contract important câștigat de Supercom
Operatorul de salubritate Supercom a anunţat luni că a câştigat o licitaţie publică organizată de către ADI Salubritate, pentru gestionarea deşeurilor în judeţul Dâmboviţa,...
Patru licee cu promovabilitate de peste 90% la BAC. Două licee cu niciun promovat
Patru unități de învățământ din județ se laudă cu promovabilitate de peste 90% la examenul de Bacaluareat. Este vorba de Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”...
S-au afișat rezultatele la BAC. 5 medii de 10 în Gorj
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, au fost afișate în această dimineață. În Gorj, cinci dintre candidați au promovat examenul cu...
Alți doi șoferi, prinși în trafic, băuți la volan. Dosare penale!
În urmă cu trei zile, polițiști din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu Jiu au depistat un bărbat de 31 de ani, din...
MAE: Atenționare de călătorie pentru Grecia
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile elene au emis o avertizare pentru insula...
Agresorii unui bărbat din Bolboși, reținuți!
Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, în urmă cu două zile, de un bărbat de 41...
Șapte luni de închisoare pentru o femeie de 59 de ani!
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare, în data de 3 iulie, un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis...
Angajări la Serviciul Județean de Deșeuri și Salubrizare Gorj!
Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție...
Cinci oameni au murit într-un accident teribil! Alte patru persoane, în comă!
Cinci persoane au murit şi patru sunt în comă, la spital, după ce o autoutilitară în care se aflau opt persoane s-a ciocnit cu...
Vaccinul ANTICANCER, în teste!
Vaccinul ARN mesager, anticancer, este aproape de a fi aprobat și utilizat pe scară largă. Serul de la BioNTech se află în faza a...
Actrița Luminița Gheorghiu a încetat din viață
Luminiţa Gheorghiu a murit duminică la vârsta de 71 de ani, au confirmat pentru Adevărul surse apropiate familiei. Actriţa, care a jucat roluri precum...
Alți 1.400 de angajați rămân fără slujbe!
Administratorii societatii CFR Marfa au aprobat bugetul pe 2021. Documentul contine, la capitolul referitor la redresarea situatiei financiare, detalii despre disponibilizarea a 1.400 dintre cei 4.700...
Orban și Cîțu, față-n față, la Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”, în perioada 5 - 7 iulie,...
Astăzi se afișează rezultatele la Bacalaureat
Astăzi vor fi afișate rezultatele examenului de Bacalaureat. Tot astăzi, în intervalul orar 12:00-18:00, vor putea fi depuse/transmise contestațiile, inclusiv prin mijloace electronice. În...
IPJ Gorj: Șoferul care a provocat accidentul de pe strada Ana Ipătescu era băut!
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reiesit faptul că în timp ce un barbat de 49 de ani, din Tg-Jiu...
Accident cu victime spre Peștișani
Un accident cu victime s-a produs în urmă cu scurt timp aproape de Peștișani. Din primele informații, un șofer a pierdut controlul volanului...
Motru are de astăzi propria sa pădure colorată
Inițiativa primarului Cosmin Morega de a realiza o pădure colorată în municipiu, a prins contur. De altfel, această pădure va deveni, în scurt timp,...
Edilul de Albeni, reales președinte la organizația liberală locală
"Am fost ales pentru funcția de președinte al organizației PNL Albeni! Mulțumesc dumnevoastră, locuitorilor comunei Albeni, pentru încrederea și sprijinul acordate necondiționat! Mulțumesc domnului...
Foto: Accident grav pe Ana Ipătescu! Evenimentul, provocat de un șofer băut
Un accident rutier provocat de consumul alcoolului la volan s-a petrecut astăzi pe strada Ana Ipătescu, în municipiul Târgu Jiu.
Un autoturism condus de un...
Liderul de sindicat al DP Motru, mutat la distanță de sediul unității pentru că...
Matei Stamate, liderul sindicatului reprezentativ din cadrul Direcției Publice Motru, a adresat o scrisoare deschisă conducerii unității, asta după ce, la o lună de...
Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj: Am primit susținerea colegilor pentru un nou mandat!
PNL Gorj are prima candidatură anunțată pentru șefia organizației județene. Anunțul l-a făcut chiar liderul filialei, deputatul Dan Vîlceanu, astfel: "am primit astăzi susținerea...
