Cei de la Protecția Animalelor, la școala din Stejari (Foto, Video)

181

Reprezentanții Serviciului public Protecția Animalelor din cadrul CJ Gorj, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Gorj, au mers ieri în localitatea Stejari pentru a discuta cu elevii de aici, dar și cu locuitorii din această comună, despre protecția animalelor, dar și despre obligativitatea sterilizării și microcipării câinilor.

”L-am avut alături de noi și pe Bobby, așa cum l-au botezat cei mici, un cățel abandonat pe străzile din municipiul Târgu Jiu și care acum se află în adăpostul public.

Am rămas surprinși plăcut să vedem că există elevi care știu ce înseamnă sterilizarea și microciparea câinilor sau care au salvat pui aruncați pe marginea drumului.

Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare în localitățile Dănești, Dănciulești și Rovinari.

Totodată, ne-am propus ca până în luna iunie, când începe vacanța de vară, să mergem în majoritatea școlilor din județ, în special la cele din mediul rural”, a declarat șeful serviciului public, Luis Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.