Prostituate amendate de jandarmi

Două gorjence au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, fiecare, de către jandarmi, după ce au fost prinse în timp...

Prinsă cu produse contrafăcute

O târgujiancă a fost prinsă de o patrulă de jandarmi în timp oferea spre vânzare 15 articole de îmbrăcăminte sport, care prezentau însemnele şi...

Liberalul Berca reclamă apa cu amoniu din Preajba

Consilierul municipal Eduard Berca, copreşedinte al PNL Tg-Jiu, transmite printr-un comunicat de presă că a fost sesizat de către mai mulţi cetăţeni, că apa...

Federaţia Univers a sărbătorit 25 de ani de la înfiinţare

Aflaţi la Mangalia la Consiliul Consultativ Ordinar, membrii Federaţiei Univers au sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea acestui organism. Conducerea Federaţiei a oferit...

Update:Călinoiu va contesta decizia ANI

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a comentat astăzi cele transmise în comunicatul ANI referitor la starea sa de incompatibilitate astfel: ,,am luat la...

Cod galben în Gorj

Potrivit ANM, în intervalul 17 iunie (ora 20.00) – 18 iunie (ora 22.00), în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei şi în sud-vestul Transilvaniei vor...

9 intervenţii SMURD în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 ore, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Gorj au intervenit la un număr de 9 solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă...

Reţinuţi pentru tâlhărie

Doi tineri în vârstă de 18 şi 27 de ani au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia de tâlhărie. Se pare că aceştia i-ar...

UPDATE: Şase persoane rănite în accidentul de la Băleşti

Accidentul ce a avut loc în această dimineaţă pe raza comunei Băleşti s-a soldat cu rănirea a şase persoane, doi şoferi şi patru pasageri,...

Bărbat dat dispărut

Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 44 de ani, din comuna...

Călinoiu, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată...

Accident cu trei victime la Bălești

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe raza satului Cornești din comuna Bălești. Trei persoane au rămas încarcerate, pompierii...

S-a înjunghiat singur

Un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Jiu, a încercat să se sinucidă înjunghiindu-se în inimă, după o ceartă cu iubita. Din fericire, a...

Copil acroşat de un taxi

Un copil de 9 ani a fost acroşat de un taxi în urmă cu puţin timp, în faţa Stadionului Municipal Târgu-Jiu. Din primele informaţii,...

Decizie pentru primarul şi vicele de la Bîlteni

Curtea de Apel Craiova a respins astăzi toate contestaţiile făcute în cazul dosarului penal de evaziune fiscală şi spălare de bani care îi vizează...

Claudiu Manta renunţă la TSD!

Claudiu Manta a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea TSD Gorj....

Percheziţii în Gorj

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Gorj au efectuat astăzi patru percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune...

Femeia dispărută, găsită la Târgu-Jiu

Predonu Marioara, femeie în vârstă de 51 de ani, din Berleşti, dată dispărută în cursul zilei de 13 iunie, a fost găsită ieri de...

Bărbat găsit spânzurat

Un bărbat de 42 de ani, din Vârţ, a fost găsit spânzurat într-o magazie de lemne. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost descoperit de...

Sexagenară cercetată pentru furt calificat

La 60 de ani, o localnică din Plopşoru s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. Potrivit poliţiştilor, în noaptea de 13 iunie, această...

Vicele de Bâlteni nu s-a stabilit, şedinţa de CL a fost boicotată!

Şedinţa de Consiliu Local Bâlteni care trebuia să aibă loc azi la ora 16.00 nu s-a mai organizat deoarece la aceasta au participat doar...

Femeie cu afecţiuni psihice, dată dispărută

La data de 13 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de...

Jandarmii s-au întrecut la pescuit

Sâmbătă, 13 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean "Tudor Vladimirescu" Gorj a organizat concursul de pescuit staţionar "Cupa Jandarmeriei" la pescuit sportiv. Concursul de pescuit...