Parlamentarii liberali de Gorj salută victoria lui Marcel Romanescu
"Îl felicit pe Marcel Laurentiu Romanescu, pentru că astăzi au avut loc alegeri pentru funcția de președinte la PNL Târgu Jiu", a transmis, în...
Expoziție de grup a membrilor Filialei Târgu Jiu a UAP din România
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare "Constantin Brâncuşi” și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în parteneriat cu Filiala Târgu Jiu a UAP din România, organizează...
Au fost publicate rezultatele finale la Evaluarea Națională
Pe site-ul evaluare.edu.ro au fost au fost afișate rezultatele finale de la Evaluarea Națională. La nivelul județului Gorj, 1559 de candidați au obținut medii...
Ziua Crucii Roşii Române
În fiecare an, la 4 iulie este marcată Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce...
Vîlceanu: USR va fi adversarul PNL
Deputatul Dan Vîlceanu, prezent sâmbătă la Conferința de alegeri a filialei teritoriale Botoşani a PNL, a anunțat că USR va fi adversarul PNL la...
Anunț pentru primari
Premierul Florin Cîţu a afirmat că facturile pentru proiectele derulate prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) vor fi plătite la timp, Guvernul urmând...
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale, afișate astăzi
În cursul zilei de astăzi se vor afișa rezultatele finale ale Evaluării Naționale. Reamintim că, înainte de contestații, 74,76% dintre candidații din Gorj au...
Gluma proastă a unei minore din Samarinești a alertat toată poliția
Ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizati de o femeie din comuna Samarinesti, cu privire la faptul fiica sa minora i-a...
Armă cumpărată din Germania, confiscată de la proprietarul din Runcu
La data de 03.07.2021 polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea evenimentelor pe...
Val de scumpiri!
Unul dintre economiști anunță un val de scumpiri. De la alimente, până la combustibil sau facturi la utilități.
Economistul Adrian Câciu vine cu avertismente despre...
Au fost anunțate rezultatele concursului de pictură şi desen „Icoana – fereastră spre cer”
Concursul online de pictură şi desen „Icoana – fereastră spre cer”, ediţia a XV-a, desfăşurat în luna iunie, şi-a desemnat câştigătorii. Concursul a fost...
Burse de merit pentru elevii din Roșia de Amaradia
"Primăria Roșia de Amaradia și Consiliul Local felicită elevii care au urmat cursurile scolare la unitatea scolară din localitate, pentru obtinerea de rezultate deosebite...
Măsuri de ordine pe timpul Campionatului Național de Drift 2021- etapa a II-a
Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj asigură măsurile specifice de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării Campionatului Național de Drift, etapa nr. 2, organizat...
Demiterea directorului Direcției Publice Motru este o urgență!
Cosmin Morega, primarul de Motru, a transmis în comunicat de presă, adresându-se și AGA, CA, Sindicatului, angajaților DP Motru!!! În cadrul actului oficial, edilul...
Pregătiri pentru Nunta de Aur, la Târgu Jiu
Târgujienii care au împlinit sau împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie vor fi sărbătoriți în cadrul evenimentului ,,Nunta de Aur”. Solicitanții pot...
Infracţiunile sexuale, în Registrul Naţional automatizat!
Comunicat IPJ Gorj:
Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau...
O femeie din Lupeni şi-a pus copiii să cerşească pe străzile din Târgu Jiu
În mediul online a apărut o filmare, zilele acestea, cu o femeie care îndeamnă doi copii minori să cerşească.
Polițiști de la Biroului Ordine din...
Ultima zi de înscrieri la etapa specială a Evaluării Naționale
Astăzi este ultima zi în care absolvenții de gimnaziu se mai pot înscrie la etapa specială a Evaluării Naționale. Se pot înscrie numai cei...
Vaccinarea în şcoală, doar cu acordul părinţilor!
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, elevii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani se vor putea vaccina la școală,...
Noi doze de vaccin Johnson&Johnson ajung în țară
Un număr de 237.600 doze de vaccin Janssen, realizat de compania farmaceutică Johnson&Johnson, ajung astăzi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", transmite...
Post de director la o instituție din Gorj, scos la concurs
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, scoaterea...
Liber la transferuri pentru elevi în colegiile naționale militare
Elevii din liceele civile care au absolvit clasele a IX-a şi a X-a în acest an se pot transfera în colegiile naţionale militare (CNM),...
Lucrările de la examenele naționale, corectate online
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că anul viitor va introduce digitalizarea corectării la examenele școlare, la evaluările de la clasele a II-a,...
