Complexul Energetic Oltenia – între restructurare, incertitudine și lupta pentru supraviețuire

228

Complexul Energetic Oltenia, unul dintre pilonii sistemului energetic național, traversează o perioadă de profundă incertitudine. Deși planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană prevede 23 până în 2026, realitatea din teren și lipsa alternativelor viabile pun sub semnul întrebării această tranziție.

Liderii sindicali din cadrul CEO au anunțat că se vor întâlni cu noul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, miercuri, într-un moment considerat crucial pentru viitorul companiei. Pe agenda discuțiilor se află teme esențiale precum Prelungirea termenelor de funcționare a centralelor pe cărbune, în contextul în care România nu dispune încă de capacități alternative stabile; Reglementarea rezervei de capacitate, o măsură vitală pentru menținerea echilibrului energetic national; Situația angajaților pe perioadă determinată, care riscă să fie excluși din companie și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2025, conform înțelegerii cu fostul ministru Sebastian Burduja.
Sindicaliștii speră ca ,,determinații” să fie păstrați în companie, iar veniturile angajaților să nu fie afectate de noile măsuri de austeritate. Fiecare restructurare, fiecare concediere, ar însemna destabilizare locală. Totodată, fără aprobarea urgentă a bugetului pe 2025, CEO se confruntă cu blocaje în investiții, incertitudine în planificarea operațiunilor și diminuarea capacității de adaptare la cerințele pieței energetice.

Trebuie spus că…
… CEO se află într-o poziție delicată: dacă nu respectă planul de restructurare, riscă să fie obligată să returneze sumele primite ca ajutor de stat. În același timp, Comisia Europeană rămâne deschisă la renegocierea termenelor, dar solicită dovezi clare privind capacitățile alternative de producție. Fostul ministru Burduja a avertizat că nerespectarea jaloanelor din PNRR ar putea duce la pierderi financiare masive și chiar la declarația de ajutor de stat ilegal, ceea ce ar însemna ,,finalul pentru Complexul Energetic Oltenia”.
În județul Gorj, CEO nu este doar o companie, ci o sursă de identitate economică și socială. Liderul PSD Târgu-Jiu, Adrian Dăianu, membru în Consiliul de Supraveghere al CEO, a criticat dur, într-o postare recentă, lipsa de investiții și absența alternativelor.
,,La Complexul Energetic Oltenia, în loc de investiții și alternative, se vorbește doar despre reduceri. Uniunea Europeană alocă zeci de miliarde de euro pentru o tranziție justă. România, în schimb, pare că doar taie, fără să construiască nimic în loc”, a arătat Dăianu.
Acesta avertizează că PSD nu poate susține la nesfârșit măsuri cu care nu este de acord, subliniind că guvernarea trebuie să fie însoțită de coloană vertebrală și responsabilitate.

Ce urmează?
În paralel cu discuțiile sindicale, la Palatul Victoria se conturează o reorganizare a companiilor de stat, care ar putea afecta direct structura CEO. În lipsa unor decizii clare, minerii și energeticienii rămân vulnerabili în fața măsurilor de austeritate.
CEO face pași timizi în direcția modernizării și diversificării producției și a început implementarea unor proiecte de retehnologizare și tranziție energetică, inclusiv parteneriate pentru parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze naturale, însă acestea sunt în mare întârziere.
Aceste proiecte pot oferi o șansă reală pentru o tranziție justă, dar necesită timp, coerență legislativă și stabilitate financiară.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.