Primăria comunei Mușetești organizează un nou concurs pentru ocuparea unui post de medic stomatolog specialist, cu drept de liberă practică. Postul este disponibil în cadrul Compartimentului de Asistență Medicală pentru Unitățile de Învățământ și este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.
La concurs pot participa absolvenți de medicină cu diplomă de medic stomatolog sau medic dentist, cu drept de liberă practică, care dețin certificat de membru al Colegiului Medicilor Stomatologi din România avizat pe anul în curs, precum și asigurare de răspundere civilă profesională valabilă pentru anul în curs.
Dosarele de înscriere se pot depune până la data de 21 noiembrie. Proba scrisă va avea loc în data de 28 noiembrie, iar proba practică este programată pentru 5 decembrie.









