VIDEO: Grindina a speriat localnicii, la Bâlteni
Conform avertizărilor meteorologilor, fenomenele meteo nu au ocolit judetul Gorj. Daca la Târgu Jiu doar a plouat, în comuna Bâlteni grindină a făcut că...
Produse second-hand, confiscate de agenții de la Locală
Poliția Locală Târgu Jiu va confisca mărfurile comercializate ilegal, pe domeniul public al municipiului.
Astfel, au fost demarate o serie de acțiuni în acest sens,...
Gorjul, sub cod galben de averse până mâine dimineață
COD GALBEN
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, disconfort termic ridicat
Interval de valabilitate: 1 iulie, ora 10:00 – 02 iulie, ora 10:00
Zone afectate: conform textului...
S-a deschis tabăra de sculptură de la Polovragi
Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Taberei de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România” de la Polovragi. Evenimentul este organizat de...
Termocentrala Rovinari are, de azi, un nou director!
Directorul SE Rovinari Ion Pisc, cel care a condus termocentrala în ultimii 7,8 ani, a ieşit la pensie cu data de azi, 1 iulie.
În...
Transalpina, închisă parțial sâmbătă și duminică
CNAIR anunță închiderea circulaţiei pe Transalpina (DN 67C) între Rânca și Novaci, km 19+700 – km 22+000, în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv...
A fost publicat site-ul Admitere 2021
A fost publicat site-ul dedicat admiterii la liceu pentru anul școlar 2021-2022. La adresa http://admitere.edu.ro, viitorii liceeni și părinții acestora pot consulta informații legate...
De azi poate fi descărcat certificatul digital COVID
Românii care și-au programat concedii în afara țării vor putea descărca online, de la 1 iulie, pe platforma https://certificat-covid.gov.ro, certificatul digital COVID.
Certificatul nu este...
Lista localităților în care se ridică electrocasnicele vechi
Continuă campania de colectare a electrocasnicelor vechi. Iată lista localităților în care se vor ridica electrocasnicele vechi (DEEE-uri), începând de luni, 5 iulie. Tinând cont...
De astăzi, statul nu mai decontează şomajul tehnic!
Noi schimbări importante pentru români de astăzi, 1 iulie: statul nu mai decontează şomajul tehnic. În cazul decretării unor noi stări de urgenţă sau...
Poliţia Rutieră a ridicat 35 de permise de conducere şi a dat peste 120...
Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legal admisă, la nivel județean, în data de 29 iunie.
Astfel, poliţiştii...
Dosar penal pentru un tânăr din Motru. Vezi ce a făcut la examenul de...
Ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani, din localitate,...
Alţi doi bărbaţi, din Târgu Jiu şi Novaci, beţi la volan!
Azi-noapte, polițiștii din Târgu Jiu au depistat un bărbat de 30 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului,...
Noi măsuri de relaxare, de astăzi!
Noi măsuri de relaxare sunt așteptate de azi. Cluburile și restaurantele vor rămâne deschise până la ora 2 noaptea, iar pentru concerte, evenimente publice...
CNAS: Noul contract-cadru pentru 2021-2022, în vigoare de azi
Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de...
Modificări la acordarea concediilor medicale
La solicitarea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Guvernul României a aprobat în ședința de ieri o Ordonanță de Urgență...
Serviciul CALL CENTER, la dispoziția contribuabililor gorjeni
Începând cu data de 1 iulie 2021, contribuabilii din judeţul Gorj vor primi asistenţă şi îndrumare telefonică, doar prin intermediul serviciului Call-center, la numărul unic de...
FOTO: Lucrări finalizate în cartierul Narciselor
Lucrările de modernizare în cartierul Narciselor demarate de Primăria Municipiului Târgu Jiu au fost finalizate!
”Am încheiat lucrările de modernizare din Narciselor. Vorbim de canalizare...
Directorii interimari ai școlilor, aleși de Consiliul de Administrație
Plenul Senatului a adoptat, în calitate de cameră decizională, o iniţiativă legislativă ce permite Consiliului de Administraţie al fiecărei şcoli să îşi aleagă propriul...
































































































































