Într-un moment critic pentru securitatea energetică a României, spectrul închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) planează amenințător asupra Sistemului Energetic Național (SEN). În lipsa unor soluții viabile de înlocuire, România se zbate între obligațiile asumate și realitatea unui sistem energetic fragil. Studiul de adecvanță al Sistemului Energetic Național (SEN), contractat de CNTEE Transelectrica și realizat de consorțiul Tractebel Engineering – KPMG Advisory, devine documentul de ultimă instanță prin care Guvernul încearcă să obțină de la Bruxelles o amânare a închiderii termocentralelor pe lignit ale CEO, dar cifrele și faptele arată un scenariu sumbru, care nu mai poate fi ignorat. Asta în condițiile în care, în mediul politic local sunt exprimate, fără niciun fundament logic, opinii optimiste, liniștitoare, cretinotarde pe alocuri, despre devansarea termenelor de închidere a lignitului, în timp ce e tot mai clar că CEO se pregătește să stingă luminile. Nu din lipsă de cărbune, ci din lipsă de viitor. Argumentele? În cele ce urmează!
Începând cu 1 ianuarie 2026, CEO va funcționa cu doar trei grupuri energetice – două la Rovinari și unul la Turceni – în regim de rezervă de capacitate. O decizie care, potrivit Planului de restructurare, va înjumătăți personalul, adică peste 4.000 de oameni vor fi concediați și un județ întreg va fi aruncat în incertitudine, în numele decarbonării.
În acest context dramatic, România își joacă ultima carte: Studiul de adecvanță al Sistemului Energetic Național pentru orizontul 2030. Contractat de Transelectrica, pentru 998.700 de lei, și realizat de consorțiul Tractebel Engineering – KPMG Advisory, studiul trebuie finalizat până cel târziu la 6 ianuarie 2026. Mult prea târziu pentru a mai negocia ceva. Totuși, potrivit termenelor contractuale, (contractul a fost încheiat la data de 6 mai 2025) studiul are termen de finalizare maximum 8 luni, deci, poate fi definitivat mai repede de finele acestui an. Este documentul care va fi folosit ca fundament tehnic pentru ca Guvernul să încerce să convingă Comisia Europeană că închiderea termocentralelor pe cărbune, fără alternative funcționale, ar putea destabiliza grav SEN. Obiectivul este clar: identificarea riscurilor de adecvanță într-un sistem tot mai dependent de surse regenerabile, dar instabile. Dacă studiul va confirma că România nu poate asigura echilibrul între cerere și producție, atunci Bruxelles-ul ar putea accepta o amânare de 2–3 ani a termenelor de închidere a capacităților pe lignit. Dacă nu, în 2026 am putea asista la un experiment periculos: un sistem energetic național fără plasă de siguranță.
Dar ce ar trebui să înlocuiască lignitul? Centralele pe gaz, promise în Planul de restructurare, sunt blocate în licitații fără ofertanți. Concret, la Ișalnița, proiectul de 850 MW a fost relansat în martie 2025, după ce licitația de anul trecut a eșuat, în lipsa ofertanților, dar și acum, în noua procedură termenul de depunere a ofertelor a fost amânat din iulie până pe 25 septembrie, din lipsă de interes. La Turceni, proiectul de 475 MW are termen limită pentru depunerea ofertelor 15 septembrie, dar nici aici nu există garanții că va fi adjudecat. Incertitudinea persistă, dar în mai puțin de o lună situația celor două proiecte se clarifică!
Dacă cele două proiecte, și așa întârziate, eșuează, pun sub semnul întrebării întregul Plan de restructurare al CEO, care prevedea înlocuirea treptată a grupurilor pe cărbune cu centrale pe gaz. Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, recunoștea public, la finele anului trecut că România nu are altă variantă decât să solicite o amânare de 2–3 ani pentru închiderea centralelor pe cărbune: ,,Nu avem altă variantă. Energia României trebuie să fie sigură și nu avem cu ce să înlocuim grupurile pe cărbune în acest moment”.
Ce se poate întâmpla cu cele două grupuri pe gaze, în cazul în care nu vor exista firma interesate să le construiască? Ceea ce s-a întâmplat la Craiova. Electrocentrale Craiova a renunțat complet la proiectul pe gaze, care trebuia să se construiască din fonduri PNRR, din lipsă de ofertanți.Conform Planului de restructurare și legislației în vigoare (Legea decarbonării, PNRR), începând cu 1 ianuarie 2026, CEO, un colos energetic, va fi transformat într-un furnizor de urgență, fără rol activ în producția curentă, cu doar trei grupuri energetice în regim de rezervă.
Dincolo de cifre…
În spatele acestor date se află oameni. Mii de angajați ai CEO, familii întregi, orașe întregi. Rovinari, Turceni, Motru – toate riscă să devină zone de sacrificiu în numele unei tranziții energetice grăbite și prost planificate. În lipsa unei reconversii reale, închiderea grupurilor pe lignit nu va însemna doar pierderea unor locuri de muncă, ci destrămarea unui ecosistem social și economic.
Între decarbonare și decădere
România se află într-un moment de răscruce. Tranziția energetică nu poate fi făcută cu promisiuni goale și licitații ratate. Dacă studiul de adecvanță va confirma riscurile, Guvernul va avea un argument solid pentru a cere amânarea închiderii. Dacă nu, CEO va deveni un simbol al decăderii, o lecție dureroasă despre ce înseamnă să sacrifici prezentul în numele unui viitor incert. Și atunci, cine va răspunde pentru cei 4.000 de oameni care vor rămâne fără loc de muncă? Cine va aprinde lumina în casele lor, când termocentralele vor fi doar niște relicve industriale?
Preocuparea politicului – ZERO!
Trebuie spus că, la această dată, din cei șapte parlamentari ai Gorjului, cinci, dintre care un ministru, sunt la putere! Ce fac aceștia pentru a salva CEO? Nimic! Evident cu excepția unor declarații sforăitoare că au ei semnale că va fi bine! În rest, nimic concret despre demersurile privind unele modificări legislative extrem de necesare în contextul expus. Ba mai fac ceva! Continuă să-și împingă în funcții cheie la CEO, tot felul de politruci fără o minimă expertiză în domeniu.
Claudiu Matei
