Condamnați pentru mită, dar cu suspendare. Apelul se judecă pe 2 iunie

163

După mai bine de jumătate de an de proces și patru amânări de pronunțare, Tribunalul Gorj a decis: un fost consilier al Gărzii Forestiere Vâlcea și un om de afaceri din județul Gorj au fost condamnați pentru fapte de corupție, după ce instanța a reținut că primul ar fi primit mită pentru a favoriza firma celui de-al doilea în timpul unui control. Condamnările, aplicate cu suspendare, nu sunt definitive, iar dosarul a ajuns în apel la Curtea de Apel Craiova, cu termen stabilit pentru 2 iunie 2025.

Procesul în care fostul consilier al Gărzii Forestiere Vâlcea, Nicu-Gabriel Simionescu, și afaceristul Ion Cristian Zamfira au fost condamnați pentru fapte de corupție a ajuns în faza apelului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, iar următorul termen a fost fixat pentru ziua de 2 iunie 2025, după ce Tribunalul Gorj a emis, în luna februarie a acestui an, o hotărâre care nu a mulțumit pe deplin niciuna dintre părți. Mai precis, la data de 14 februarie 2025, după patru amânări de pronunțare, magistrații de la Tribunalul Gorj i-au găsit vinovați pe cei doi inculpați, trimiși în judecată de procurorii DNA Craiova pentru luare și dare de mită, într-un dosar ce vizează fapte comise în domeniul silvic.
Nicu-Gabriel Simionescu, fost consilier cu atribuții de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, având un termen de supraveghere de 4 ani. În plus, instanța a dispus interzicerea exercitării unor drepturi și funcții publice pentru o perioadă de 5 ani, confiscarea sumei de 100 de euro și impunerea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Polovragi sau la Școala Generală nr. 1 din aceeași localitate. Ion Cristian Zamfira, administrator al unei societăți comerciale din domeniul exploatării masei lemnoase, a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, și obligat, la rândul său, la 60 de zile de muncă în folosul comunității în Novaci, fie la primărie, fie la școala gimnazială.

Mită pentru „ochi închiși”
Potrivit DNA, în data de 23 august 2022, în timpul unui control la societatea administrată de Zamfira, inspectorul Simionescu ar fi primit o sumă de bani în schimbul evitării sancțiunilor pentru nereguli constatate în teren. „Concret, banii ar fi fost remiși inculpatului Simionescu pentru ca acesta să nu sancționeze contravențional agentul economic pentru necurățarea suprafețelor de pe care se exploatase masa lemnoasă și să finalizeze controlul într-un mod favorabil societății”, precizează procurorii anticorupție în rechizitoriu. Dosarul a fost instrumentat de Serviciul Teritorial Craiova al DNA, iar inculpații au fost trimiși în judecată în libertate, în cursul lunii martie 2024.

Următorul pas: decizia definitivă
Sentința emisă de Tribunalul Gorj a fost atacată cu apel, iar cauza urmează să fie analizată în detaliu de magistrații Curții de Apel Craiova. Atât procurorii, cât și apărătorii celor doi inculpați au ocazia de a contesta aspecte legate de temeinicia și individualizarea pedepselor. Rămâne de văzut dacă instanța de apel va menține condamnările cu suspendare sau va schimba soluția inițială.
Cert este că dosarul readuce în atenție vulnerabilitățile din sistemul de control silvic și implicațiile corupției în domenii sensibile precum protejarea fondului forestier.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.