Cioban condamnat pentru tentativă de omor

103

Bărbatul de 64 de ani, din comuna Alimpești, acuzat că, la începutul lunii august, a înjunghiat în abdomen un cioban din comuna Baia de Fier, după ce s-au certat pe un loc de pășunat, a aflat sentința, ieri, la Tribunalul Gorj. Acesta a fost condamnat, cu acord de recunoaștere, la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind stabilit termen de supraveghere de patru ani.

,,Condamnă inculpatul la 3 ani (trei ani) închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă de omor. (…) Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de patru ani”, a stabilit prima instanță. Decizia nu este definitivă. Pe durata termenului de supraveghere, bărbatul este obligat, între altele, să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă. ,,Impune condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Alimpeşti, sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Alimpeşti, cu sediul în comuna Alimpeşti, judeţul Gorj, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. Constată încetată de drept măsura arestului preventiv luată față de inculpat şi pune de îndată în libertate inculpatul dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză”, au mai decis judecătorii. Ciobanul a fost reţinut şi apoi arestat preventiv pe 3 august, măsura fiind prelungită. Victima nu s-a constituit parte civilă în cauză. Cel care l-a lovit cu briceagul a fost fost trimis în judecată, în luna august, pentru tentativă de omor.

Cercetările, finalizare rapid de procurori
Procurorii au finalizat rapid cercetările în acest caz, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Gorj. Altercația între cei doi a avut loc pe 2 august. Bărbatul de 62 de ani, din Baia de Fier, a sunat la 112 și a anunțat că se află pe munte, la o stână, în golul alpin și are nevoie de ajutor, după ce a fost tăiat cu un cuțit în zona abdominală de un alt cioban, în timp ce se aflau la turmele de oi la pășunat. A doua zi, agresorul a fost arestat preventiv, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. ,,În fapt, s-a reţinut că, la data de 02.08.2025, în jurul orelor 16.24, în timp ce se afla într-o zonă montană de pe raza comunei Baia de Fier, judeţul Gorj, păzind o turmă de ovine, inculpatul RM a intrat în conflict spontan cu un alt cioban, persoana vătămată PD, care de asemenea păzea o turmă de ovine, conflictul fiind generat de neînţelegeri privind limita terenului pentru păscutul ovine lor. Cei doi s-au înjurat şi îmbrâncit reciproc, pe fondul consumului de alcool, împrejurare în care inculpatul RM a scos din buzunarul de la geacă un cuţit tip briceag cu lama de 10 cm, cu care a aplicat persoanei vătămate o lovitură de jos în sus, în zona abdomenului, provocându-i o leziune traumatică penetrantă, respectiv o plagă înjunghiată epigastrică, în V, sângerândă abundent, care necesită pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor medicale preliminare emise de Serviciul de Medicină Legală Gorj. Persoana vătămată a fost transportată la unităţile spitaliceşti din oraşele Novaci, Tg-Cărbuneşti şi, ulterior, municipiul Craiova”, se preciza într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, la începutul anchetei. În favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanța atenuantă legală a provocării, fundamentată pe comportamentul agresiv al victimei, care i-a adus injurii inculpatului şi l-a lovit pe acesta cu un băț de lemn în zona spatelui.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.