Ce indemnizații încasează noii supraveghetori ai CE Oltenia

426

Acționarii CE Oltenia au numit, provizoriu, pentru o perioadă de 5 luni, începând cu 11 martie, patru persoane noi în Consiliul de Supraveghere, până la finalizarea procedurii de selecție care trebuia să fie demarată deja la nivelul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și Ministerului Energiei. Motivația acționarilor a fost aceea că vechii supraveghetori au fost revocați din cauze neimputabile, ,,în vederea îndeplinirii jalonului nr.121 din Planul Național de Redresare și Reziliență al României”. Cert este că doar doi dintre cei patru noi supraveghetori aveau venituri, înaintea numirii în această poziție, peste indemnizația de 10.600 de lei pe care o vor primi de la CE Oltenia.

Potrivit hotărârii acționarilor noii supraveghetori vor avea o indemnizație lunară stabilită în august 2023, atunci când a fost finalizată procedura de selecție și cei 7 supraveghetori au fost aleși pentru patru ani. Mai exact, aceasta este 10.632 de lei, ea fiind cuantificată în funcție de media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru producția de energie electrică, comunicată de INS.
Reamintim că, din noul CS al CE Oltenia fac parte Adrian Dăianu, directorul general al societății Edilitara Public SA, președinte al organizației PSD Tg-Jiu. Trebuie spus că acesta a mai făcut parte din CS al CEO, în perioada septembrie 2022 – mai 2023, însă a renunțat la mandat.
Dan Marian Costescu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Cioloș și fost director general al Companiei CFR Călători, a fost și el ales în CS al CEO. Costescu a fost numit, în octombrie 2021, în poziția de membru în CA al Telecomunicații CFR, iar de la finalul mandatului de administrator, în mai 2022, s-a ocupat de propriul business, fiind asociat la firmele din grupul IRMA. Una dintre acestea, IRMA Solar SRL, are sediul în județul Vâlcea, la Horezu, și se ocupă cu activități de inginerie și consultanță tehnică pentru parcuri fotovoltaice. Potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor, societatea a generat pierderi, în 2023. În CS al CEO a fost numit și Cătălin Ionel Călinoiu, angajat al societății Premier Energy, fosta CEZ vânzare.
Acesta a deținut, în trecut, funcția de director de marketing al firmei Succes Nic Com SRL. În noua funcție a fost susținut de deputatul liberal Ion Iordache, care l-a vrut, inițial, în Directoratul CE Oltenia, potrivit unor surse. Viorel Rogojinaru, fostul viceprimar liberal al orașului Slatina este și el supraveghetor al CE Oltenia pentru următoarele 5 luni.
Rogojinaru este consilier județean PNL în Consiliul Județean Olt și deține o firma de de colectare și reciclare deșeuri, Metarovi SRL, care a avut, în 2023, o cifră de afaceri de 2 milioane de lei și un profit de 97.000 de lei. Conform surselor citate, noul președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO va fi ales la prima ședință a supraveghetorilor, iar cele mai mari șanse de a ocupa această funcție o are Luminița Georgeta Popescu, rectorul Universității ,,Constantin Brâncuși”, care are mandat până în august 2027, la fel ca și avocatul Adrian Marinescu.
George Constantin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.