Concurs cu zeci de candidați la Spitalul Județean

299

Interes mare pentru posturile de infirmier debutant scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Peste 50 de candidați s-au înscris pentru cele două locuri vacante la Secția Neonatologie, concursul urmând să aibă loc joi, 27 noiembrie.

Condițiile de participare nu au fost restrictive. Orice candidat care a absolvit măcar școala gimnazială s-a putut înscrie. În total, 52 de candidați și-au depus dosarele, iar proba scrisă va fi susținută la Universitatea „Constantin Brâncuși” – Facultatea de Științe Comportamentale. Candidații trebuie să obțină minimum 50 de puncte pentru a fi admiși la proba de interviu, programată pentru 3 decembrie.

Post vacant și la ORL
În paralel, spitalul a scos la concurs un post similar și la Secția ORL, cu aceleași condiții de participare. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 9 decembrie, ora 15:00, iar probele se vor desfășura înainte de Crăciun: proba scrisă pe 18 decembrie și interviul, pe 23 decembrie.
„Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte. La etapa următoare se pot prezenta doar candidații declarați admiși anterior. Nota finală se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la probele de concurs”, au precizat reprezentanții SJU Târgu Jiu.
Salariul unui infirmier debutant depășește 5.000 de lei brut pe lună.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.