Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat ieri Comandamentul Energetic Național pentru a doua reuniune din această săptămână, ,,într-un context meteo dificil”, după cum precizează acesta.
,,România este în siguranță din punct de vedere energetic. La 3 ianuarie, aproape 95.000 de gospodării din întreaga țară erau fără energie electrică din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În doar cinci zile, prin efortul susținut și coordonat al 340 de echipe din teren, peste 90% dintre acestea au fost reconectate la rețea, restul fiind în curs de soluționare.
Am înregistrat 5.288 de intervenții. Aproape 1.000 de oameni au fost mobilizați și continuă să lucreze în condiții extrem de grele, cu sprijinul a sute de utilaje: 45 de generatoare, utilaje de deszăpezire, macarale, autospeciale, autovehicule 4×4, drone și chiar un snowmobil, pentru intervenții în zone greu accesibile.
Ne așteaptă în continuare trei avertizări de vreme severă – ninsori abundente, viscol, polei și temperaturi de -10, -15 grade. Am coordonat toți operatorii pentru a fi pregătiți. Avem stocuri de cărbune, depozitele de gaze sunt umplute în proporție de aproape 70%, peste media Uniunii Europene de 58%.
În zilele geroase, consumul zilnic se apropie de 50 de milioane de metri cubi. Suntem pregătiți: producția internă de gaze naturale este astăzi de 23,7 milioane de metri cubi, iar în depozite aveam, de dimineață, 2,160 miliarde de metri cubi de gaze – cu peste 202 milioane de metri cubi mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Monitorizăm situația permanent, intervenim rapid oriunde este nevoie și nu lăsăm pe nimeni în beznă. În fața iernii și a vremii extreme, răspunsul nostru este clar: organizare, muncă în teren și decizii ferme, pentru ca lumina și căldura să rămână în casele românilor”, a scris ministrul pe pagina de Facebook.
M.C.H.






































