Luni dimineața, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO), aproximativ 100 de angajați au protestat, exprimându-și îngrijorarea față de viitorul incert al companiei și, implicit, al locurilor de muncă. Într-un județ în care mineritul și producția de energie sunt pilonii economiei locale, angajații CEO se simt abandonați de autorități, în ciuda promisiunilor repetate că termenele de închidere vor fi decalate cu cel puțin trei ani. Realitatea? La 31 decembrie 2025, toate grupurile energetice ale companiei trec în rezervă de capacitate, iar peste 4.700 de oameni riscă să fie concediați. Acestea sunt informațiile oficiale de la București care au stârnit spaimă la Gorj.
Claudiu Matei
Declarațiile recente ale ministrului Energiei, Bogdan Ivan, au turnat gaz pe foc și salariații CEO au pichetat sediul companiei câteva ore. Avertismentul că România riscă penalități de peste 2 miliarde de euro dacă nu închide centralele pe cărbune până la 31 decembrie a fost perceput ca un ultimatum, nu ca o strategie. Premierul Ilie Bolojan a amplificat incertitudinea, prezentând două scenarii radicale: restructurare totală sau închidere. Niciunul nu a oferit o soluție viabilă pentru cei peste 4.700 de angajați ai CEO care riscă să fie concediați de la 1 ianuarie.
Ministerul Energiei a emis, luni, un comunicat de presă, nuanțând cumva declarațiile ministrului Ivan, în care menționează că „își reafirmă angajamentul față de o tranziție energetică sustenabilă și echilibrată, care asigură stabilitatea sistemului energetic național și protejează securitatea energetică a României.” Totodată, ministrul Bogdan Ivan afirmă că „amânarea închiderii centralelor pe cărbune este necesară: nu putem opri niciun grup până când noi capacități de producție a energiei electrice în bandă nu vor fi 100% operaționale.”
Declarațiile sunt însă în contradicție flagrantă cu realitatea din teren. România nu a renegociat PNRR pe componenta energetică și nu a transmis oficial Comisiei Europene solicitarea de menținere în funcțiune a grupurilor energetice. În ciuda unui studiu de adecvanță de peste 6.000 de pagini, depus recent la Bruxelles, oficialii europeni au confirmat că nu au primit nicio cerere formală din partea României.
PNRR și jalonul 119 – o cursă contra cronometru ratată
La 1 ianuarie 2021, România avea 4.920 MW instalați în centrale pe cărbune. Până la finalul lui 2023, au fost retrași definitiv 2.025 MW. Conform PNRR, România s-a angajat să închidă încă 1.755 MW până la 1 ianuarie 2026, dintre care 1.305 MW aparțin CEO. În acest context, Ministerul Energiei susține că „planul de restructurare actualizat a fost transmis către Direcția Competitivitate din cadrul Comisiei Europene și prevede decalarea termenelor de închidere a unităților pe cărbune până la finalul anului 2029”, amânarea fiind necesară pentru a nu pune în pericol stabilitatea sistemului energetic. Argumentul este valid doar parțial: capacitățile alternative (CCGT și fotovoltaice) nu sunt încă operaționale, dar nici nu există un plan concret de accelerare a acestora. Concret, propunerea este de menținere în funcțiune a trei grupuri energetice și păstrarea altor două în rezervă tehnică. Dar această „transmitere” nu este echivalentă cu o aprobare și, în aceste condiții, studiul de adecvanță de peste 6.000 de pagini, invocat de ministrul Ivan în ultimele zile, este un efort birocratic impresionant, dar inutil.
Mai mult, în lipsa unei renegocieri oficiale a PNRR, aceste intenții rămân simple declarații. În paralel, liderii politici locali au susținut în ultimii ani că termenele de închidere vor fi decalate cu cel puțin trei ani. Astăzi, aceleași termene bat la ușă, iar soluțiile lipsesc. Așadar, demersurile sunt tardive, iar negocierile par mai degrabă o încercare de salvare în extremis decât o strategie coerentă.
Poezia lui Ivan
Ministrul Ivan afirmă că „România și-a asumat în trecut cea mai ambițioasă țintă de decarbonizare, dar nu putem să punem în pericol lumina din casele oamenilor.” Este o frază care sună bine în comunicate, dar care nu are acoperire în fapte. Dacă într-adevăr nu se pot închide grupurile energetice, de ce nu s-a modificat PNRR? De ce nu s-a transmis oficial solicitarea de amânare către Comisia Europeană?
Mai mult, Ministerul Energiei susține că „soluțiile propuse de CEO vizează asigurarea viabilității economice, continuarea investițiilor în noi capacități de producție (CCGT și fotovoltaice) și modernizarea infrastructurii energetice.” Dar aceste soluții sunt în stadiu latent, iar timpul nu mai are răbdare. În lipsa unor capacități alternative funcționale, închiderea grupurilor pe cărbune va crea un gol energetic și un dezastru social în Gorj.
Târziu, prea târziu
Marți, au fost chemați la minister și membrii Consiliului de Supraveghere al CEO, iar Dan Iulius Plaveti se află de luni în București. Ministrul Ivan a declarat că „cei din Comisia Europeană devin mai accesibili, fiind deschiși să negocieze modul în care se închide ținta 119 din PNRR.” Dar această deschidere vine prea târziu. În două luni și jumătate, România nu poate modifica legislația, nu poate renegocia PNRR și nu poate implementa soluții tehnice care să salveze grupurile energetice.
În acest context, promisiunile politice devin simple exerciții de imagine. Protestul angajaților CEO este un semnal de alarmă, chiar dacă tardiv și el, nu doar pentru județul Gorj, ci pentru întreaga politică energetică românească. Dacă nu se intervine rapid și decisiv, România va plăti nu doar penalități financiare, ci și costuri sociale imense.
Tranziția energetică nu trebuie să fie un proces brutal, ci unul echilibrat, dar pentru asta, era nevoie de viziune, curaj politic și acțiune legislativă.
