Companiile aeriene românești intenționează să ceară ajutorul Guvernului sau al Comisiei Europene pentru a mai putea funcționa în contextul crizei petrolului. În același timp, în nordul Italiei a fost introdusă raționalizarea kerosenului pe mai multe aeroporturi.
Criza petrolului devine tot mai evidentă și începe să producă efecte concrete în aviație. Companiile românești iau în calcul să ceară sprijinul Guvernului și chiar al Comisiei Europene pentru a mai putea funcționa.
În Italia, spre exemplu, kerosenul este raționalizat pe mai multe aeroporturi, pentru câteva zile, în condițiile în care prețul combustibilului folosit la avioane s-a dublat.
Pentru moment, nicio cursă de pe aeroporturile din Capitală spre Italia nu a fost anulată, însă operatorii sunt nevoiți să facă modificări și să își optimizeze zborurile.
„Încercăm să venim în întâmpinarea pasagerilor, dar ne este foarte dificil și tocmai de aceea suntem curioși și urmărim cu atenție să vedem dacă există anumite măsuri de sprijin. De aceea încercăm să vedem și noi dacă putem să avem un dialog cu autoritățile, fie că vorbim despre Ministerul Transporturilor, fie că vorbim chiar despre Guvernul României sau Comisia Europeană”, transmite Marius Popescu de la Asociația Companiilor Aeriene Românești pentru Știrile ProTV.
Mai mult, de la începerea conflictului din Orientul Mijlociu prețul kerosenului s-a dublat, iar unele companii, inclusiv din România, au început deja să ceară pasagerilor să plătească suplimentar pentru biletele deja cumpărate.
„Pentru o companie aeriană, petrolul reprezintă undeva la 30-40% din totalul costurilor operaționale ale unui zbor. Din moment ce acest cost s-a dublat, practic compania aeriană nu este nici un ONG, nu este nici o bancă care să aibă acces la fonduri nelimitate și trebuie să își raționalizeze toate costurile pentru a putea asigura continuitate operării. Asta împinge în direcția în care pasagerii vor fi solicitați să suporte costurile legate de petrol”, arată Tudor Constantinescu, CEO al unei companii aeriene.
În Italia, patru aeroporturi: Milano Linate, Veneția, Bologna și Treviso au introdus restricții la alimentarea avioanelor cu kerosen, din cauza lipsei de combustibil. Măsura este valabilă până pe 9 aprilie și afectează în special zborurile comerciale.
Pentru unele curse se limitează cantitatea de combustibil la aproximativ 2.000 de litri per aeronavă, în condițiile în care un avion de linie precum Airbus A320 sau Boeing 737 consumă în medie între 2.000 şi 3.000 de litri de combustibil pe oră.
Prioritate în Italia vor avea zborurile medicale, zborurile guvernamentale și zborurile cu o durată mai mare de trei ore, iar restul operatorilor vor trebui să își adapteze rutele și să alimenteze înainte de aterizare de pe alte aeroporturi, arată Romania.Net.









