Administraţia CEO pune în aplicare programul de 12 ore în minerit

Unităţile miniere ale Complexului Energetic Oltenia au primit  noi ordine privind trecerea la un program de lucru de 12 ore. Această nouă decizie nu...

Update:Minorul a fost găsit!

Băieţelul de 2 ani, din judeţul Gorj, care a fost dat dispărut duminică în staţiunea Geoagiu Băi, a fost găsit de echipele de căutare...

Un copil de 2 ani din Gorj, dispărut în Geoagiu-Băi

Un băiat de 2 ani şi 9 luni a dispărut în cursul zilei de duminică dintr-un restaurant din staţiunea Geoagiu Băi, fiind căutat de...

30 de solicitări în trei zile pentru ISU Gorj

În perioada 12 – 14 iunie 2015, echipajele profesioniste ale I.S.U. Gorj au fost solicitate şi au intervenit la 31 solicitări. 27 dintre acestea...

Angajatori prinşi pe picior greşit

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat săptămâna trecută mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control in domeniul relaţiilor de muncă şi al...

A intrat cu bicicleta într-o maşină parcată

Un sexagenar a ajuns la spital după ce, în timp ce deplasa cu bicicleta pe un drum comunal, a pierdut controlul direcţiei de deplasare...

Tânăr de 28 de ani, cercetat penal după ce şi-a lovit fratele

Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu dosar penal după ce i-a dat un pumn fratelui său. Incidentul a avut loc pe...

Sexagenar dat dispărut, găsit mort

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Văgiuleşti, semnalat ca fiind dispărut de la domiciliu din data de 7 iunie, a...

Instabilitate atmosferică, până marţi

Meteorologii anunţă că astăzi vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie, iar luni 15 iunie, canicula va persista...

Sistem anti-plagiat, la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu se va alătura, începând cu acest an, altor douăzeci şi şase de universităţi din ţară care utilizează deja sistemul...

Patroni sancţionaţi de inspectorii DSVSA

În luna mai, unităţile din industria agroalimentară de pe raza judeţului nostru au fost cele vizate de către inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa...

500 de familii din Peştişani şi Franceşti, fără apă

Localnicii din Franceşti şi Peştişani au rămas de câteva ore fără apă la robinete.Deşi au încercat să afle din ce motiv nu mai au...

Arestaţi după ce şi-au violat nepoata

Doi bărbaţi din Turceni au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce şi-au violat nepoata în vârstă de doar 12 ani. Ambii...

Cinci elicoptere negre cu reprezentanţii NEPI au aterizat la Târgu-Jiu

În urmă cu aproximativ 30 de minute, cinci elicoptere negre au aterizat pe cele două terenuri de la Stadionul Municipal. Piloţii susţin că nu...

Se anunţă vreme caniculară

Potrivit ANM, în zilele de 13, 14 şi 15 iunie (sâmbătă, duminică şi luni) vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară la...

Fiica lui Şorop de la PPDD a suferit un accident vascular cerebral fatal

Diana Şorop, tânăra de 26 de ani care a fost găsită ieri moartă în propriul apartament de către mama sa, ar fi decedat, potrivit...

Miting cu circa 300 de participanţi în Piaţa Prefecturii

Mitingul organizat de liberali în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu a strâns circa 300 de persoane. Nu s-au înregistrat incidente. Acţiunea a fost autorizată...

BPJ-ul PNL Gorj a stabilit responsabilii pe Colegii

În urma ședinței Biroului Politic Județean, desfășurată ieri, la sediul central al PNL Târgu-Jiu, a fost stabilită componența Comitetului Executiv Județean, acesta fiind: Barbu...

Ieşean condamnat la închisoare, depistat de poliţiştii gorjeni

Poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Runcu şi Arcani au identificat pe raza comunei Runcu un bărbat de 41 de ani, din comuna Holboca,...

Minoră accidentată pe trecerea de pietoni

O minoră în vârstă de 15 ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a fost acroşată de un autoturism în timp ce...

