Ce învață copiii la Grădinița ”Mihai Eminescu”. Mai degrabă, cum îi formează pe copii, să ajungă oameni mari și responsabili, cadrele didactice de la Grădinița ”Mihai Eminescu”.
Diverse proiecte și acțiuni
În această perioadă, se finalizează un proiect „Caravana reciclării creative”, pornit din interesul care s-a perpetuat an de an față de natură, de mediul înconjurător și față de tot ceea ce lăsăm și transmitem generațiilor pe care le instruim și coordonăm, arată cadrele didactice.
Acestea mai menționează că, de fapt, echipa coordonatoare a proiectului compusă din prof. Mihaela Fugaciu –coordonator, prof. Ionela Văduva director al unității de învățământ, prof. Ana-Maria Bîzdoacă, prof. Lidia Simona Dumitru și prof. Ioana Otilia Mercurean, sprijinite în derularea activităților și de alte cadre didactice din grădiniță, au desfășurat împreună cu preșcolarii de la grupele pe care le coordonează activități care au avut la bază grija pentru mediu.
”Fie că este vorba de reciclare sau despre exersarea unor deprinderi artistico-plastice și practice, prin acest proiect întreaga echipă a reușit să mobilizeze părinți copii și dascăli care au pus în valoare deșeurile reciclabile cu ajutorul cărora s-au construit cele cinci colțuri: „COLECTARE SELECTIVĂ”, „ZONA PĂSĂRI FERICITE”, „ZONA DE LECTURĂ-LECTURI INSPIRATE”, „ZONA RECICLARE CREATIVĂ”, „ZONA VERDE- GRĂDINA MUNINATĂ” ceea ce a dus la o călătorie în lumea imaginației, coroborată cu grija față de mediu și puterea de a transforma deșeurile în adevărate opere de artă.
Prin activitățile desfășurate, am demonstrat că reciclarea nu este o obligație, ci și o formă de exersare a spiritului civic, o lecție de responsabilitate și o modalitate de a face lumea mai frumoasă.
Fiecare obiect creat, fiecare idee, fiecare gest, fiecare zâmbet a arătat că educația ecologică, grija față de mediu, este actuala practică și profund transformatoare și cu o largă răspândire la nivel european și chiar mondial, promovată în foarte multe școli prin diverse proiecte și acțiuni.
Deși proiectul se încheie, grija față de mediu rămâne și va fi mereu susținută de colectivul unității noastre, care, de-a lungul timpului, și-a făcut un scop în a forma oameni responsabili, cetățeni implicați în problemele comunității.
Știm că deprinderile bune se formează la copii încă de mici, iar grădinița, ca instituție de învățământ, are menirea și obligația să pună bazele solide în formarea adultului de mâine, educația pentru protecția mediului având un rol foarte important, luând în considerare viitorul planetei, ca „spațiu locativ” al omenirii în epoca noastră și în cele ce vor urma. Toate obiectele realizate în timpul derulării proiectului au fost expuse în curtea grădiniței pentru a fi admirate de către cei aproximativ 400 de preșcolari care sunt înscriși această instituție și, bineînțeles, de părinții, bunicii, ori reprezentanții legali ai acestora, unii dintre ei implicându-se direct în confecționarea lor, ca beneficiari indirecți ai educației și ca membrii activi ai acestei comunități școlare, și aparținători, la cele 4 grupe implicate în această fază a derulării proiectului – grupele mici: „Piticii” și „Ștrumfii” și grupele mari: „Florile” și „Puișorii moțați”.
Spiritul reciclării creative poate merge mai departe, prin fiecare gest pe care-l facem pentru un viitor sustenabil. Flacăra creativității, a respectului față de natură și a curajului de a schimba lumea va continua și la generațiile următoare care vor veni și care vor răspunde cu același entuziasm solicitărilor și idealurilor grădiniței și spiritului ei inovativ și competitiv, dorind să facă mereu mai multe și mai bine, demonstrând astfel competențele și calitățile de care dispun cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit <<Mihai Eminescu>>, mai menționează coordonatorii acestui proiect.


















































