Starea de bine și optimismul sunt în strânsă legătură. Studiile arată că oamenii optimiști gestionează mai bine stresul și se recuperează mai ușor din punct de vedere emoțional. Și totuși sunt situații în care pare că nu s-a întâmplat nimic, dar lipsește ceva. Există situații și detalii la care nu te-ai fi gândit și care îți strică buna dispoziție sau starea generală, fără să-ți dai seama. Uite câteva detalii care te pot ajuta să te simți mai bine în fiecare zi și care îți vor menține optimismul la cote ridicate.
Limitează consumul de informații în exces
Era tehnologiei te obligă să fii la curent cu tot ce se întâmplă în jurul tău, însă informațiile în exces și notificările conduc la o stare de iritabilitate, iar creierul intră în alertă. Dacă vrei să îți păstrezi starea de bine, este indicat să eviți consumul în exces de știri negative, să limitezi timpul petrecut pe rețele sociale și să optezi pentru un conținut care te inspiră și îți ridică moralul.
Încearcă să reduci factorii poluanți
Oricare ar fi mediul în care trăiești este bine să faci tot posibilul să rămâi cât mai sănătos. Iar din acest punct de vedere, starea ta de bine generală îți va mulțumi atunci când vei reduce factorii poluanți. Fie că vorbim despre aerul închis de la interior sau de cel de la exterior din timpul orelor de vârf, amintește-ți că există soluții pentru un aer mai curat. De exemplu, poți folosi un purificator de aer sau poți evita să te deplasezi atunci când traficul este foarte aglomerat.
De asemenea, locul de muncă sau obiceiuri zilnice pot influența optimismul atunci când îți petreci timpul în medii poluate – din acest punct de vedere citim despre gudron și efectele sale, indiferent dacă se regăsește în tutun sau într-un mediu industrial.
Evită comparațiile cu alții
Nu întotdeauna imaginile frumoase pe care le vezi pe rețelele sociale reflectă realitatea. Evită comparațiile legate de viața ideală promovată în online. E bine să te concentrezi pe progresul tău, nu pe al altora și să îți amintești că nimeni nu postează despre zilele proaste.
Tabieturile care fac diferența
Prinși între taskuri, rețele sociale, telefoane și conversații, de multe ori, oamenii uită să își acorde acel puțin timp pentru ei. De pildă, dimineața acordă-ți minute pentru a te bucura de ceai sau de cafea pe care să o consumi în tihnă.
Alege un moment al zilei pentru o plimbare de 10-15 minute, pe care să o conștientizezi și în care ochii să nu fie atenți la ecrane (telefon/tabletă). Mișcarea te ajută să fii în formă și să îți păstrezi optimismul.
Nu în ultimul rând, la final de zi, ar fi bine să îți notezi lucruri bune care ți s-au întâmplat sau pentru care ești recunoscător. Acest obicei te ajută să îți antrenezi creierul pentru a vedea partea plină a paharului în orice situație.
Stai departe de oamenii care îți consumă energia
E bine să te înconjuri de oameni pozitivi, care te inspiră prin acțiunile lor sau prin felul lor de a fi. Timpul petrecut alături de oameni care îți consumă energia este neplăcut și ajungi să experimentezi stări nu tocmai plăcute, așa cum citim și aici.
Oamenii care îți sabotează starea de bine sunt persoane care, în general, obișnuiesc să se plângă de diverse lucruri/situații, să critice și care nu te încurajează, ci dimpotrivă.
Nu uita de bucuriile mici
În general, e bine să faci lucrurile la timpul lor și să nu aștepți momentul potrivit pentru a face ceva pentru tine. Fie să vrei să te vezi cu un prieten, să mergi la sală sau să citești o carte. Renunțarea la micile plăceri ale vieții duce la stres, care e mai greu de gestionat ulterior. Și, nu în ultimul rând, asigură-tecă atât acasă, cât și la job nu ai parte de dezordine. Ordinea te ajută să ai o concentrare mai bună. Mai puține lucruri, mai mult spațiu.
Bucuria lucrurilor mici te ajută să te simți bine.
Sursa foto: Freepic









