Cercetat pentru contrabandă cu arme

Poliţiştii din cadrul B.A.E.S.P, împreună cu cei din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari, au identificat un tânăr de 26 de ani, din comuna...

Încep Zilele Şcolii Populare de Artă

În perioada 15 - 18 iunie, la Târgu-Jiu se va desfăşura cea de-a patra ediţie a Zilelor Şcolii Populare de Artă, manifestare ce va...

Şi-a ameninţat şi lovit concubina

Un bărbat de 33 de ani, din Stejari, s-a ales cu dosar penal după ce şi-a lovit şi ameninţat cu un obiect contondent concubina....

Tânără găsită moartă în casă

O tânără de 26 de ani, din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în casă. Potrivit polițiștilor, cadavrul nu prezintă urme de violență. Trupul neînsuflețit...

Acroşată pe trecerea de pietoni

O femeie în vârstă de 41 de ani a fost acroşată de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni. La volanul autoturismului se afla...

Peste 500.000 de pensii vor fi recalculate

Pensiile a circa 500.000 de persoane care au lucrat în condiţii grele vor fi recalculate, potrivit unui proiect de lege adoptat de plenul Camerei...

CEO se vede abuzată, nu favorizată

Printr-un comunicat de presă Complexul Energetic Oltenia transmite următoarele: MODIFICARILE LEGISLATIEI SECUNDARE AFECTEAZA NEGATIV PARTICIPAREA IN PIATA A CE OLTENIA, motiv pentru care CE Oltenia...

Angajata Minprest, doar stropită pe faţă cu detartrant la CEO Turceni

Uliceanu Ionica, în vârstă de 44 de ani, angajată a Minprest Rovinari, pe post de îngrijitor, a suferit în această dimineaţă un incident minor...

Zeci de şoferi, lăsaţi fără permise

În perioada 01 – 07 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat o acţiune pentru combaterea evenimentelor rutiere produse...

Semnături retroactive pentru islazul din Peştişani, după descinderile DIICOT

Mai mulţi cetăţeni din satul Boroşteni au fost contactaţi în ultimele zile de către reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Animale-Peştişani 2012, ca să semneze pe...

Niculina Mocioi îi cere lui Gerea să facă public contractul de mandat a lui...

Deputatul PNL, Niculina Mocioi, reprezentant al Colegiului numărul 5 din județul Gorj a adresat o întrebare ministrului Energiei, Andrei Gerea. Aceasta se referă la...

Sărbătoarea Cireşului, la Turcineşti

Cea de-a XIV-a ediţie a Sărbătorii Cireşului de la Turcineşti se organizează astăzi la Turcineşti. Autorităţile au deschis manifestările în una dintre livezile de...

Exerciţiu Salvaspeo în avenul Cartianu

Serviciul Public Județean Salvamont -Salvaspeo Gorj va organiza în perioada 19-21 iunie 2015 EXERCIȚIUL SALVASPEO AVENUL CARTIANU în masivul Vâlcan, în colaborare cu...

Acţiune de refacere a marcajelor turistice în masivul Parâng

Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Gorj va organiza în perioada 20-30 iunie 2015 o acțiune de refacere a marcajului turistic pe creasta principală...

Marele Premiul al FIFE a ajuns în Gorj

„Acasă la Brâncuşi” - filmul realizat de către Consiliul Județean Gorj și Serviciul Public Județean Salvamont Gorj, în colaborare cu...

Reţinuţi pentru favorizarea infractorului şi refuz de recoltare de mostre biologice

Doi târgujieni în vârstă de 31 şi 34 de ani au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţiile de refuz de recoltare de mostre biologice...

Spectacole inedite la Târgu-Jiu

Grupul de indieni americani "Yellow Bird Apache Dancers" va susţine o serie de spectacole inedite în România, într-un turneu organizat de Biroul de Diplomaţie...

Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă se întrec la Baia de Fier

Mâine, 11 iunie 2015, începând cu ora 10.00, pe stadionul din comuna Baia de Fier, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al...

