CEO câștigă procesul cu UATAA Motru, dar pierde sute de milioane la Craiova

4

Tribunalul Gorj a admis, în urmă cu o lună, cererea Complexului Energetic Oltenia prin care compania solicita obligarea UATAA Motru la plata sumelor restante pentru livrările de cărbune potrivit unui contract din ianuarie 2024. Instanța a stabilit că uzina de termoficare datorează CEO 1.015.924,84 lei, sumă care include 968.038,03 lei debit restant și 47.886,81 lei penalități contractuale, la care se adaugă actualizarea cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii (1 septembrie 2025) până la plata efectivă. Culmea este că, în cazul celor două societăți din Craiova – Termo Craiova, aflată în faliment din 2021, și Electrocentrale Craiova, în insolvență din 15 decembrie 2025 – CEO figurează doar ca simplu creditor, fără să fi încercat să recupereze prejudiciul prin instanță înainte de declanșarea procedurilor.

Judecătorii au reținut că între cele două părți a existat un contract ferm de vânzare-cumpărare, nr. 166/12.01.2024, prin care CEO s-a obligat să livreze cărbune energetic tip lignit, la prețul de 148,75 lei/tonă, iar UATAA să achite contravaloarea acestuia în termen de 30 de zile de la emiterea facturilor. În total, CEO a emis facturi în valoare de 2.953.294,25 lei, din care peste un milion a rămas neachitat.
Instanța a constatat că UATAA nu a contestat nici cantitățile livrate, nici prețul, nici penalitățile prevăzute în contract. Mai mult, penalitățile au fost calculate conform unei clauze, care stabilește o dobândă penalizatoare de 8 puncte procentuale peste rata de referință a BNR, aplicată la obligațiile neîndeplinite.
CEO a emis patru facturi de penalități, însumând peste 47.000 lei, aferente perioadei martie–iunie 2025.
În motivarea sentinței, Tribunalul arată că penalitățile sunt datorate în baza contractului, iar actualizarea cu indicele de inflație este obligatorie pentru a acoperi pierderea valorii reale a obligației bănești. Instanța a respins și cererea UATAA de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată, reținând că debitorul se afla în întârziere încă din momentul scadenței facturilor. CEO a dovedit plata taxei judiciare de timbru în valoare de 13.764 lei, sumă pe care UATAA trebuie să o achite.

CEO, ferm la Motru, absent la Craiova
Situația de la Motru scoate însă în evidență o contradicție majoră în politica de recuperare a creanțelor a Complexului Energetic Oltenia.
Pentru puțin peste un milion de lei, compania a mers în instanță, a cerut penalități, dobânzi și actualizare cu inflația și a obținut o hotărâre favorabilă.
În schimb, în cazul celor două societăți din Craiova – Termo Craiova, aflată în faliment din 2021, și Electrocentrale Craiova, în insolvență din 15 decembrie 2025 – CEO avea de recuperat aproximativ 309 milioane de lei, de la Termo Craiova, tot pentru cărbune livrat și neplătit, însă nu a deschis acțiuni similare, iar în cazul Electrocentrale s-a înscris la masa credală, suma fiind tot de ordinul sutelor de milioane de lei.
În ambele cazuri CEO figurează doar ca simplu creditor, fără să fi încercat să recupereze prejudiciul prin instanță înainte de declanșarea procedurilor.
Diferența de abordare este evidentă, adică împotriva UATAA Motru CEO a acționat rapid și ferm și se urmărește recuperarea fiecărui leu, în contextul în care câteva mii de motreni muncesc în carierele din zonă ale companiei, în schimb la Craiova, compania a pierdut sute de milioane fără să fi făcut demersuri judiciare în timp util.

UATAA – prinsă în datorii
În apărarea sa, UATAA a arătat că a achitat, în baza aceluiași contract, peste 4 milioane de lei, însă blocajul financiar din perioada sezonului cald a făcut imposibilă plata integrală a facturilor. Societatea a invocat încasări slabe de la populație, prioritatea salariilor și a taxelor locale, precum și faptul că este un operator de utilitate publică, cu obligația de a asigura continuitatea serviciului de termoficare.
Instanța a reținut însă că aceste argumente nu pot înlătura obligația de plată și nici penalitățile contractuale.

Motru, în pericol de a rămâne din nou în frig
În tot acest timp, situația din Motru devine critică. UATAA mai are cărbune pentru 3–4 zile, iar fără plata către CEO nu poate primi noi cantități.
Primăria așteaptă sub-venția promisă de Guvern, singura soluție pentru a achita măcar o parte din datorie.
Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, a transmis public un apel către ministrul Ilie Bolojan:
,,Motru are nevoie urgent de sprijin financiar pentru UATAA. Decizia stă în mâinile domnului Bolojan. Vă rugăm să decideți pozitiv și să nu lăsăm în frig miile de oameni”, a scris primarul.
Dacă banii nu ajung în timp util, orașul riscă să rămână fără căldură în plină iarnă, în timp ce CEO își continuă demersurile de recuperare a creanțelor.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.