Complexul Energetic Oltenia va lua un credit de la CEC Bank, necesar pentru finanțarea activității curente, în valoare de 124 milioane lei. Acționarii vor aproba în ședința din 24 noiembrie și garanțiile pe care le pune la dispoziție în contul împrumutului.
Ajutorul de stat pentru restructurarea CEO prevede că, începând cu 2022, Ministerul Finanțelor este autorizat să garanteze, pe o perioadă de 9 ani, în numele și contul statului, la solicitarea societății, unul sau mai multe împrumuturi contractate de aceasta, în limita sumei de 195,8 milioane euro, cu titlu de ajutor de stat.
Ministerul Energiei, dator la CEO
Pe de altă parte, Complexul Energetic Oltenia se judecă cu acționarul său majoritar, Ministerul Energiei, pentru a-l obliga să-i plătească echivalentul în lei al sumei de 180 milioane euro. Aceasta reprezintă aportul în numerar al ministerului la o majorare de capital hotărâtă de Guvern încă din 2022, care ar fi trebuit vărsat până la sfârșitul anului următor, potrivit legislației în vigoare.
Complexul Energetic Oltenia a terminat primul semestru din 2025 cu pierderi de aproape 244 milioane lei, față de profitul net de peste 71 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Veniturile au scăzut cu peste 9%, la 2,011 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au crescut cu 7,3%, la 2,216 miliarde lei, arată Profit.ro.
Comisia Europeană ar putea interzice ca statul român să subvenționeze în continuare de la buget achizițiile obligatorii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pentru producția de energie electrică termocentralelor pe cărbune ale CEO, a declarat recent președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la o întâlnire cu presa.
Din 2021 și până în prezent, inclusiv anul acesta, în baza planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană, CEO a primit de la bugetul de stat subvenții totale de peste 1 miliard de euro pentru achiziții de certificate CO2, mai notează publicația menționată.
M.C.H.








