Noile acuzaţii DNA la adresa lui Greblă! Bîrcină i-a dat 100.000 de euro pentru...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în...

Mitingul de vineri al PNL, avizat

Comisia din Primăria Târgu-Jiu a avizat favorabil în urmă cu scurt timp cererea venită din partea PNL Gorj de organizare a unui miting în...

Ce au comunicat procurorii din Craiova după reţinerea celor 5 din Bîlteni

Procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Craiova, au dispus reţinerea, pe o perioadă de 24 ore,...

Nepotului edilului Păsărin, reţinut

Alături de primarul şi viceprimarul comunei Bîlteni, procurorii de la Craiova, au reţinut aseară alţi trei oameni de afaceri, unul dintre acesta fiind şi...

Analiză pentru mitingul PNL

O comisie din Primăria Târgu-Jiu va analiza în scut timp cererea venită din partea organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal. Conducerea organizaţiei a anunţat...

Greblă, la DNA pentru o nouă infracţiune: trafic de influenţă

Procurorii au extins începând de miercuri acuzaţiile şi, implicit, cercetările în cazul lui Greblă, suspectându-l de o noua infracţiune de trafic de influenţă în...

Minori prinşi la furat

Doi adolescenţi în vârstă de 16 şi 17 ani, din Aninoasa, au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce sustrăgeau o antenă...

Scandalagiu reţinut de poliţişti

Poliţiştii gorjeni au reţinut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Hunedoarea, suspectat de săvârşirea de infracţiuni cu violenţă. Luna trecută, bărbatul...

Cercetaţi pentru tentativă de furt şi distrugere

Un adolescent de 15 ani şi un tânăr în vârstă de 25 de ani sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de furt...

Criminalul din Ţânţăreni, arestat preventiv

Magistraţii Tribunalului Gorj au dispus ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Purcaru, bărbatul în vârstă de 47 de ani, din...

Narcis Răducan a recunoscut meritele lui Condescu şi Pârvulescu la Pandurii

Într-o conferinţă de presă care a avut loc astăzi la sediul CS Pandurii, noul preşedinte al clubului de fotbal, Narcis Răducan, a subliniat în...

Omorât de propriul tată

Tragedie într-o familie din satul Floreşti, comuna Ţânţăreni. Un tânăr de 25 de ani a fost ucis azi noapte de propriul tată. Bărbatul de...

Reţineri după percheziţii

Şapte bărbaţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor efectuate ieri dimineaţă de către poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj, Secţia Regională...

Director nou la CCD Gorj

Începând cu data de 4 iunie, în funcţia de director al Casei Corpului Didactic Gorj a fost numită Valeria Vâlceanu. În trecut, aceasta a...

Amenzi pentru angajatorii gorjeni

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat in săptămana 02-05.06.2015 mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control...

Acţiune de dezinsecţie în Târgu-Jiu

Primăria Târgu-Jiu a demarat acţiunea de dezinsecţie a tuturor spaţiilor verzi de la nivelul municipiului. Aceasta va fi făcută etapizat, ultima etapă a dezinsecţiei...

Reţinuţi după ce au încercat să fure motorină din maşina Primăriei Bâlteni

Un adolescent în vârstă de 16 ani şi un tânăr de 21 de ani au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia de tentativă de...

Fiu de preot, acuzat că ar fi bătut un bătrân

Fiul unui preot din Scoarţa este cercetat penal pentru lovire şi alte violenţe după ce, împreună cu un prieten, ar fi agresat un bătrân...

Premiu pentru Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae”

Şcoala Gimnazială "Sfântul Nicolae" din Târgu-Jiu a obţinut premiul II la Concursul Naţional de Educaţie Ecologică şi Colectare Selectivă "Şcoala Zero Waste". Premiul constă...

Reţinut pentru tâlhărie

Un localnic din Băleşti a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tâlhărie. Potrivit poliţiştilor, bărbatul, împreună cu cei doi fii ai...

