Cometa Lemmon, vizibilă din Gorj. Fotograful, întâlnire cu un șacal

195

O cometă descoperită la începutul acestui an, a fost surprinsă cu telescopul, în urmă cu câteva zile, la 10 km de nordul orașului Târgu Jiu, de meteorologul Stefan Protesi Sefter, din cadrul comunității de meteorologie din Oltenia – Oltenia Weather Alert. Acesta, pasionat de meteorologie și astronomie, a avut parte și de o mică peripeție, întâlnindu-se, în timp ce încerca să prindă cele mai bune cadre cu cometa Lemmon, cu un șacal.
Stefan Protesi Sefter a publicat pe pagina sa de Facebook imaginea cometei și a șacalului, și observațiile sale: ,,COMETA LEMMON VIZIBILĂ DIN GORJ! 19.10.2025, ora 20:30. Prima noapte de observații, fotografiată prin telescop, distanța focală 250 mm. Departe de luminile orașului, unde liniștea nopții a fost tulburată de un șacal care s-a apropiat considerabil de mine, am reușit să-l fotografiez din fugă, Calea Lactee și cometa străluceau și așteptau a fi fotografiate de amatori. Cometa C/2025 A6 (Lemmon), descoperită în ianuarie 2025, are o perioadă orbitală de circa 1 350 ani. Va atinge periheliul pe 8 noiembrie 2025, putând deveni vizibilă cu ochiul liber (magnitudine 4), oferind o rară oportunitate de observare astronomică”, a transmis acesta.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.