Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, mai multe avertizări de vreme severă, valabile începând de astăzi, care vizează ninsori abundente, viscol și intensificări puternice ale vântului în numeroase zone din țară.
Cea mai severă avertizare este un Cod portocaliu, valabil din 17 februarie, ora 20:00, până pe 18 februarie, ora 12:00. În acest interval, în Muntenia și în sudul Moldovei sunt prognozate ninsori abundente, care vor duce la depunerea unui strat consistent de zăpadă, cu grosimi cuprinse între 20 și 50 de centimetri (echivalentul a 20–50 l/mp). Vântul va sufla cu putere, atingând la rafală viteze de 60–85 km/h, cele mai afectate urmând să fie județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași. Meteorologii avertizează că va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea poate scădea sub 50 de metri.
De asemenea, un Cod galben este în vigoare în intervalul 17 februarie, ora 10:00 – 18 februarie, ora 12:00, pentru sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și Moldova. În aceste regiuni se vor semnala precipitații însemnate cantitativ. Pe parcursul zilei vor fi precipitații mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare –, iar pe timpul nopții vor predomina ninsorile. În Dobrogea, inițial va ploua, urmând ca spre finalul intervalului ploile să se transforme în lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor ajunge la 25–30 l/mp și, izolat, pot depăși 40–45 l/mp. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi medii de 10–30 cm, iar în sud-est, local, se va forma polei. Vântul va avea intensificări de 50–70 km/h, viscolind zăpada și reducând vizibilitatea sub 100 de metri.
Un alt Cod galben, valabil din 17 februarie, ora 22:00, până pe 18 februarie, ora 12:00, vizează zonele montane – Carpații Meridionali, cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Munții Banatului. Aici, rafalele de vânt vor atinge 70–90 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri. Stratul de zăpadă nou depus va măsura, în medie, între 10 și 20 cm.









