DIICOT, iar la Primăria Peștișani

Anchetatorii de la DIICOT Craiova se află în Primăria Peștișani,instituție publică pe care au vizitat-o deja de două ori în ultima perioadă. Cei de...

Protectia Socială are director interimar

Incepand de astăzi, consilierul juridic al Direcția Publice de Protecție Socială Târgu-Jiu, Crețan Elena, îndeplineşte temporar funcţia de director executiv al directiei, pe...

A murit medicul Valentin Catană

Reputatul neurolog a încetat din viata aseara. După o indelungata carieră la Secția Neurologie a Spitalului Județean Târgu-Jiu, medicul se afla la pensie...

Locuri de muncă disponibile în Rânca

Proprietarii de spaţii de cazare şi alimentaţie publică din staţiunea montană Rânca sunt în căutare de angajaţi. Mai multe posturi sunt vacante, potrivit informaţiilor...

UCB sărbătoreşte 23 de ani de la înfiinţare

Universitatea "Constantin Brâncuşi" (UCB) din Târgu-Jiu marchează împlinirea a 23 de ani de la înfiinţare prin organizarea conferinţei "Educaţia în faţa marilor provocări". Evenimentul...

Liceul Tehnologic Bustuchin, cea mai activă Patrulă de Reciclare

88 de echipe din grădinițe, școli și licee din România câștigă premiile locale ale programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Și...

Tudor Vladimirescu, omagiat la Padeş

Duminică, 7 iunie, cu începere de la orele 10:00, în Câmpia Soarelui din comuna Padeş, Tudor Vladimirescu va fi din nou omagiat. Sub titlul...

Tânăr cercetat pentru furt

Un tânăr de 20 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a sustras un telefon mobil de la un tânăr de 22...

Ştefan Constantin, reales preşedinte al TSD Târgu-Jiu

Ștefan Constantin a fost reales președinte al organizației TSD Târgu-Jiu, în cadrul unei conferințe de alegeri, care s-a ținut la sediul PSD Gorj. La...

Controale şi amenzi la service-urile auto

În perioada 20.04.2015 –30.04.2015, comisarii Protecţiei Consumatorilor Gorj au desfășurat cu participarea la control a reprezentanților Registrului Auto Român o acțiune de verificare a...

Proiectul Legii Educaţiei, promovat la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează joi, 04.06.2015, ora 11:00, conferinţă de presă în vederea promovării Legii Educaţiei Naţionale (proiect), coordonator prof.univ.dr. Adrian Gorun,...

Cadavru scos din prăpastie de către salvamontişti

Un bărbat în vârsă de 74 de ani şi-a găsit sfârşitul într-o râpă din Masivul Vâlvan. Salvamontiştii gorjeni au intervenit, în cursul zilei de...

Elevă accidentată la Turceni

O fetiţă în vârstă de doar 8 ani, din Turceni a fost lovită de o autoutilitară după ce a coborât din microbuzul școlar. Accidentul...

Informare meteo de ploi

Potrivit meteorologilor, în intervalul 4 iunie, ora 12,00 — 5 iunie, ora 12,00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în...

Ziua Mondială a Mediului, marcată la Gorj

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj va celebra vineri, 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului. Acţiunea se va desfăşura vineri, începând cu ora 10:00,...

Concurs la APM Gorj

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul Avize, Acorduri, Autorizaţii...

Noi locuinţe sociale în Târgu-Jiu

Două noi blocuri sociale vor fi ridicate în zona Ciocârlău din municipiul Târgu-Jiu., lucrările fiind deja avansate. Şi în cartierul Narciselor municipalitatea este pe...

Reţinut pentru delapidare şi fals în înscrisuri

Poliţiştii gorjeni au reţinut un bărbat suspectat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În cursul acestei zile, suspectul...

O nouă descindere a DIICOT, așteptată miercuri la Primăria Peştişani

Autoritățile locale din Peştişani se așteaptă mâine la o nouă apariție a investigatorii de la DIICOT în instituția publică, asta după ce doi reprezentanți...