Un grup format din peste 50 de elevi-cercetași din București și Constanța au participat, duminică, la o activitate educativă privind siguranța în zona montană, susținută de jandarmii montani din Rânca.
Cercetașii au fost însoțiți de jandarmi și într-o scurtă deplasare pe un traseu montan, adecvat vârstei participanților, unde au învățat cum să se echipeze, reguli de siguranță în drumeții montane, cum să acționeze când întâlnesc animale sălbatice, precum și semnalarea situațiilor la numărul de urgență 112 atunci când sunt în pericol sau s-au rătăcit. ,,Activitatea a avut un caracter interactiv, copiii adresând întrebări referitoare la cum să se orienteze în teren montan și despre echipamentul mimin necesar în drumeții. Frumoasa experiență avută a fost realizată cu mult entuziasm și a fost imortalizată în fotografii.Prin astfel de acțiuni, jandarmii montani din Rânca transmit recomandări utile privind siguranța în zona montană și cultivă respectul pentru natură. Siguranța pe munte începe cu educația!”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
L.F.










































