Condamnare după o bătaie pe stradă în Târgu Jiu!

411

Verdict al magistraților într-un dosar ce vizează un scandal ce a avut loc pe 31 octombrie 2023, pe strada Carpați din municipiu.

Victima a reclamat la Poliție că ar fi fost atacat de un individ, fostul soț al celei cu care încerca să aibă o relație personală. Inițial, agresorul nu a recunoscut decât parțial faptele, chiar dacă și-a filmat victima cu telefonul înainte de momentul loviturii. În plus, alte camere de supraveghere din zonă au surprins și ele scandalul, iar imaginile au devenit probe în instanță, în defavoarea agresorului gelos. „A mers cu maşina (…), a oprit în faţa blocului, moment în care a observat persoana vătămată care dorea să intre în scara blocului. Inculpatul l-a întrebat ce caută în acel loc, persoana vătămată i-a replicat că nu îl priveşte, context în care inculaptul i-a pus mâna pe faţă şi l-a împins. Inculpatul mai declară că persoana vătămată a încercat să îl lovească cu pumnul, nu a reuşit, după care a fugit. Prin declaraţia dată, deşi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, inculpatul a recunoscut incidentul cu persoana vătămată, chiar contactul dintre palma sa şi faţa persoanei vătămate(i-am pus palma pe faţă şi l-am împins..), nerecunoscând practic că l-ar fi lovit şi intensitatea acestor lovituri. Fiind recunoscut incidentul şi contactul dintre inculpat şi persoana vătămată, din declaraţia persoanei vătămate coroborată cu imaginile surprinse de sistemul de supraveghere, loviturile aplicate de inculpat persoanei vătămate şi intensitatea acestora sunt dovedite. Sunt dovedite şi consecinţele acestor lovituri, aşa cum rezultă din concluziile Certificatului medico legal(…). Totodată, atât din declaraţia persoanei vătămate cât şi cea a martorului (…), coroborate cu imaginile sistemului de supraveghere, rezultă fără echivoc faptul că locul infracţiunii este un loc public, fapta fiind săvârşită pe o stradă”, se arată în documentele de la dosar. Inculpatul a primit o condamnare de un an de zile cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care nu are voie să se apropie de victima sa la mai mult de 20 de metri. Individul are obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității, verdictul nefiind deocamdată definitiv.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.